Când vorbește Zelenski îți vine să strigi „Slava Ukraini”. Când vorbește Zelenski al nostru îți vine să spui „Deșteaptă-te, române!”

Nu mă văd luptând pentru Iohannis. Nici pentru Cîțu, Ciolacu, Drulă sau Simion.

Sper să nu trebuiască să o fac, dar, dacă va fi, nu va fi pentru ei. Sper să se găsească în politica noastră unul pentru care să merite să o fac. Știu cât de importantă de propaganda în război, știu că există regie elaborată pentru însuflețirea poporului și armatei sale și mai știu că noi nu am găsi un Zelenski nici să dai cu tunul.

Mă întreb ce îi animă pe ucraineni să lupte. Cu siguranță, nu clasa politică. Într-o societate mai coruptă chiar decât a noastră (greu de crezut că există așa ceva, dar văzând șpăgile cerute de vameșii ucraineni inclin să cred astfel) nu politicienii îi inspiră. Și ei fug de politicieni ca și noi. 

Vladimir Zelenski însă nu e perceput ca șeful partidului de guvernare. E ca ei. Obosit, nebărbierit, în haine ponosite de război și nu are nicio reținere să le spună tuturor lucrurile „în față”, nici americanilor, nici germanilor, nici britanicilor, nici israelienilor.

Imaginea liderului ucrainean este una extrem de disputată: unii îl consideră cel mai carismatic politician al lumii, alții cel mai bun actor în războiul informatic. Categoric, imaginea lui Vladimir Zelenski este una extrem de puternică și de vie.

Și aceasta nu mai ține numai de propagandă sau comunicare – omul se adresează tuturor și are pentru fiecare un mesaj direct. Vorbește cu Congresul american dimineața, la prânz cu parlamentul canadian, seara cu răniții, iar noaptea i se adresează lui Putin. Iar asta nu mai ține numai de propagandă. Ține de om.

Lumea în care trăim este o lume de imagini. În politică, artă și război, uneori are mai puțină importanță ceea ce suntem cu adevărat, ci mai degrabă imaginea, proiecția, reflexia a ceea ce vrem să arătam că suntem. Asta contează cu adevărat. Pentru asta plătim și pentru asta suntem plătiți.

În lumea politică, o lume de conflict, imaginea are mai multă importanță decât în rest. În vremuri de restriște, în cazul revoluțiilor, conflictelor sociale, crizelor economice sau morale, imaginea oamenilor politici devine fond, nu formă. Altfel spus, imaginea pe care o avem azi despre Zelenski este imaginea rezistenței ucrainene și generează rezistența ucraineană. Forma își produce fondul.

Revenind la noi: am auzit multe păreri că am avea și noi nevoie de un Zelenski. Sondajele ne indică faptul că românii simt nevoia unui lider asumat, puternic, încăpățânat, abraziv.

Zelenski a fost un actor care a interpretat rolul unui pofesor de istorie care visa să ajungă președinte. Și care chiar a ajuns la un moment dat. Zelenski-ul nostru este un președinte care și-a înghețat postul de profesor de fizică în Sibiu, gândindu-se, probabil, că se va întoarce la catedră la un moment dat. Nu e nimic greșit în visul președintelui, doar că visul lui nu produce nici emulație, nici elan, ci doar un imens căscat. Pentru Zelenski n-a fost nevoie de multă propagandă ca acesta să devină un erou. Cu președintele nostru, propaganda are provocări mai mari: cum să facă să pară viu.

Așadar, nu mă văd luptând cu Iohannis. Și știți de ce – pentru că nici el nu se vede luptând. Atunci când vorbește Zelenski îți vine să strigi „Slava Ukraini”. Când vorbește Zelenski al nostru îți vine să spui „Deșteaptă-te, române!”

Cristian Rusu