La întrebarea ce-i lipsește R. Moldova pentru a fi un stat de succes, există zeci de variante diferite de răspuns. Unii spun că nu avem educație, că ne-am pierdut cultura, unii afirmă că dezbinarea (civică) ne ține pe loc, alții spun că sovietizarea a mutilat conștiința și, neștiind cine suntem, nu putem progresa.

Ce n-avem?

Totuși, primul lucru care sare în ochi atunci când încerci, de la distanță, să analizezi problematica R. Moldova este lipsa sau absența totală a memoriei. Ce fel de națiune poate sta la baza RM, dacă uităm de regimurile, care au promovat ideologii criminale, ce și-au propus să extermine limba română, cultura română, poporul român? Din păcate, la 25 ani de la declararea Independenței de URSS și la 24 de ani de la obținerea statutului de membru al ONU, din motive partinice, egoiste, nu s-a făcut suficient pentru condamnarea regimului trecut și informarea societății și a lumii, în legătură cu etnocidul, la care a fost supusă etnia română de pe teritoriul URSS.

Ultimii o sută sau chiar două sute de ani nu există în memoria colectivă a societății. Știm prea puține despre Basarabia sub ocupația țaristă din 1812, nici rușii, după 1945, și nici noi, după 1991, nu am insistat prea mult pe recuperarea memoriei istorice. Ar fi trebuit s-o facem, pentru că problemele Moldovei de astăzi sunt o consecință nefastă, inclusiv a actului criminal, ilegal și abuziv al Imperiului Rus de a anexa jumătatea estică a Principatului Moldovei. Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele sale (pierderea proprietății, foamete, deportări, genocid cultural etc.) este subiectul unor manifestări retorice ocazionale (27 martie, 9 mai, 1 decembrie) fără a exista un efort, conjugat al elitei politice, științifice, culturale de a nu nega crimele care au avut loc.

Trăind într-o lume a umanității, unde ne oripilăm de crimele teroriștilor, care detonează dispozitive explozibile în locuri publice, cu ce sunt morții noștri mai prejos decât victimele terorismului modern? Uităm și ne prefacem că cei 39 de oameni, mâncați de către „concetățenii” lor, în perioada foametei din 1946-1947, n-au existat? Două sute de mii de oameni morți de foame în aceeași perioadă, pentru că regimul sovietic era obsedat să-și îndeplinească planul de recoltă sunt neimportanți? Plângem cu lacrimi de crocodil, când vedem atacurile din Bruxelles sau Paris, dar nu există nicio zi în care să comemorăm două sute de mii de oameni morți de foame, 70 de ani în urmă. Trăind într-o lume a supermarketurilor și a restaurantelor, care livrează mâncarea acasă, ne este greu să înțelegem ce a însemnat acea foamete, care a provocat atâtea victime.

Fără discuții, societatea are partea ei de vină, dar, fiind plătitor de taxe, vreau ca statul să facă și el ceva, pentru că are și resursele și pârghiile necesare.

Pașii făcuți, în acești aproape 7 ani, de guvernare necomunistă nu sunt suficienți, cu un singur Raport de condamnare a comunismului din timpul lui Ghimpu nu se pot schimba fundamental lucrurile. E nevoie de un muzeu al ocupației sovietice, altul pentru ocupația țaristă, altul pentru foamete, altul pentru furtul sovietic sau colectivizare, altul pentru războiul ruso-moldovenesc, altul pentru limba română ș.a.m.d. Cărțile și literatura cu valențe istorice trebuie introduse în lista lecturilor obligatorii în școli, gimnazii și licee. Nu-i mai putem schimba pe cei, care au avut ghinionul, în trecut, să fie mutilați ideologic de propaganda sovietică, dar putem sădi în tineret sămânța speranței. Măcar cei care vor veni să fie mai conștienți de gravitatea crimelor la care a fost supusă această populație. Cât timp o să mai stăm cu lenini prin orașele noastre, în care nu există un metru pătrat, în care să nu fi curs sânge de român nevinovat? Cât timp o să ne prefacem morți în păpușoi, când este vorba de crimele regimului sovietic? Au ajuns ucrainenii să ne depășească la capitolul memoriei și demolează lenin după lenin, în timp ce noi stăm ca o hoardă uitucă, așteptând neclar ce…

Negarea crimelor comuniste nu este cu nimic mai prejos decât comiterea lor. Nu vorbim despre niște acțiuni neclare sau fără probe, două sute de mii sau trei sute de mii, conform altor surse, de morți de foame, nu pot fi negate și oricât s-ar încerca, va veni timpul când, pentru comemorarea lor se va constitui o zi de doliu național. Nu există nicio șansă de reconciliere între românii și rușii din Basarabia atâta timp cât elitele celor din urmă rămân pe pozițiile călăilor buneilor noștri. Dacă poziția segmentului rusofon poate fi înțeleasă prin „solidaritatea”, să-i spunem, naturală între membrii aceleiași etnii, este de neînțeles cum moldovenii acceptă să uite, că buneii lor au fost lăsați să mănânce cadavre de oameni de dragul comunismului.

Ar fi fost bine să avem…

Din ultimii două sute de ani, 180 din ei au fost trăiți de românii din Moldova estică sub dictaturi sau regimuri autocrate, 100 de ani sub țar, câțiva ani de dictatură carlistă și după, sub regimul sovietic. Această lipsă de libertate a gândului a generat și atrofierea conștiinței și a memoriei. Clasa politică, fiind o simplă reflecție a societății, este contaminată de aceeași uitare care, uneori, pare a fi chiar negare, specifică victimelor abuzurilor care, pentru a obține pacea interioară, refuză să accepte ce li s-a întâmplat.

Elita românească de după ‘90, fiind preocupată de lupta pe „interior”, n-a observat cum aceste energii sunt folosite de fosta metropolă pentru a ne compromite. Din păcate, astăzi, nu există lideri politici cu o memorie istorică solidă, care să nu fi fost atacați, discreditați, inclusiv, cu eforturile fostei capitale sovietice. E greu de anticipat cât va mai continua această stare de lucruri în care românii din Basarabia sunt forțați să lupte unii cu alții pentru agende străine națiunii noastre.

Basarabia – R. Moldova, 1812 – 2018

Anul acesta, în luna mai, vom comemora 204 ani de la ruperea în două a Moldovei lui Ștefan cel Mare de către Imperiul Rus, peste doi ani vom celebra 100 de ani de la acea dezanexare. Ce este R. Moldova astăzi? Răspunsul a fost dat de istoricul Alexandru Boldur, care, în 1928, numea Basarabia un „fragment de stat”. Existența acestui teritoriu este strâns legată istoric de cele două lumi, putem redeveni fie parte a Moldovei (adică a României), fie parte a imperialismului rusesc. Lipsa unei existențe statale anterioare este cauza multor probleme ale „statalismului” de astăzi, pentru că trăim într-o iluzie dacă credem că dintr-un fragment de stat, poți constitui un stat autentic.

Statul Român, unificat la 1918-1919, a plătit scump prețul existenței sale, sute de mii de morți în Primul Război Mondial sunt dovada sacrificiului făcut de poporul român pentru dreptul la existență. Noi, cetățenii R. Moldova, am obținut prin sacrificiul luptătorilor din 1992 doar o independență parțială. Lecția Republicii Democratice Moldovenești din 1918 ar trebui să ne învețe minte, doar o Republică cu adevărat independentă poate ceda independența sa. Suspendarea R. Moldova, pe drumul re-unificării sau a re-integrării europene, stă tocmai în lipsa unei independențe totale. Dacă vom accepta, într-o contradicție flagrantă cu Declarația de Independență, ca viitorul să ne fie dictat de forțe exterioare, vom rămâne încă mult timp un fragment de stat, parțial eșuat, la limita sărăciei și fără nicio perspectivă reală. Consolidarea independenței nu este în contradicție cu idealul reîntregirii, pentru că doar o Republică Moldovenească care va respecta integral Declarația de Independență, va avea puterea, legitimitatea și dreptul juridico-politic să înfăptuiască Unirea.

P.S. TIMPUL continuă publicarea operelor marelui istoric român din Basarabia, Alexandru Boldur, prin editarea volumului II din Istoria Basarabiei. Pe lângă cele două părți ale volumului (Sub ocupația rusă și Basarabia Românească), am publicat în premieră și o mică lucrare extrem de interesantă „Unirea – analiza psihologică a evenimentelor”. Nu ratați aceste volume, ce nu trebuie să lipsească din casa nici unui român. Abonații noștri beneficiază de o ofertă specială și pot cumpăra cartea, venind la redacția noastră sau prin abonare la poștă, cu doar 35 de lei.