Peştii şi freamătul lor prin cele mai adânci bulboane. La nesfârşit. Femeia, continuă Laura, este cea mai adâncă şi umedă făptură. Femeia este apă. Femeia este aici şi acolo. Femeia nu-i nicăieri. E o părere a mea. A ta”, încearcă să ne convingă Ole Carp în noul său roman „Crede şi se va scula!”. Cele descrise zdruncină conştiinţa, punând îndeajuns sub semnul derizoriului destule „întâmplări” de aparenţă importantă, însă, spre surprindere, sau poate spre indignarea noastră, să reziste golului, sugerând că nu ne vom putea niciodată dispersa de realitate, cu uşurinţă sau fără, plini de regrete sau indiferenţă: „Am o cafea pe genunchi. Mi se pare că-i bere. Şed pe-un trunchi la terasă. Lumea dimprejur se uită la mine pe furiş, retrasă. Mă aplec sub umbrelă, mă fac că nu văd pe nimeni. Ca să evit privirile celorlalţi, înţepenesc locului. Pe o clipă. Cu o înghiţitură de cafea între fălci, cu ţigara răsucită-ntre dinţi. Mă prefac că nu beau, că nu fumez. Nici nu mai ţin minte de când vroiam să mă fac scriitor. Nu ştiam că sunt un pitic şi nu ştiu nimic. Că mă cheamă Zic. Mic şi puchinos. Zizic în dezmierdare. Că pe cale naturală am împlinit abia un an şi o lună şi. Că oficial, în buletinul de identitate m-au însemnat cu treizeci şi patru de ani. Că am un căpşor cât o gutuie. Precum, nu ştiam că, e lunguiaţă. Şi că, nu e nici verde, nici coaptă. Şi că. De meserie sunt dactilograful fericit până la potrivit. Pe atunci nu ştiam că scriitorii poartă pe buze numai cuvinte, nu şi ţigări. Scriu din picioare tot ceea ce-mi dictează geniul de Sus”, zice prozatorul. Romanul lui Oleg Carp, prin caracterul său accentuat experimental, dar de o indiscutabilă acuitate problematică şi tematică, mai poate deruta uneori. În realitate, adoptarea unei perspective teoretice cu adevărat deschisă spre cititorul acestor timpuri dovedeşte că ne aflăm în faţa unui fenomen de continuitate. Ar însemna să săvârşim un condamnabil act restrictiv, dacă am minimaliza, sau chiar ignora unele pagini cu conţinut… Dar sunt nişte teme care fac obiectul meditaţiei asupra unor fenomene, asupra unor personaje doar inventate, iar partea ficţiunii este strâns determinată de substratul real şi de logica interioară a unei reflecţii de o individuală specificitate artistică. Sunt teme care îl obsedează în mod firesc pe acest tânăr scriitor, serios instalat în substanţa profesiunii sale, şi ele (temele) se desfăşoară chiar în faţa ochilor cititorilor, au o derulare vizuală, autorul ştiind/mizând să ne implice în viaţa intimă a ideii şi în ceea ce s-ar putea numi scenariul ei. Atâta vreme cât criteriul contemporanietăţii în planul temelor şi al unghiurilor de percepţie a vieţii, a acestei Lumi … nu comportă dubii, modernitatea intrinsecă a respectivului tip de roman trebuie remarcată şi analizată cu deosebit simţ de răspundere. Fireşte că nici în acest caz nu vom pune problema abdicării de la luciditatea critică. Asemenea oricărei alte tendinţe, romanul „Crede şi se va scula!”, de Oleg Carp, oferă teren de manifestare (e adevărat, luând, adesea, forme cu totul deghizate) a imitaţiei, a artificiozităţii, într-un cuvânt, a inautenticului. În interiorul său (conţinutului romanului) perfect justificată este aplicarea criteriilor individuale. Deci, orice apariţie editorială este „o sosire neprevăzută”, o descriere/rescriere a evenimentelor care nu pot fi în niciun caz adevărate evenimente, şi invers… Scriitorul Oleg Carp are mari şanse de a convinge cititorul de astăzi, din acest spaţiu geografic, că posedă arta „menţinerii în penumbră şi tehnica adastării şi sfatului de taină”… Doar lectura atentă a cititorului va satisface, până la limita ideală, pretenţiile autorului, şi aş mai adăuga – câştigarea stării de graţie, care să acorde aprecierea cuvenită a gestului inefabil „al întârzierii mâinii pe torsul modelat”… Doar atât lipseşte… Dixi.
Vitalie Răileanu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
