Clădire din apropierea centrului istoric din Odesa
Mergând mai departe în ceea ce înconjoară centrul istoric al Odesei, și care la noi este, de fapt, centrul istoric al Chișinăului. Monumente istorice sluțite de construcții auxiliare, lângă blocuri care nu s-ar fi potrivit cu arhitectura orașului nici dacă aceste monumente ar fi fost îngrijite, mașini luxoase lângă sovieticele Jiguli și Lada, frontispicii din plastic deteriorate de ploaie și alte fenomene ale naturii, decorate cu graffitti de prost gust, te fac să te simți exact ca în capitala noastră, doar că lipsește puful salcâmilor.
Mai mult, în Odesa și Chișinău, arhitectura clădirilor din secolul XIX pare a fi trasă la xerox. Străzi perpendiculare, multe parcuri, servicii hoteliere care nu corespund cu numărul de stele, aceleași trolebuze uzate împodobite cu publicitate… și probabil, șirul ar putea continua.
Vestitele trepte Potemkin, aproximativ 200 la număr, coboară în golf precum scara în formă de cascadă din Parcul „Valea Morilor” descinde în apele lacului. Partea tristă este că treptele „odesite”, deși într-o stare impecabilă, sunt lipsite de viață, în timp ce ale noastre sunt pline de caracter, chiar și în starea în care se află.
Totuși, odată ce pășești în centrul istoric al Odesei, uiți de Chișinău și ajungi să te simți ca-n filmele bune, filme în care doamna mergea la brațul bărbatului, îmbrăcați în haine de epocă, de ei se apropia o tânără cu un coș de flori în mână și un băiețaș cu beretă pe cap și un stoc de ziare-n brațe, astfel, doamna cu trandafiri și domnul cu nasu-n știri, urcau satisfăcuți în caretă și mergeau la salon să-și bea ceaiul.
Bine, așa m-am simțit eu.
În centrul istoric al Odesei am fost cuprinsă de senzația că, acolo unde istoria este respectată, nu mai e nevoie de o mașină a timpului. Cel care a dat startul amorezării mele de Odesa a fost Teatrul de Operă și Balet, cea mai faimoasă construcție din oraș, un adevărat simbol proiectat și construit de arhitecți austrieci la sfârșitul secolului XIX, după modelul Operei din Viena. O clădire impozantă, cu balcoane mari, coloane și statui, prezenta, deasupra balconului principal, afișul: „1-9 iunie 2013 – A doua ediție a Festivalului Internațional al Artelor în Opera din Odesa”.
Teatrul de Operă și Balet din Odesa
La noi, Opera nu e doar foarte departe de modelul Vienei, ci mai și găzduiește periodic evenimente comerciale și politice. Nu acuz conducerea teatrului, căci, se înțelege, talentele care nu s-au lăsat cucerite de Orient sau Occident trebuie motivate și financiar.
O altă atracție de care noi n-avem parte, este strada pietonală Deribasovskaya, care leagă centrul Odesei de la țărm până la Catedrală. Numit în cinstea generalului Jose de Ribas, un spaniol care a luptat de partea armatei ruse împotriva turcilor, un adevărat bulevard cu pavaj perfect, arhitectura excepțională a sec. XIX restaurată și păstrată, arbori înalți și umbroși, restaurante, cafenele, magazine, dar cel mai important mult spațiu liber. Deribasovskaya nu este o simplă stradă pietonală și nicidecum unică în Odesa. Pe această stradă spațioasă și plină de viață, au loc Târgul de Toamnă și de Antichități, Festivalul Zilele Orașului și Umorina, care ultima adună anual mii de oameni veseli și dinamici.
În Chișinău mai sunt câteva porțiuni de drum pavat, nu fiindcă s-a dorit rezervarea lor, ci fiindcă drumarii au făcut economie de ciment. Ce să mai vorbim despre o stradă pietonală în capitală? Dacă la 1 mai trebuia deja să fie inaugurată, acum a devenit o mare bubă a tuturor celor care s-au bucurat nespus de ideea și promisiunea lansată de primărie.
Dar poate, așa cum în Moldova totul se mișcă și se schimbă foarte încet, cu un pic de efort și perseverență, peste 20 de ani strada Diordiță ar ajunge la nivelul străzii pietonale din Odesa, iar peste alți 30, treptat, va fi renovat centrul istoric al Chișinăului.
Până atunci, nu ne rămâne decât să facem tot ce ne stă în puteri pentru capitala noastră și să călătorim acolo unde este mai bine.
