Carnea de tun

Cei mai în vârstă îşi aduc aminte de cântecele populare despre plecarea de odinioară la armată. Un exemplu ar fi: „Eu mă duc, mândro, mă duc,/ La armată nu la plug,/ Eu mă duc, mândro, de-acasă,/ La armată nu la coasă/ […] Rămâi, maică, sănătoasă” etc. Poate şi acum se mai cântă ceva asemănător prin statele noastre, dar nu se simte acel tragism în vocile cântăreţilor. Mai întâi, termenul de cătănie în R. Moldova este de un an, apoi distanţa de acasă până la unitatea militară e de până la 200 de kilometri, pe care o poţi parcurge în câteva ore. Şi, slavă Domnului, nu se împuşcă.

Alta a fost situaţia după 28 iunie 1940 când, odată cu venirea trupelor sovietice pe teritoriul Basarabiei, tinerii au început a fi vânaţi pentru încorporare în Armata Roşie, iar după 23 august 1944 – trimişi pe front. Nu toţi moldovenii erau devotaţi „noii patrii”, mai ales perspectivei de „carne de tun” prin trimiterea lor pe linia întâi a frontului. În asemenea situaţie a început joaca „De-ascunselea” – tinerii se ascundeau de încorporare, iar organele de stat, de partid, procuratura, SMERŞ-ul (unitatea militară care se ocupa de prinderea agenţilor străini, Смерть шпионам – rus.), NKVD-ul etc. îi vânau folosind toate metodele: de la propagandă până la reţinere fizică şi arest. Cu toate acestea, datele statistice arată că, în mai puţin de un an (august 1944 – mai 1945), circa 55 mii de basarabeni au căzut pe frontul sovietic, iar numărul celor încorporaţi depăşeşte câteva sute de mii.

După terminarea războiului, încorporarea în armata sovietică a avut aceleaşi caracter – basarabenii erau luaţi şi duşi cu forţa „la capătul lumii” – în Siberia şi Orientul Îndepărtat, în Kazahstan şi la Polul Nord – pentru trei, patru şi chiar mai mulţi ani, iar în RSS Moldovenească erau aduşi tineri din alte colţuri ale URSS – şi prin această metodă se urmărea deznaţionalizarea Basarabiei. Armă pentru combaterea eschivărilor de la încorporare era renumitul Art. 56/18 din Codul Penal al Ucrainei (aplicat şi în RSS Moldovenească până la 1961) „Eschivarea de la încorporare în serviciul militar obligatoriu”, care prevedea ani grei de lagăr.

Refuzul de la încorporare a fost un fenomen aparte în lupta basarabenilor contra sovieticilor, cu variate metode. Astfel de manifestări fiind foarte multe, putem vorbi de o rezistenţă. Să enumerăm doar câteva exemple – cele mai multe de adevărate fapte de curaj, spicuite din demersurile oficiale din 1944 stocate în arhivele de la Chişinău.

Aşadar, primii care „intrau în lupta” încorporării erau autorităţile locale, unele dintre care, pentru a executa ordinul, foloseau metode originale, până la luarea de ostatici din familiile celor care urmau să fie încorporaţi. Iată ce informa, la 21 decembrie 1944, comisarul militar al RSSM organele de stat şi de partid de la Chişinău: „Preşedintele sovietului sătesc Caracuşeni, r-l Briceni, a reţinut nouă persoane, rude şi prieteni ale celor care urmau să fie încorporaţi”.

Nu toate sovietele săteşti au fost la fel de cooperante. Din acelaşi raport al comisarului militar aflăm că secretarul unui soviet sătesc din r-l Chişcăreni a adunat premilitarii, pe care i-a scos din sat şi le-a dat drumul. Astfel, constata instituţia militară, au dezertat de la încorporare 49 de persoane din raion.

În afară de sovietul sătesc, de încorporare se ocupau comisariatele militare raionale, care foloseau metode deosebite. Procurorul judeţului Soroca raporta procurorului RSSM: „La 10 noiembrie 1944, la sovietul sătesc Cobâlnea au venit colaboratorii Comisariatului militar loc. major Antonov şi loc. inf. Anaşkin, ambii în stare de ebrietate, şi au întrebat dacă sunt de faţă cei chemaţi pentru încorporare. La răspunsul pozitiv că asemenea persoane sunt, loc. major Antonov l-a chemat în coridor pe cet. Meşcoi şi a început să-l lovească, iar loc. inf. Anaşkin îmbrâncindu-l afară, i-a ordonat să facă patru-cinci paşi înainte. Apoi a scos pistolul din dotare şi a efectuat două împuşcături în direcţia lui Meşcoi, fără să-l nimerească. În pofida protestelor celor prezenţi (circa 25 de persoane) loc. inf. Anaşkin a efectuat încă cinci împuşcături în direcţia lui Meşcoi, rănindu-l mortal. Cazuri de ucidere în acest raion sunt frecvente, fiind deja 14”.

Nici după asemenea măsuri de „profilaxie”, basarabenii nu se lăsau convinşi de necesitatea serviciului militar la sovietici: ei nu se prezentau la încorporare, fugeau de mobilizare, nu se supuneau ordinelor militare. Exemplele de mai jos demonstrează teza noastră.

I) Procurorul judeţului Soroca către Procurorul RSSM: „Informaţie specială. În luna noiembrie 1944 a fost decretată mobilizarea suplimentară a cetăţenilor pentru încorporarea în Armata Roşie pe judeţul Soroca. La 5/XI-44 comisarul militar al r-l Cotiujeni a invitat 230 de cetăţeni pentru a fi încorporaţi. La această chemare au sosit doar cinci persoane. La cea de-a doua chemare pentru data de 7/XI-44 au venit doar 25 de persoane”.

II) „Secret. 12.XII.1944. Către Procurorul r-l Sculeni, judeţul Bălţi. Din informaţia Comisarului militar al RSSM colonel tov. Kondratenko, în sovietul sătesc Chirileni, r-l Sculeni, 29 de persoane premilitare se eschivează de la încorporare. La nenumăratele preîntâmpinări ale comisariatului militar raional, Dvs., nu întreprindeţi nicio măsură pentru a curma dezertarea. Solicit explicaţii. Şeful secţiei anchetă a Procuraturii RSSM Krîjanovski”.

III) „Secret. 12.XII. 1944. Către Procurorul r-l Teleneşti, judeţul Orhei. Din relatările Comisarului militar al RSSM colonel tov. Kondratenko în r-l Teleneşti 25 de persoane se eschivează de la încorporarea în armată. În pofida numeroaselor atenţionări, Dvs. nu aţi întreprins nicio măsură pentru a curma dezertările. Solicit explicaţii. Şeful secţiei anchetă a Procuraturii RSSM Krîjanovski”.

IV) Comisarul militar al RSSM, la 21 decembrie 1944, informa Procuratura RSSM: „În acelaşi raion [Briceni – n.n.] nu s-au prezentat pentru a fi încorporate 239 de persoane, dintre care 120 se ascund prin încadrarea la muncă în instituţii civile. În satele Caracuşeni, Cepeleuţi, Tabani, Colincăuţi, Trebisăuţi premilitarii se ascund de încorporare în păduri, munţi, beciuri, închid apartamentele şi se ascund la vecini. Două grupuri de tineri, în număr de 34 de persoane, categoric refuză încorporarea pe motive religioase. Aceste grupuri au fost aduse la punctul de mobilizare cu forţa”.

V) Comisariatul militar al RSSM, la 21 decembrie 1944, informa Procuratura RSSM: „În raionul Teleneşti, 45 de tineri au dezertat de la încorporare în drum spre punctul de mobilizare”.

VI) Comisariatul militar al RSSM, la 21 decembrie 1944, informa Procuratura RSSM: „În raionul Vulcăneşti nu s-au prezentat la punctul de recrutare 604 tineri, în Cimişlia – 450, Budeşti – 289, Căinari – 473, Zguriţa – 271, Chişcăreni – 150, Otaci – 116, Briceni – 120, Congaz – 76, Călăraşi – 41, Teleneşti – 35, Slobozia – 13, Edineţ – 5”.

Aşadar, cazurile descrise mai sus reflectă starea de spirit a basarabenilor după venirea sovieticilor în Basarabia, iar fenomenul merită a fi cercetat în continuare. Cu regret, mulţi dintre cei ce au opus rezistenţă, odată prinşi, fie au fost trimişi pe front de unde nu s-au mai întors, fie au fost judecaţi de noua „putere eliberatoare”.

Mihai Taşcă,
dr. în drept, secretarul Comisiei prezidenţiale
pentru studierea şi aprecierea regimului
comunist totalitar din R. Moldova