Actualitate

Chirtoacă: Strada Cuza-Vodă nu se redenumește

Totodată, Chirtoacă a specificat că există deja o stradă cu această denumire. "Oficial strada Cuza vodă rămâne Cuza Vodă, ceea ce s-a votat aseară nu are cum să producă efecte juridice, pentru că strada Belski există deja, în sectorul Râşcani”, a spus Dorin Chirtoacă.

”Nu pot exista două străzi cu aceeaşi denumire", a specificat Chirtoacă.

De asemenea, Consiliul Municipal Chişinău a aprobat conceptul de reorganizare a complexului termoenergetic al capitalei, care prevede fuziunea celor două CET-uri din Chişinău cu distribuitorul de căldură "Termocom". Decizia a fost luată în cadrul şedinţei din seara zilei de ieri a forului local, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenţie, Valeriu Didenco, secretarul CMC a declarat că la şedinţă au fost prezenţi 26 de consilieri din PL, PLDM, PD şi PSRM. Cîţiva consilieri comunişti au venit la şedinţă, însă nu au participat la procesul de vot. Didenco a menţionat că aleşii locali au aprobat în cadrul şedinţei, majoritatea proiectelor ce au fost incluse pe ordinea de zi propusă pentru ultima şi penultima şedinţă ale CMC, care însă nu au fost examinate pentru că întrunirile au fost suspendate.

La aceeaşi şedinţă a fost aprobat proiectul privind rectificarea bugetului municipal pentru anul 2012. Proiectele care vizau modificarea unor taxe locale şi introducerea unor taxe noi, au fost excluse de pe ordinea de zi.

Consilierii au votat şi pentru redenumirea unei porţiuni din str. Cuza Vodă din capitală în Aleksei Belski. Secretarul Consiliului a specificat că toate proiectele aprobate, au fost votate de toţi cei 26 de consilieri prezenţi la şedinţă.

Ultima şedinţă a CMC a avut loc vineri, 14 septembrie. Aceasta însă a fost suspendată din lipsă de cvorum, notează MOLDPRES.

Referințe: Strada Belski EXISTĂ

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *