Consiliul Europei urmăreşte cu atenţie situaţia din România şi manifestă disponibilitatea oferirii de expertiză
"Urmărim cu atenţie evoluţia situaţiei din România", a transmis joi Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), structura Consiliului Europei (CoE) de monitorizare a corupţiei.
"Secretarul general (Thorbjørn Jagland -n.red.) a luat legătura joi cu autorităţile din România, amintind că organismul anticorupţie al Consiliului Europei – GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupţiei) este dispus să ofere expertiză în actuala situaţie", se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.
Juriştii sunt de părere că GRECO nu se va opri doar la o simplă monitorizare.
"Prin declaraţia din această seară a Secretarului General al Consiliului Europei se atrage atenţia autorităţilor din România cu privire la deciziile luate marţi noapte. Din punct de vedere politic este o atenţionare extrem de serioasă. Nu cred că se vor opri doar la această monitorizare, însă", a declarat pentru MEDIAFAX Cristi Danileţ, judecător.
sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!