Chiar dacă nu speram pe deplin, cel puţin vehiculam nume. Ne petreceam timpul discutând despre potenţialii preşedinţi. Aveam bănuieli şi suspiciuni.
După un şir de eşecuri, Dodon a găsit soluţia: a părăsit PCRM-ul. Apoi a început joaca. Dau votul – nu dau votul – cui dau votul. Că Zina, că Lupu, că însuşi Dodon. Până la urmă, nu s-a făcut nimic. Apoi Lupu a anunţat că îşi retrage candidatura ca să nu împiedice alegerea unui preşedinte.
Ceaţa, după momentul „retragerii din cursă”, a sporit. Acum nici măcar bănuieli nu mai avem. Şi totuşi, ei şi-au atins obiectivul. Ne-au zăpăcit într-atât de mult că nici măcar nu ne mai interesează când anume se va alege preşedintele şi cine va fi. Am obosit atât de mult că stăm nepăsători şi când dăm de ei la televizor, schimbăm în silă canalul.
Între timp, Dodon a mai dat un anunţ. Că dă votul, dar nu oricui. Doar unui apartinic. Într-un fel, sună bine. De partide suntem sătui ca de facturi şi plăţi. Însă cine va fi acel apartinic?
Noi stăm, ne dăm cu capul de pereţi şi plângem. Ni se pare incredibil cum pot politicienii să se comporte ca la grădiniţă. Dăm vina pe ei. Îi acuzăm. Dar nu ne gândim că e imposibil cu atâtea partide să alegi un preşedinte. Că regula de alegere e absurdă. Că interesele partidelor sunt diferite şi inegale. Adică de ce ar vota socialiştii sau comuniştii un democrat, indiferent de culoarea lui?
Haideţi să ne gândim bine: dacă acesta era sistemul de alegere şi în cazul primăriilor, nici primar nu aveam în momentul de faţă. Deoarece, cred, vă amintiţi diferenţa de procente dintre Chirtoacă şi Dodon.
Democratic ar fi în primul rând să se aplice regula de jumătate plus unu. Dacă această regulă exista, atunci cu cincizeci şi două de voturi aveam preşedinte. Dar chiar şi aici vorbim de un sistem defectuos şi de un popor obosit.
Situaţia în care ne aflăm e rezultatul nepăsării noastre, în primul rând. Sigur că cel mai comod e să aruncăm mâţa moartă peste gard şi să facem ca strămoşul Adam, care, în loc să îşi recunoască păcatul în faţa lui Dumnezeu, a spus: „Femeia pe care Tu mi-ai dat-o m-a îndemnat să mănânc”. Observaţi, vă rog, că Adam nu pe Eva o acuza, ci direct pe Dumnezeu. Deoarece el spune „pe care Tu mi-ai dat-o”, altfel spus – dacă Dumnezeu nu i-o dădea pe Eva, el nu păcătuia.
Cam aşa facem şi noi acum. Dăm vina pe politicieni, deşi a existat „cândva” un referendum, care ne-ar fi permis nouă să ne alegem preşedintele, dar pe noi nu ne-a interesat să votăm. Am stat acasă şi am aşteptat momentul în care vom putea ridica degetul să spunem: „Politicienii sunt de vină!”.
Practic, ei nu fac altceva decât ce am făcut noi. Şi ce am făcut noi? Nu ne-am dat interesul pentru acel referendum care ne-ar fi permis să alegem un preşedinte. În această ordine de idei, politicienii devin propria noastră imagine. Oricine nu a votat la referendumul din 2010 e direct responsabil că stăm acum la condiţionările lui Dodon.
