Când o miorlăială și frustrare personală se transformă în drepturi politice, mie îmi e rușine că mai țin încă la R. Moldova

1. Să pui pe aceeași treaptă R. Moldova și Ucraina, înseamnă că nu ai idee de istorie și geopolitică, cu alte cuvinte ești slab informat: plătește taxe și votează. Atât!

Până în 2014, Ucraina a fost aliat al Rusiei, când mai pe față, când mai pe ascunselea. Cert e că și-a urmărit strict interesul său. În 1992, când Rusia lupta împotriva noastră, Ucraina și-a transformat spațiul aerian și terestru în coridor pentru soldați, muniții și tehnică militară rusească, la un moment dat a impus și sancțiuni economice Chișinăului.

Ucraina are pârghii de presiune asupra Republicii Moldova, de exemplu apa pe care o lasă să curgă la vale pe Nistru la Naslavcea, unde hidrocentrala e administrată în totalitate de Kiev pentru că deștepții de la Chișinău au dat în arendă partea noastră pe vreo 40 de ani. Ucraina s-a luptat pentru fiecare centimetru pătrat la Palanca și Giurgiulești și mereu a pus presiune pe Chișinău. Bine, în 2014 ei au devenit aliații noștri, s-a întors roata pentru că rușii le-au făcut o Transnistrie și lor. Dar mai bine zis, noi vrem să fim aliații lor, ca să ținem Rusia departe de enclava militară transnistreană, cât mai departe de Chișinău.
Până la agresiunea rusească, principalul inamic al Ucrainei era considerată România. Naționaliștii radicali ucraineni nu au dat apă la moara Rusiei, s-au ocupat de deznaționalizarea românilor din Bucovina și sudul Basarabiei (îi împarte în două etnii: români și moldoveni). În timpul URSS, acolo erau mai multe școli românești decât au mai rămas astăzi. Ucrainenii s-au judecat cu România pentru platoul continental al Insulei Șerpilor unde există zăcăminte naturale. România a câștigat. Dar ucrainenii își doreau ce nu era a lor, platoul continental al unei insule pe care Stalin a furat-o de la români. În 1991, pentru că vreau să facă canal prin delta Dunării, ucrainenii au sabotat transportul naval și au scufundat o navă în cel mai îngust loc de pe canalul Sulina.

În esență, statul ucrainean, chiar dacă vrea pentru moment în NATO și UE, nu va pleca mai departe de Rusia decât este acum, pentru că este o Rusie mai mică ca teritoriu, dar mai rea ca atitudine, pentru că trebuie să asigure integritatea teritorială a unei țări fără identitate consolidată cu teritorii adunate într-un puzzle de Stalin după cel de-al Doilea Război Mondial de la români, polonezi, slovaci, maghiari.

2. Când spui că cineva e naționalist radical, de exemplu: unioniștii, trebuie să ai idee ce înseamnă naționalism. Pe scurt, unioniștii nu sunt naționaliști radicali, și până la urmă, naționalismul nu e un termen peiorativ, poate doar în capul celor care nu s-au desprins de URSS, că acolo era păcatul suprem să fii naționalist. Unioniștii vor să trăiască în țara lor România, așa cum au vrut naționaliștii din 1859 și din 1918. Naționalismul românesc a venit dintr-o dată cu stat și instituții democratice pe model occidental. E adevărat, în 1862 au primit cetățenie doar creștinii, dar așa erau vremurile, corecția a fost făcută în constituția din 1923, când toți au primit cetățenie: și evreii, și musulmanii. Plus la toate, nu toți unioniștii sunt naționaliști.

3. Exploatarea traumelor istorice. Rana deschisă e 23 august 1944 – lovitură de stat care a rezultat în capitularea în fața Rusiei și pierderea Basarabiei. Dacă se putea organiza rezistența armată în Carpați e deja istorie contrafactuală, cert e că în anii ’50 a existat o rezistență în munți împotriva comuniștilor care au venit la putere pe tancuri. Între 23 august și 12 septembrie, ostașii români erau dezarmați și luați prizonieri de armata roșie care cică le era prietenă. Rușii au instituit o comisie militară care să administreze România, o comisie care a avut principal scop instaurarea la puterea a comuniștilor și care a pus condiții grele României, rușii au făcut ce-au vrut prin țara noastră, iar acum încearcă să șteargă cu buretele actele de agresiune, violență și jafuri de genul davai ceas, davai palton. Moscova a impus repatrierea refugiaților basarabeni și demobilizarea soldaților români basarabeni, cum este și cazul străbunicului meu, Vasile Eșanu.

E destul să vezi reacțiile arogante ale ambasadorului rus când e rostit adevărul – armata roșie e ocupant. Kuzmin care s-a oprit și pe la Chșinău în munca de așa-zis diplomat, e tare țâfnos când te atingi de realizările marii armate eliberatoare de Europă, și nu doar de armata sovietică, dar și de moștenitoarea ei din Transnistria. Îmi aduc aminte cu cât dispreț spunea despre tânărul Vadim Pisari, ucis de un soldat rus la Nistru în 2012: Era beat.

Dramă nu poate fi numită abdicarea Regelui Mihai, după 23 august 1944, impunerea unui regim comunist era doar o chestiune de timp. Cum poate Rusia să exploateze 23 august 1944 în favoarea sa? Nicicum, ea își dorește ca despre această dată, în general, să nu se vorbească decât prin ochelarii istoriografiei rusești și ai ministerului condus de Lavrov.

4. Unioniștii provoacă minoritățile. E o aberație. România are o legislație privind minoritățile democratică și foarte bine pusă la punct. Nici nu se pune în discuție excluderea minorităților din corpul social al României întregite. Că Republica Moldova nu a fost în stare să le integreze, e altă treabă. Întrebați-i de ce pe cei care se luptă pentru statalitate, fie europeană, fie în surogatul sovietic uniunea eurasiatică. Întrebați-i pe acei care ne propun pacea socială prin bilingvism și revenirea la situația ante 1989. Întrebați-i de ce minoritatea rusă care constituie 4 la sută controlează mesajul public, de ce nu s-a oprit rusificarea minorităților după independență.

Faptul că unii sunt frustrați și nemulțumiți că moldoveanul s-a ridicat de la condiția de sapă, e problema lor personală și trebuie să o lase acasă, atunci când încuie ușa dimineața înainte de a pleca la serviciu. Când o miorlăială și frustrare personală se transformă în drepturi politice, mie îmi e rușine că mai țin încă la Republica Moldova.