Social

Ciobănașul fără jeep

Ca să vedem dacă oieritul mai este o afacere pentru țăranii noștri, ne-am deplasat în satul Zorile, raionul Orhei, împreună cu directorul executiv al organizației teritoriale a Federației Naționale a Fermierilor din Moldova, Dian Savca.

Stâna lui Andrei Țurcan se află la marginea satului, vizavi de casa unde locuiește. În lipsă de pășune, aceasta este o stână „de circuit închis”, precum îi zice stăpânul, care, pe cele 18 hectare gestionate de el, crește porumb, lucernă, soia zaharată pentru întreținerea animalelor. „După seceta din anul trecut, o oaie, pe timp de iarnă, a mâncat de două ori mai mult decât face ea. Un kilogram de fân costă cinci-șase lei”, ne explică fermierul.

Felcer veterinar de profesie, Andrei Țurcan s-a ocupat mai întâi de creșterea porcilor. Nu i-a mers, însă, și atunci a cumpărat vreo 60 de oi. Altele 20 le avea în gospodărie. Apoi, a cumpărat berbeci de prăsilă. Încetul cu încetul, a adunat peste 200 de oi. Îmi spune că în sat sunt doar doi gospodari care au câte 50 de oi, astfel încât el nu are probleme cu comercializarea producției, carnea și brânza fiind cumpărate, de multe ori, de acasă. Acum, grație subvențiilor acordate de către stat la creșterea ovinelor, el are de gând să cumpere oi de prăsilă de peste hotare, pentru producerea laptelui.

La stâna lui Andrei Țurcan, mulsul este mecanizat. Muncește împreună cu soția, Elena, iar vara se încadrează în activitate și cei trei copii ai lor. Ion își face studiile la Colegiul zooveterinar din Brătușeni și, în viitor, va urma calea tatălui său. Ecaterina învață la Universitatea de Stat din Tiraspol, iar Dorina studiază contabilitatea la Universitatea Agrară de Stat din Moldova.

În prezent, când oile au început a făta, Andrei Țurcan zice că doarme mai mult la stână. Deși sunt puține oi, totuși el crede că, în anul curent, moldovenii nu vor duce lipsă de un miel de Paști.

Întrebat ce-ar face, dacă ar avea o sumă mare de bani, el ne-a spus următoarele: „Nu am nevoie de jeep. Am o motocicletă încă din perioada sovietică. Mi-aș cumpăra, desigur, o minifabrică de prelucrare a laptelui, care costă cam cât un jeep – 33 mii de euro. Apoi, mi-aș face o stână mare, să am cât mai multe oi, care mi-s dragi nespus de mult. Chiar dacă o ducem greu, sunt tentat să cred că oieritul nu va dispărea niciodată de la noi. Eu, unul, nu mă las de această îndeletnicire și am de gând să-mi înmulțesc oițele”.

Despărțindu-ne de Andrei Țurcan, ne-am convins că aceasta este o stână-model prin părțile locului. În plus, el știe ce-și dorește și luptă ca visul său să se realizeze – să aibă o stână mare, pe care s-o îngrijească așa cum știe numai el s-o facă…

Un kilogram de carne de miel costă 70-80 de lei, iar în ajunul Paștelui prețul ar putea ajunge aproape de o sută de lei. Așa că, cei care doresc să aibă carne de miel de Sfintele Paști ar trebui s-o procure puțin mai înainte.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *