De Ziua Independenței a.c., ex-judecătorul Curții Constituționale și profesorul de drept constituțional Victor Pușcaș a publicat pe politicon.md un studiu cu titlul „Consolidarea statalității: de la Declarația de Suveranitate spre Declarația de Independență”, în care abordează problema identității constituționale a Republicii Moldova. În acest studiu, dl Pușcaș susține că, în afară de Constituțiile României din 1866, 1923 și 1938, actul fundamental al Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești din 1924 și 1938 și cel al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești din 1941 și 1978 reprezintă, de asemenea, componente ale identității constituționale a Republicii Moldova.
Unul dintre universitarii care au tratat cu precădere subiectul identității constituționale, Gary J. Jacobsohn, spunea că aceasta se dobândește prin experiență. „[Ea] nu este un obiect discret al creației și nici un ornament încrustat în cultura unei societăți. Ea trebuie descoperită doar. […] Identitatea constituțională este un amestec de aspirații politice și de credințe care exprimă trecutul unei națiuni, dar și determinarea membrilor societății care vor ca acel trecut să transcende” (V. Comparative Constitutional Law, ed. Tom Ginsburg și Rosalind Dixon, Edward Elgar, Cheltenham – Northampton, 2011, The Concept of Constitutional Identity, pp. 129-130; mai v. și Gary Jeffrey Jacobsohn, Constitutional Identity, Harvard University Press, Cambridge – Londra, 2010).
Acest cercetător spune lucruri știute și de bun-simț într-un mod elegant, iar dacă nu ne convine stilul său, ori poate faptul că își publică monografiile la Harvard University Press (!), am putea căuta sinteze cu privire la identitatea constituțională la alți profesori americani, britanici sau germani, publicate în altă parte. Vor spune cam aceleași chestiuni, doar că în alte cuvinte.
Dl Pușcaș preferă să citeze niște constituționaliști din Republica Moldova a căror operă științifică este de o calitate îndoielnică. Mai mult, Domnia Sa ajunge la contradicții logice. Spre exemplu, ignoră faptul că principiul identității presupune existența unui singur sens, a unei singure direcții, și că această unicitate este încălcată prin combinarea valorilor unor regimuri politice diferite: valorile regimurilor democratice consacrate de Constituțiile române din 1866 și 1923, valorile regimului autoritar impuse prin Constituția României din 1938 și valorile regimurilor totalitare impuse prin Constituțiile RASSM și RSSM.
Întâi de toate, nu poți susține că prin identitatea constituțională a unui stat parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului înțelegi un stat cu valori liberale dimineața, cu idei carliste după-amiaza și cu teze bolșevice când se lasă întunericul, sau toate manifestate în același timp. Ar fi o lipsă de consecvență incompatibilă cu ideea de unitate în identitate și cu imperativul respectării obligațiilor internaționale în materie de drepturi ale omului.
În al doilea rând, nu văd ce aspirație sau credință te-ar obliga să incluzi în identitatea constituțională a statului tău conceptele unor constituții votate peste Nistru de niște analfabeți, la propria lor discreție. Firește, o problemă de ținută intelectuală…
Apoi, de ce ar trebui să conțină identitatea constituțională a statului tău niște „valori” care ți-au fost impuse manu militari sau sub amenințarea represaliilor (Constituțiile RSSM)?
Teza de bază a acestor constatări este că nu poți avea în conținutul identității tale constituționale valori care se anihilează reciproc. Trebuie spus că și în cadrul unei democrații valorile pot veni în conflict unele cu altele (ca, de exemplu, democrația vs. respectarea drepturilor omului sau dreptatea vs. principiul securității juridice). Dar ele nu se anihilează niciodată. Ele se echilibrează, putând prevala în funcție de circumstanțe. Este, la urma urmei, un echilibru uman. Dar dl Pușcaș introduce în „carta valorilor națiunii” – dacă-mi este permisă această formulare pentru ideea de identitate constituțională națională – principiul garantării în mod egal a libertăților cetățenilor din articolul 5 al Constituției României din 1923 și principiul discriminării moșierilor și capitaliștilor în favoarea muncitorilor și țăranilor, stabilit de articolele 1 și 2 din Constituția RSSM din 1941. Dl Pușcaș brodează dezinvolt, pe canavaua aceleiași identități, abolirea pedepsei cu moartea din articolul 18 al Constituției României din 1866 și posibilitatea aplicării pedepsei capitale în baza unor legi pe care Constituția RSSM din 1978 nu le-a invalidat. Pe de o parte, puterea libertății, iar pe de altă parte, dialectica cnutului dictatorial. O identitate imposibilă astăzi, de vreme ce se contestă valorile prevăzute în articolul 1 (3) al Constituției în vigoare: statul de drept, democrația, demnitatea umană, drepturile și libertățile omului, dreptatea, pluralismul politic. O identitate absurdă, pentru că neagă obligațiile Republicii Moldova în calitatea sa de parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, trecutul constituțional nu înseamnă neapărat și identitate constituțională, iar identitatea ta constituțională din prezent nu poate veni în contradicție flagrantă cu obligațiile internaționale pe care le ai în materie de drepturi ale omului.
Dincolo de această problemă, Victor Pușcaș țintește în Hotărârea nr. 36/2013 a Curții Constituționale cu privire la interpretarea articolului 13 (1) în lumina preambulului Constituției.
Mark Tushnet, profesorul de la Harvard, spunea că preambulurile constituțiilor se pot dovedi deosebit de utile pentru cei care vor să afle originea ideilor constituționale (v. Some Reflections on Method in Comparative Constitutional Law, în The Migration of Constitutional Ideas, ed. Sujit Chouldhry, Cambridge University Press, New York, 2006, p. 79). Textul articolului 13 (1) care stabilea oficialitatea „limbii moldovenești” venea în contradicție cu una din trăsăturile esențiale ale identității constituționale a Republicii Moldova, mai bine zis cu una din „aspirațiile seculare ale poporului […] exprimate prin proclamarea independenței Republicii Moldova”, la care trimite preambulul Constituției. Mai mult, această prevedere contrazicea și un principiu fundamental de drept: inviolabilitatea demnității umane. Concluzia este extrasă din zona filosofiei dreptului, o zonă tratată cu lipsă de interes în facultățile de drept de la noi: „nedreptatea legislativă care încalcă vădit principiile fundamentale ale dreptului nu devine dreptate prin faptul că este aplicată și urmată” (v. Robert Alexy, Conceptul și validitatea dreptului, Paralela 45, Pitești, 2008, p. 14). Existența unei „limbi moldovenești” nu a fost recunoscută niciodată de comunitatea științifică mondială și nici de comunitatea științifică din Republica Moldova. Menținerea acestei denumiri ar fi lezat demnitatea unui număr mare de persoane, prin prescrierea unui neadevăr în Constituție.
În consecință, ideea de unitate în identitate, imperativul respectării obligațiilor internaționale în materie de drepturi ale omului și cel al legilor drepte reprezintă trei teme fără de care nu poți iniția o dezbatere utilă despre identitatea constituțională a Republicii Moldova, dacă nu le accepți. Pendularea între implicațiile „cârmuirii truditorilor” și virtuțile preeminenței dreptului în activitatea ta de judecător, de profesor de drept sau de formator de opinie nu face decât să contribuie la întreținerea tranziției și la extinderea ei peste cel de-al treilea deceniu de la semnarea independenței Republicii Moldova. Tranziția întreținută în continuu semnifică, per ansamblu, stagnare, în ciuda aparentei contradicții în termeni.
Cred că există un răspuns la întrebarea dlui Pușcaș „dacă ar putea fi eliminate cuvintele din cântec”, asimilând „lejile temeinice” ale bolșevicilor cu niște cuvinte, iar identitatea noastră constituțională cu un cântec. Ca oricare alt text, acesta poate fi redactat, stilizat sau curățat de obscenități, în eventualitatea în care le conține. Consolidarea statului presupune în primul rând consolidarea societății, iar consolidarea societății trebuie să se facă având ca obiectiv idealul preeminenței dreptului (rule of law), iar nu pe acela al „cârmuirii truditorilor”, stabilit în articolul 3 al Constituției RSSM din 1941 (rule of men).
Găsiți sau nu de cuviință, lipsa pasiunii pentru preeminența dreptului ne face existența apăsătoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
