Actualitate

Comisia de la Veneția se va expune asupra formulei de compromis, ministru

Nu este o primă astfel de experiență a Comisiei de la Veneția în raport cu Republica Moldova. Vladimir Cebotari a amintit că în 2013, la solicitarea PDM, Comisia și-a prezentat expertiza pe marginea inițiativei de trecere la sistemul electoral mixt. „La acea dată noi am primit mai multe recomandări, cum ar fi: să fie luată în considerație diaspora, votul locuitorilor Republicii Moldova din stânga Nistrului, existența unui consens politic etc.”, a punctat Vladimir Cebotari.

Potrivit ministrului, recomandările precedente au fost luate în calcul, astfel că noul proiect, votat pe 5 mai în primă lectură, răspunde tuturor cerințelor. „Regretabil este că nu toți cei care se arată nemulțumiți de schimbarea sistemului electoral au binevoit să participe la acele discuțiile şi dezbateri organizate pe marginea acestui subiect”, a mai spus Vladimir Cebotari.

Delegația comună a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR se află într-o vizită de informare în Republica Moldova în perioada 9-11 mai. Vizita are loc în contextul pregătirii avizului proiectului de lege pentru revizuirea legislației electorale a Republicii Moldova. Astăzi, 10 mai, delegația are întrevederi cu deputații fracțiunilor parlamentare PCRM, PDM, PLDM, PSRM şi PL.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *