Chișinăul e pierdut!
Cineva îmi reproşa că îndemn alegătorii să boicoteze alegerile şi că din aceasta vor avea de câştigat numai socialiştii. Îmi pare rău, dar nu m-am adresat electoratului, dar tot celor trei. A fost ultimul îndemn la UNITATE pentru acest trinom, ca să se trezească, în cele din urmă, şi să pună în prim-plan interesele chișinăuienilor și nicidecum dorințele lor personale. Fiindcă, oricât de dureros ar fi pentru ei să recunoască, aici primează orgoliile și egoismul mărunt al fiecăruia în parte, egoismul cel, care ne taie aripile în zbor şi care ne îngroapă, în loc să ne înalțe. În rezultatul acestei lupte absurde şi ruşinoase între ei, am pierdut deja Chișinăul.
Cu toate acestea, nu stați acasă, ieșiți la votare! Candidatul vostru, dacă e unul din cei trei, oricum va suferi înfrângere, însă, de veţi sta acasă, votul dvs. ar putea fi folosit de cineva, după cum se mai întâmplă la multe alegeri cu unii oameni vii sau morți. Şi ar fi păcat ca votul tău de unionist să ajungă la Ion Ceban sau Silvia Radu. În acest mod, mișcarea unionistă, ca fenomen, ar suferi o pierdere și mai dureroasă. Pentru că, după ce vom pierde aceste alegeri, tot mai bine ar fi dacă trinomul „nostru” ar acumula ÎMPREUNĂ un scor bun. Decât Ceban să se simtă stăpân deplin al Chişinăului, tot mai bine ar fi ca Năstase, Munteanu şi Codreanu să regrete că i-au dăruit oraşul. Asta ar putea fi o lecţie bună pentru ei, chiar dacă Chişinăul nu va mai fi al nostru.
Înainte de a ieşi la vot, nu uitaţi că Ion Ceban şi Silvia Radu au fugit în această campanie electorală de dezbaterile publice şi de presă. Au refuzat interviuri, le-a fost frică să răspundă la întrebări, de parcă ar fi ştiut din timp cum se va termina jocul acesta de-a alegerile, pe care noi l-am pierdut demult, încă de la arestul lui Dorin Chirtoacă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!