Actualitate

Cât de utile i-ar fi Ucrainei cele 6 MiG-29 moldovenești. De fapt, avioanele nu au mai zburat din 2001

Republica Moldova a refuzat cererea oficială a Ucrainei în ceea ce privește donarea celor 6 avioane de tip MiG-29 pe care moldovenii le au stocate. Kievul a solicitat aparatele în contextul agresiunii militare declanșată de Federația Rusă pe 24 februarie 2022.

În mod oficial, Ucraina a cerut avioanele prin președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanciuk, în cadrul întrevederii la Kiev cu președintele Parlamentului R. Moldova, Igor Grosu.

Acesta din urmă, în cursul zilei de ieri, a anunțat că R. Moldova a refuzat și a motivat decizia de neutralitatea Republicii Moldova.

„Răspunsul a fost foarte clar. Noi suntem un stat neutru. Neutralitatea nu ne permite să răspundem la astfel de solicitări. Eu am explicat și în cadrul vizitei la Kiev că noi suntem dispuși să continuăm să ajutăm refugiații, să oferim posibilitatea pentru că Ucraina acum este deconectată la căile tradiționale de export a bunurilor și a produselor pe mare, să transporte spre hotarul românesc și respectiv spre Constanța și alte noduri logistice. Dar am explicat clar că acest lucru nu este posibil (n.a a oferi Ucrainei cele 6 avioane militare MiG-29)”, a declarat Grosu.

Totodată, o procedură privind vânzarea avioanelor, spune Grosu, ar dura mult timp.

Cât de utile ar fi Ucrainei avioanele MiG-29 ale Republicii Moldova? Anatol Șalaru spune că avioanele moldovenești nu au mai zburat din 2001

Se naște însă întrebarea cât de utile ar fi însă Ucrainei avioanele MiG-29 ale Republicii Moldova? Și, bineînțeles, dacă aceste aeronave, uzate tehnic și moral, ar putea fi folosite pentru a revitaliza flota de MiG-29 a Ucrainei.

Interesant e că Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova, în cadrul emisiunii „Pe Plan Extern” a discutat cu exact o săptămână înainte de invazia și despre acest subiect.

Fostul înalt oficial moldovean a precizat că avioanele respective nu au mai zburat din 2001 sau 2002. În anii precedenți s-a încercat vânzarea acestora, dar afacerea a picat.

Declarațiile au fost făcute cu doar câteva zile înainte de invazia rusă în Ucraina, iar la momentul respectiv nimeni nu bănuia că peste nici trei luni se va pune problema donării acestora către Ucraina, aflată în conflict militar deschis cu agresorul rus.

Șalaru: Din 2001 avioanele MiG-29 moldovenești nu s-au mai ridicat de la sol

Redăm declarația pe care Anatol Șalaru a făcut-o despre avioanele MiG-29 ale Republicii Moldova:

„Nu și-a asumat niciun premier vânzarea lor (n.r. – a MiG-29 în anii precedenți). Au fost vândute americanilor niște MiG-uri prin anii 1990, dar după Vladimir Voronin (n.r. fostul președinte comunist) pe motiv că ar fi fost foarte mic prețul l-a închis pe fostul ministru al apărării de atunci, Valeriu Pasat, fost șef și la Serviciul de Informații și Securitate.

Eu i-am propus premierului Valeriu Streleț să le vindem la licitație, i-am spus că avem 6 avioane MiG-29, dar nu au mai zburat din 2001 sau 2002 când au fost ultima oară reparate. De atunci nu s-au mai ridicat de la sol. Nu a avut curajul”, a precizat Anatol Șalaru.

Anatol Șalaru a conchis precizând că nu rentează nici repararea acestor avioane, iar Republica Moldova nu mai are nici infrastructura necesară și nici specialiști pentru aceste avioane.

defenceromania


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.