E frumos, dar vor avea de suferit, iarăși, cei care au vii și livezi. Dar, totuși, e primăvară… Dacă e primăvară înseamnă că se apropie sfârșitul unui nou an școlar: teze, teste, examene. Toate cad pe umerii învățătorului: o mare responsabilitate, dar și satisfacția unor rezultate. Așa e în fiecare primăvară. Dar mai este ceva, cum se apropie sfârșitul anului școlar, se activează liderii sindicali cu lozinci de tipul „Murim de foame!”, „Vrem salarii mai mari!”, „Vrem un trai decent” etc. De ce tot anul au tăcut? De ce n-au pus aceste probleme la 1 septembrie sau, măcar, la 1 ianuarie? De ce au tăcut până acum? Nimeni nu știe. N-am eu încredere în aceste sindicate, căci ele funcționează doar în folosul lor. Lămuriți-vă, vă rog, dragi pedagogi!
Sunt convinsă, că învățătorii (de toate nivelurile) merită mai mult: condiții normale de activitate, lefuri mai mari, foi de odihnă la sanatorii, tratament gratuit etc. Timp de 25 de ani profesorii au tăcut și au muncit, au educat mii și mii de tineri, i-au condus spre viața reală, i-au învățat să deosebească binele de rău și frumosul de urât. Cred că învățătorii sunt oameni frumoși ai lumii, deci și ai Republicii Moldova. Încă în anul 2000, jurnalistul Constantin Tănase spunea că în statul acesta există „o armată anonimă de învățători și profesori prost plătiți, aproape dezbrăcați și flămânzi, uitați de putere și partide, uitați de scriitori și artiști, care, zi de zi, în școli neîncălzite, cu pereții încărcați de promoroacă, de multe ori la lumina lumânării sau a lămpii cu gaz, au adunat vlăstarii neamului grămăjoară și le-au dat Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat…”. Ei și-au îndeplinit menirea, doar că guvernarea n-ar trebui să uite, că fiecare dintre ei au fost „modelați” de inima unui dascăl sărac, flămând, uneori rușinat de viața pe care o duce. Acum, în aprilie 2017, tot învățătorii și profesorii duc pe umerii lor prezentul și viitorul acestei bucăți de pământ. Ei sunt responsabili și răspund pentru tot ce se întâmplă: minciuna, cinismul, incompetența și trădarea idealurilor, sărăcia și prostia celor de la guvernare.
Nu știu dacă grevele sunt o rezolvare… Nu susțin, dar nici nu sunt împotrivă. Poate că aceasta și este libertatea de exprimare, adevărata democrație… Cine știe…
Îmi pare rău că toate foloasele vor veni spre „mogulii” din sindicate, care n-au nimic cu profesorii și învățătorii de la sate și orașe.
Dar, vom trăi și vom vedea…
Alexandra Tănase
