Sănătate

Ce mănâncă oamenii sănătoşi dimineaţa

Studiul, condus de Anna-Leena Vuorinen, de la Centrul de Cercetări Tehnice din Finlanda, a analizat obiceiurile alimentare pentru micul dejun a 147 de persoane.

Realizatorii studiului speră că rezultatele vor clarifica într-o anumită măsură obiceiurile alimentare care ar putea fi benefice pentru cei care încearcă să slăbească.

Participanţii la studiu aveau o greutate medie de 60 de kilograme. Majoritatea aveau peste 41 de ani şi erau de sex feminin. Pentru a participa, acestea trebuiau să aibă o greutate sănătoasă, fără fluctuaţii de greutate şi să nu fi beneficiat de consiliere în ceea ce priveşte greutatea.

51% dintre participanţi au declarat că mănâncă fructe la micul dejun, în timp ce 41% spun că preferă produse lactate. Cerealele sau pâinea au fost şi ele între alegerile populare, 33%, respectiv 32% preferându-le.

Ouăle au fost, de asemenea, o alegere populară, cercetătorii spunând despre consumul acestora că a fost “mai mare decât era de aşteptat”, 31 la suta alegând ouă pentru masa de dimineaţă. Doar 26 la sută dintre participanţi au declarat că beau cafea la micul dejun.

“O concluzie foarte importantă a acestui studiu este faptul că foarte mulţi oameni sănătoşi mănâncă micul dejun în loc de a sări peste, lucru care este în concordanţă cu cercetările anterioare privind importanţa micului dejun”, explică Dr Vuorinen, scrie The Independent.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *