Externe

Cel mai bogat om din lume propune ca fiecare angajat să lucreze TREI zile pe săptămână

"Ar trebui să aveţi mai mult timp pentru voi în timpul întregii vieţi, nu doar atunci când împliniţi 65 de ani şi ieşiţi la pensie", a declarat Carlos Slim pentru CNNMoney.

În timp ce "aparatele ar trebui să lucreze 24 de ore şi serviciile ar trebui să funcţioneze cât mai mult timp posibil", persoanele merită mai mult timp pentru distracţie, familie şi pentru a se pregăti pentru alte job-uri, este de părere mexicanul.

Omul de afaceri propune şi schimbarea duratei turelor, de la 8 ore la 11 ore, şi mărirea vârstei de pensionare de la 65 la 75 de ani.
"Este o societate a cunoaşterii şi a experienţei. Ai mai multă experienţă şi cunoaştere atunci când ai 60, 65 sau 70 de ani", spune Carlos Slim.

În privinţa săptămânii cu trei zile de muncă, cel mai bogat om din lume susţine că este convins că acest lucru se va întâmpla, numai că nu ştie când.

Slim consideră că această iniţiativă a sa ar avea efecte benefice nu numai asupra angajaţilor, ci şi asupra mediului de afaceri.

În acest mod, tinerii ar avea mai multe posibilităţi de a intra pe piaţa muncii şi acesta ar fi un aspect pozitiv pentru economie şi pentru pieţele financiare.

Cu o avere estimată la circa 83 de miliarde de dolari, mexicanul Carlos Slim este în prezent cel mai bogat on din lume, în ultima perioadă el alternând acest titlu cu fondatorul Microsoft Bill Gates, a cărui avere este estimată acum la circa 81 de miliarde de dolari.

Carlos Slim a început să facă afaceri la numai 12 ani, atunci când cumpăra acţiuni bancare din banii de buzunar.

Sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *