„Prima jumătate a lunii septembrie va fi întotdeauna una specială pentru noi. Ziarul TIMPUL ajunge în acest an la borna cu numărul 16, iar plăpândul nostru proiect 10TV – la 1 an de la lansare.

Deși cele două proiecte media au fost lansate în contexte diferite, ele au mai multe lucruri în comun decât s-ar părea la prima vedere. Ambele reprezintă o reacție la un spațiu mediatic profund antinațional și antiromânesc. Atât lansarea TIMPULUI în 2001, cât și lansarea 10TV în 2016, au fost la vremea lor niște aventuri. Puțini dădeau ziarului nostru șanse să reziste prea mult, poate și mai puțini credeau că televiziunea noastră va avea un viitor.

Nu voi uita niciodată cum, pe masa din bucătăria apartamentului de la Ciocana, unde am copilărit, erau înșirate zeci de variante de sigle și logouri pentru TIMPUL. Drumul de la ideea primară până în ziua de astăzi pare atât de greu, încât cei 16 ani par puțini. Celebrarea acestei aniversări este posibilă exclusiv energiei unice, emanate de Constantin Tănase. Toți cei care au lucrat alături de el știu câtă vigoare și putere răspândea fondatorul TIMPULUI. În atare condiţii, oricât de greu ne-ar fi, nu avem dreptul să renunțăm la drumul pe care am pornit atunci”.

Mai avem intelectuali care cred în presa scrisă românească

Dragi cititori, a trecut un an de când am scris textul de mai sus și nu văd ce v-aș putea spune nou. Poate doar că fiecare aniversare a ziarului de după 2014 încoace este tot mai grea, pentru că ne lipsește zâmbetul de bucurie al celui care mă ruga câteodată și pe mine să aleg cel mai frumos desen de pe masa din bucătărie de la Ciocana. Chiar și astăzi, când se întâmplă să avem perioade mai dificile la TIMPUL, cel mai mult mă încurajează aceste imagini, care mi s-au întipărit în minte, pentru că amintirile din copilărie sunt cele mai vii. De bine, de rău, Constantin Tănase nu e numai tatăl meu, ci și părintele ziarului TIMPUL.

Această aniversare este extraordinară, fiindcă suntem în Anul Centenar, când rezistența presei românești este mai importantă ca niciodată, în ciuda tuturor pietrelor care ne șuieră pe la urechi. Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar e chiar dezgustătoare acea presă care, în timp ce se prezintă drept mare apărătoare a dreptății, ascunde gunoiul sub preș, când vine vorba despre Unire, despre românism, despre valorile noastre naționale sau despre armata rusă și pericolul de la răsărit. În schimb, dacă ne punem mintea în mișcare, de la aceștia putem afla că exista „nedreptăți” contra cărora trebuie să luptăm, din care ei să câștige foloase politice de moment și alte „nedreptăți”, pe care trebuie să le ignorăm, pentru că le împiedică calea spre putere.

Atacurile din partea unor astfel de indivizi nu ne interesează, deoarece nu mor caii când vor câinii, oricât de comuniste sau socialiste ar fi javrele și oricât de mare le-ar fi puterea în stat. Iată că am rezistat și până aici. Este o mare victorie pentru noi că încă mai există oameni care se abonează la ziare și mai avem intelectuali, care cred în presa scrisă românească din Basarabia și contribuie la supraviețuirea ei.

Măcelul care s-a născut și va muri din ură

Păcat că nu se gândește nimeni la faptul că tot ce-a însemnat progres în această republică este legat într-un fel sau altul de românii unioniști. Ce fel de independență față de URSS am fi obținut, dacă n-ar fi ieșit românii unioniști în stradă la începutul anilor ‘90? Ce fel de guvernare am fi avut după 2009, dacă românii unioniști n-ar fi protestat împotriva comuniștilor și a lui Voronin? Cum ne-am fi apropiat de Europa și am fi renunțat la valorile euroasiatice fără românii unioniști ? În antiteză – Lucinschi, Voronin și Dodon au fost toți anti-români și au cântat în strună rușilor, și cu ce ne-am ales? Tancurile ruse defilează relaxat pe teritoriul „neutru, suveran și independent”. Din nou, românii unioniști sunt singurii care mai spun ceva despre asta, restul sunt ocupați cu batistele…

Nu, adevărul nu contează pentru noii „bărbați ai neamului”, care își aleg „nedreptatea”, care se pliază mai bine pe interesele politice de moment. De altfel, lipsa unei puternice adeziuni populare se datorează anume faptului că toate eforturile lor sunt subordonate exclusiv intereselor înguste ale momentului. Comportamentul lor îmi amintește de vorbele unui comentator din spațiului estic, precum că rușii luptă doar pentru cârnaț, iar libertatea nu-i interesează.

Drept rezultat, dezbaterea publică în societate, cu argumente și logică, a fost substituită cu un măcel îmbibat cu ură viscerală. Iar cei care au un alt punct de vedere și refuză să se implice în acest măcel, sunt desființați… Mai devreme sau mai târziu, toată această ură pe care o emană se va întoarce tot împotriva lor. Când vor înțelege și „fanii”, care-i aplaudă furtunos, cine le sunt idolii, va fi deja târziu ca să facă apel la logică, cumpătare sau răbdare.

Dezamăgirea „noilor bărbați ai neamului” va fi cu atât mai mare, cu cât societatea așteaptă într-adevăr proiecte de alternativă și o viziune clară asupra viitorului. În cel mai bun caz, toate guvernările plictisesc, la un moment dat, și trezesc critici, darămite niște politicieni pe care îi interesează doar propriile interese, indiferent dacă aceștia se află la putere sau în opoziție.

Gândim?

Nu știu ce fel de democrație vom avea dacă acești liderași din opoziție, obsedați de ură, vor ajunge la putere. Dar știu că toleranța și respectul față de opiniile oponenților este o parte a democrației, pentru care s-ar da marea bătălie. Dar mai știu și altceva, când o entitate dă dovadă de ură și intoleranță, față de cei care gândesc altfel decât ea, fără a fi la putere, ce vor face după ce-o vor obține? Anume această întrebare pune în gardă mulți oameni care gândesc de sine stătător.

Iar cititorilor noștri le mulțumim că sunt alături de noi și astfel înțeleg mult mai bine cum suflă vântul în statul ăsta. Da, o să rezistăm chiar dacă multora nu le convine, chiar dacă multora le stricăm planurile. Vom rezista, pentru că nu luăm în considerare o altă variantă.