Ultima oră

Cinci moduri în care televizorul ne distruge sănătatea

 Pentru 90 la sută dintre români, televizorul este metoda ideală de a-şi petrece timpul liber, arată o cercetare GfK. Site-ul msnbc. com prezintă cinci studii care arată efectele negative pe care statul în faţa TV-ului îl are asupra sănătăţii.

Apariţia bolilor cardiovasculare în cazul persoanelor care stau în faţa televizorului mai mult de două ore pe zi. Aceasta este concluzia unei cercetări realizate de Asociaţia Americană a Inimii. Oamenii de ştiinţă au monitorizat 8.800 de persoane, femei şi bărbaţi, pe o perioadă de şase ani. Voluntarii petreceau, în medie, mai mult de două ore pe zi în faţa televizorului, iar oamenii de ştiinţă au constatat că aceşti subiecţi prezentau un risc cu 80 la sută mai mare de a suferi un atac cerebral sau un infarct, faţă de cei care stăteau mai puţin la televizor. Specialiştii precizează că riscul este la fel de mare indiferent de obiceiurile alimentare ale subiecţilor, dacă aceştia erau sau nu fumători, dacă erau persoane sedentare sau active.Vulnerabilitatea în faţa alcoolului. Cercetătorii americani susţin că persoanele care stau în faţa televizorului sunt predispuse să bea mai mult alcool decât ar bea în mod normal. Specialiştii au analizat reacţia a 80 de studenţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, în faţa alcoolului în timp ce se uitau la televizor. Momentele în care subiecţii au băut cel mai mult alcool a fost în timpul pauzelor de publicitate. Voluntarii au băut cu 2 pahare mai mult comparativ cu dăţile în care nu se uitau la televizor.

Sexualitate precoce este un alt efect negativ al televizorului. Mai multe studii realizate în Statele Unite ale Americii, publicate în revista Pediatrics, arată că televiziunea are o influenţă deosebit de nefastă asupra vieţii sexuale a adolescenţilor.

Unul dintre acestea a fost realizat pe 4.808 adolescenţi virgini sub 15 ani, al căror comportament sexual a fost studiat timp de un an de zile. Cercetătorii au constatat că procentul celor care şi-au exprimat dorinţa de a-şi începe viaţa sexuală a fost cu 72 la sută mai mare, la finalul studiului, în rândul tinerilor care s-au uitat peste două ore pe zi la televizor, comparativ cu adolescenţii care nu petrec prea mult timp în faţa televizorului.
Cu cât numărul orelor petrecute în faţa televizorului este mai mare, cu atât riscul dezvoltării unei mase osoase fragile creşte. Aceasta este concluzia unui studiu realizat pe un eşantion de 2.143 de copii cu vârsta până în patru ani.

Subiecţii au fost consultaţi periodic, iar specialiştii au constatat că micuţii care obişnuiau să-şi petreacă timpul liber în faţa televizorului aveau oase fragile, comparativ cu puştii care practicau diverse sporturi sau pur şi simplu se jucau în compania altor copii. Experţii precizează că masa osoasă se formează până în jurul vârstei de 25 de ani, iar cu cât densitatea oaselor este mai mare cu atât riscul apariţiei osteoporozei la bătrâneţe scade.

Uităm să comunicăm şi să interacţionăm cu persoanele apropiate – acesta este un alt efect negativ pe care televizorul îl are asupra calităţii vieţii. Cercetătorii subliniază faptul că privitul la TV creează dependenţă, iar calitatea vieţii sociale scade dramatic. Cu cât numărul orelor petrecute de o persoană în faţa unui ecran creşte, cu atât este mai puţin sociabil.

Sursa: gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *