Cine o protejează în Parlament pe Ala Popescu?
Ţap spune că în urmă cu două luni şi jumătate a adresat o interpelare organelor abilitate (Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei şi Procuraturii Generale) să investigheze acuzaţiile aduse de TIMPUL, pe care să le confirme sau să le infirme. În ambele cazuri parlamentul trebuia să ia atitudine. CCCEC a spus că nu este abilitat să examineze asemenea chestiuni, iar răspunsul Procuraturii Generale, potrivit lui Iurie Ţap, s-a înecat, de mai bine de o lună în parlament. „Preşedintele Parlamentului era obligat să propună examinarea în plen. De aceea am insistat cu acest lucru. Sunt învinuiri destul de grave la adresa unei funcţionare publice numite de parlament – abuz în serviciu, protecţia unor interese. Aştept reacţia Parlamentului la o problemă atât de importantă”, a declarat vicepreşedintele legislativului Iurie Ţap, la finalul şedinţei de azi a legislativului.
Vicepreşedintele parlamentului mai spune că forul legislativ a uitat de raportul Curţii de Conturi pe anul trecut, pe care l-a audiat, dar pe marginea căruia nu a adoptat o hotărâre de parlament, aşa cum prevede legislaţia.