Goethe a spus că „natura este singura carte în care fiecare filă păstrează câte un adevăr”, iar adevărul pe care-l păstrează Parcul Țaul este că autoritățile Moldovei nu știu cum sau nu vor să valorifice și să îngrijească bogățiile țării. Natura, deși puternică, nu poate lupta cu indiferența, lăcomia și birocrația în care se îneacă republica.
Acest parc minunat, dar uitat de grija națiunii, se află în mijlocul satului Țaul, raionul Dondușeni. După legenda locală, denumirea satului vine de la „Țaua” – țeava de ceramică a unui vechi izvor în jurul căruia a crescut satul actual. Locuitorii lui se ocupau cu agricultura și creșterea animalelor. Satul a înflorit în anii 1960-1970, când în localitate s-a fondat actualul Colegiu Agricol, s-a deschis o nouă școală, s-a construit Oficiul poștal și s-a dat în exploatare Palatul de Cultură. Din păcate, la începutul anilor `90, satul trece printr-o perioadă de criză, care a fost parțial depășită, dar nivelul de cândva nu a fost atins nici până în prezent.
Mândria satului este Parcul Țaul, unul dintre cele mai mari din Europa de Sud-Est. Parcul a luat naștere în anii 1901-1904, la propunerea boierului Pommer, iar de amenajarea lui s-a ocupat arhitectul-peisagist, absolvent al Colegiului de Horticultură de la Odesa, Ippolit Vasile Vladislavschii-Padalko. Mare atenție s-a acordat la rețeaua de drumuri circulante, care oferă vizitatorului posibilitatea de a admira zonele parcului de la altitudine.
P. Leontiev informează că „din plantațiile parcului s-au păstrat și cresc 128 de specii și 24 de forme de copaci, arbuşti şi liane. Cea mai mare parte a speciilor – 99 la număr – face parte din flora continentului eurasiatic, iar 29 de specii reprezintă flora Americii de Nord. Flora locală din Moldova numără aici 37 de specii, iar 91 de specii nu se întâlnesc în pădurile din R. Moldova.
Întâi de toate, un interes deosebit prezintă soiurile de conifere, care în parcul de la Ţaul sunt în număr de circa 15 cu cele cinci forme. În parc sunt 67 de specii şi 15 forme de arbori foioşi, inclusiv 13 pomi decorativi. Colecţia de arbuşti a parcului include 43 de specii şi două forme decorative unice sau rare printre care se numără: teiuleţul, taula falsă, cununiţa, socul negru şi păducelul”.
Nucleul parcului îl constituie conacul și căsuța de vilegiatură, casa pentru găzduirea oaspeților, bucătăria și alte clădiri auxiliare. Aceste edificii au fost construite la comanda marelui moșier A. I. Pommer, la începutul secolului XX pe pământurile cumpărate de la proprietarii locali. La momentul actual, aceste construcții sunt total neîngrijite, iar vizitatorii nu au acces înăuntru.
Primarul satului Țaul, Mitrică Andronii, afirmă că „reparații considerabile nu s-au făcut din 1995, până atunci parcul era îngrijit de 30-40 de lucrători care făceau curățenie și reparațiile de rigoare. Mai nou, SBP ,,Constructorul” a asigurat securitatea parcului și a construit o fântână arteziană. „Actualmente, parcul se află în gestiunea Grădinii Botanice, iar autoritățile locale au scris un demers de recuperare a dreptului de gestiune, pentru că nu mai pot aștepta ajutor din exterior căci „dacă nu fac ei, nu va face nimeni”. Până acum Ministerul Mediului nu a dat niciun răspuns.
Primarul ne povestește că parcul este vizitat în special în zilele de odihnă atât de cetățenii R. Moldova, cât și de străini. Ghizii parcului sunt primarul satului, directorul Muzeului și secretarul Consiliului local.
Dacă Ministerul Mediului este incapabil să finanțeze îngrijirea acestui parc de importanță majoră pentru stat și locuitorii lui și doar pasează „,custodia”-i din stânga-n dreapta, de ce nu se implică agenții economici? De ce nu se implică întreaga populație a Republicii Moldova în procesul de depășire a situației deplorabile a rezervațiilor, a parcurilor, a comorilor naturale care o înconjoară? De ce nu se depun proiecte la competiţii, cum ar fi programul de granturi Fondul Ambasadorilor pentru Conservarea Culturală pentru anul 2013?
Majoritatea se mulțumește cu o săptămână pe malul mării, pe care n-o avem, la poalele munților pe care nu-i avem, fără să știe și fără să se intereseze ce AVEM. Și avem multe locuri frumoase!
