Timpul Liber

Cântărețul cu renume mondial, care nu știe să citească notele muzicale

Faima și-a dobândit-o prin abilitățile de toboșar și vocalist. Este cunoscut cel mai mult ca solistul și toboșarul trupei de rock progresiv Genesis, dar și ca fiind unul dintre câștigătorii Premiilor Grammy și Premiilor Oscar. Este, de asemenea, un actor bun, apărând în numeroase filme.

Collins s-a născut la 30 ianuarie 1951, în Chiswick, Londra. La vârsta de cinci ani, Phil a primit un set de tobe în miniatură. Mai târziu, unchiul său i-a cumpărat unul autentic. A început să cânte ascultând piese la radio și TV. Nici până în ziua de azi nu a învățat să citească notele muzicale. În schimb, folosește un sistem conceput chiar de el. La vârsta de 14 ani, Collins a intrat în Barbara Speake Stage School. Și-a început cariera actoricească câștigând primul rol important în producția londoneză Oliver!

A apărut în videoclipul A Hard Day’s Night al celor de la Beatles. În ciuda acestor roluri, Collins se îndrepta din ce în ce mai mult spre muzică.
Cariera sa profesionistă a început când Phil încă era toboșar, la Flaming Youth. În Genesis, Collins avea și rolul de backing vocal, dar și de compozitor al formației. Cântecele sale erau interpretate de solistul Peter Gabriel, dar nu prea aveau priză la public, ca urmare a intrat în topurile muzicale numai cu două cântece. Din 1975, Collins preia conducerea formației și devine solistul acesteia, deoarece Peter Gabriel părăsește formația. La sfârșitul anilor ’70, cântecul Follow You, Follow Me a însemnat pentru Genesis un pas important înainte, deoarece a ajuns în primele locuri ale topurilor muzicale. Artistul încearcă un experiment pentru a putea obține succesul, el începe și cariera solo, dar continuă și alături de Genesis, acesta fiind un succes, drept dovadă servind confirmarea Casei de discuri Atlantic Records ce constată vânzarea a peste 100 de milioane de discuri.

Între anii 1984 și 1989 Collins, prin cântecele sale, este prezent în opt topuri americane dintre care în șapte participă ca artist solo și într-un top ca solist al trupei Genesis. Majoritatea cântecelor sale au o tentă romantică, de dragoste, după cum reiese din cântece precum In The Air Tonight și Sussudio, iar în mică măsură întâlnim și cântece cu tentă politică, un exemplu fiind Another Day in Paradise, acesta devenind unul din șlagărele sale.

În anul 1998 a lansat albumul Hits, care a fost un real succes, aducând trupei un disc multiplatinum. Ulterior, Collins a lansat single-ul You’ll Be in My Heart, ce a apărut pe coloana sonoră a filmului Tarzan. Piesa a ajuns pe locul I în Billboard Adult Contemporary chart, Collins fiind premiat cu un Oscar.

În 2002 a urmat Testifiy, considerat de către critici drept cel mai prost material marca Phil Collins. În 2003, artistul a anunțat că va susține ultimul său turneu mondial, pe care l-a numit First Final Farewell Tour. În 2011, acesta a anunțat că intenționează să-și încheie cariera muzicală, din cauza problemelor de sănătate care nu-i mai permit să cânte la tobe.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *