Actualitate

Cel puţin 400 de imigranţi ilegali au murit într-un naufragiu pe Mediterana

Paza italiană de coastă, care a venit duminică și luni în ajutorul a 42 de vase încărcate cu peste 6.500 de imigranți, a anunțat luni că a salvat 144 de persoane și a recuperat nouă corpuri după naufragiul unei din aceste ambarcațiuni, potrivit Agerpres.

Conform OIM și organizației "Save the children", între 144 și 150 de supraviețuitori ai unui naufragiu au ajuns marți dimineață la Reggio Calabria, în extremitatea sudică a Italiei. Cele două ONG-uri nu au fost însă în stare să confirme dacă este vorba despre naufragiul amintit de paza de coastă.

"Potrivit mărturiilor culese în ultimele ore de la cei 150 de supraviețuitori debarcați la Reggio Calabria, printre care cîțiva minori, ar fi aproximativ 400 de victime în acest naufragiu care a avut loc la 24 de ore de la plecarea de pe coastele libiene", a anunțat "Save the children" într-un comunicat.

Potrivit primelor mărturii, la bordul navei se aflau între 500 și 550 de persoane înainte să se răstoarne.

"Anchetăm în continuare pentru a înțelege dinamica naufragiului", a explicat Flavio Di Giacomo, conform căruia primele elemente conturează ideea că vasul s-a răsturnat sub efectul agitației pasagerilor în momentul în care au zărit echipele de salvare.

În contextul în care în ultimele zile vremea este calmă în zonă, paza italiană de coastă a anunțat marți că a salvat în Marea Mediterană aproape 8.000 de imigranți, cu începere de vineri.

Sursa: Moldpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *