CC a sistat examinarea constituționalității prevederilor privind interdicția participării la alegeri
Curtea Constituțională (CC) a sistat procesul privind controlul constituționalității prevederilor legale potrivit cărora membrii unui partid politic declarat neconstituțional, nu vor putea putea participa la alegeri pe o perioadă de cinci ani, transmite MOLDPRES.
O sesizare în acest sens a fost depusă la începutul lunii august de mai mulți reprezentanți ai Partidului politic „Șor”, declarat neconstituțional.
„Curtea Constituțională a constatat paritate de voturi la adoptarea hotărârii. Se sistează procesul privind controlul constituționalității prevederilor articolului 16 alin. (2), litera (e) din Codul electoral, introduse prin legea din 31 iulie curent”, a declarat președintele CC, Nicolae Roșca, la finalul ședinței Înaltei Curți, care s-a încheiat în seara zilei de ieri.
Hotărârea Curții Constituționale (CC) este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.
Partidul politic „Șor” a fost declarat neconstituțional în luna iunie curent. Ulterior, Parlamentul a aprobat modificări legislative care prevăd că membrii partidelor declarate neconstituționale nu vor putea fi aleși pe o perioadă de până la cinci ani.