Cu acest prim diagnostic este mai toată lumea de acord. Cu toţii ştim prea bine cine au fost şi sunt elitele noastre. Cu mici excepţii (poate doar generaţia paşoptistă şi generaţia Unirii), am avut elite care şi-au exersat din plin acest egoism. În ultimele trei perioade istorice importante (perioada interbelică, perioada comunistă şi cea postcomunistă), „nesimţirea socială” a elitelor a atins cote majore.
Întrebarea care se ridică şi pe care am primit-o de la mai mulţi comentatori este: din ce cauză avem elita pe care o avem? Ar trebui probabil să facem o „anatomie a elitei româneşti”, ca să avem mai multe date empirice. Cum este o problemă care mă interesează şi o urmăresc de ceva vreme, m-aş aventura să dau doar câteva indicii, direcţii, fără a avea pretenţia unui răspuns exhaustiv, mai ales că dispun de un spaţiu de scris atât de restrâns.
Din punctul meu de vedere, felul de a fi al elitelor noastre are, înainte de toate, cauze structurale şi abia în planul secund sunt cele legate de mentalitate. Aş enumera scurt câteva astfel de cauze.
Organizarea bizantină. Nu faptul că aparţinem spaţiului religios ortodox e problema majoră, cu toate că e de meditat asupra acestui lucru, ci faptul că moştenim un anumit tip de organizare bizantină. Lumea bizantină, deci şi cea ortodoxă care decurge din ea şi pe care o moştenim, este structurată pe taxis, adică pe ranguri dispuse într-o structură piramidală. Noi acceptăm această ordine ca pe un dat, nu este contestată şi fiecare nivel al piramidei se subordonează nivelului superior. Relaţia dintre ranguri este una de subordonare, nu una de negociere, sau democratică, cum am spune azi. Această practică politico-socială am moştenit-o şi o aplicăm cu mare succes şi astăzi. Acest tip de supunere tacită are origini mult în negura timpului, comunismul doar a speculat-o. În mare parte, noile guvernări postcomunsite o folosesc cu mult succes şi ele, dându-i o haină „democrată”.
Instituţia ca moşie. Din prima formă de organizare structurală se deduc altele câteva. Elita noastră percepe în continuare instituţiile pe care le conduce ca pe o formă de „moşie personală”. Funcţia este privită ca o poziţie de putere, iar spaţiul administrat – ca un spaţiu care le aparţine. Instituţiile nu sunt în slujba cetăţeanului, ci a funcţionarului, cetăţeanul fiind mai degrabă subordonat şi exploatat de către acestea. Regulile devin aliatorii, iar instituţiile capătă chipul „boierului” care le conduce.
Democraţia circuitului de elite. Una din marile probleme structurale e legată de faptul că elitele noastre sunt închise. Adică, ele recrutează personal numai pe bază de relaţii personale sau de grup. Nu avem un proces de selecţie a elitei pe baza unei competenţe deschise şi reale. Elitele îşi alimentează resursele umane nu pe o bază democratică, ci pe una clientelară. Intrarea persoanelor care aparţin grupurilor de la baza piramidei în structurilor superioare este blocată. Are loc un fel de ghetoizare a celor două grupuri.
Lipsa de contestare. Faptul că între vârful piramidei, cei care conduc, şi baza ei există un raport de subordonare, nu unul de negociere, face ca relaţiile să fie construite pe modelul senior-vasal. Ca o elită să devina sensibilă la nevoile şi doleanţele „bazei”, ar trebui să existe o presiune constantă şi consecventă asupra ei şi un circuit care să permită accesul celor de la bază la grupurile din eşaloanele superioare.
Ce e de făcut şi cum schimbăm aceste mecanisme? Despre asta vom discuta în următoarele texte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
