Constantin Rădulescu-Motru despre români: „Nu ezită să facă orice cheltuială, mai ales când este vorba de fastul extern”

„Atunci regăsești, sub haina românului de oraș, «om de afaceri modern», pe vechiul păstor și agricultor primitiv, pe acei strămoși care timp de veacuri n-au înțeles averea decât în lucruri care se văd…”

„Schimbările de decor, venite după 1848, sunt, pentru o seamă din contemporanii noștri, o îndrumare spre ideal, dacă nu însuși idealul. Și prima întrebare, la care avem să răspundem, este: oare aceste schimbări de decor, începute la 1848 și continuate în tot cursul jumătății de a doua a secolului trecut, pătruns-au ele în firea poporului român, pentru a constitui cu acesta o unitate sufletească, din care să izvorască motivele unei activități viitoare? Asimilat-a oare poporul nostru în firea sa obiceiurile, instituțiunile, cultura Apusului, pe care în aparență le imităm atât de docil? Deșteptat-au formele civilizației apusene, în mijlocul cărora noi ne învârtim, și fondul sufletesc care le susține aiurea? Sau, sub aceste forme de împrumut, trăiește mai departe fondul nostru propriu moștenit din veacuri?”, scria, în 1904, Constantin Rădulescu Motru (15 februarie 1868 – 6 martie 1957).

În acest context, filosoful comenta despre „lipsa spiritului de economie” și cântărea cât de mult se regăsește „vechiul suflet strămoșesc în consumatorul român de astăzi”. Și sublinia: „Privirea condusă de o minte limpede și nepărtinitoare să ne arată singură cum stăm și ce să răspundem”.

„Și mai interesant, românul consumator”

Românul e „analizat” ca producător, vânzător, cumpărător. Însă „românul consumator” este „și mai interesant”, menționa autorul, și adăuga: „Economiștii și oamenii noștri de stat s-au oprit cu drag asupra-i. Pentru a lui îndreptare s-au scris atâtea volume și s-au rostit nesfârșite discursuri”.

Printre multe calificative, „unele mai drepte ca altele”, se spunea „«Nu avem spiritul de economie», «Cheltuim și ce n-avem», «Suntem juisori de azi pe mâine»”.

„Îl roade banul în pungă până ce-l cheltuiește”

Despre chibzuială, socoteli vechi și aplecarea spre risipă, Constantin Rădulescu Motru afirma:

«Pe român îl roade banul în pungă până ce-l cheltuiește», mi-au spus atâția, și m-am convins eu însumi din cele ce am văzut. Nicăieri ca la noi o risipă mai nesocotită. Sute de milioane de lei s-au ridicat de pe la diferitele Credite și s-au spulberat de compatrioții noștri în mai puțin de 50 de ani. Hotelierii din Nisa, modistele și grizetele din Paris, păstrează încă și vor păstra multă vreme o frumoasă amintire acestor generoși consumatori.

„Nu ezită să facă orice cheltuială, mai ales când este vorba de fastul extern”

Directorul unei școli comerciale povestea despre felul în care românul se angajează într-o activitate comercială, observație redată de C. Rădulescu-Motru în studiul său:

Pe când străinul începe cu puțin și evită orice cheltuială care nu-i este indispensabilă, compatrioții noștri din contră au nevoie de mult, și nu ezită să facă orice cheltuială, mai ales când este vorba de fastul extern. Am avut un tânăr care acum de curând a absolvit școala comercială, și care a avut norocul să ia chiar în apropiere o moșie cu arendă pe zece ani, pe un preț potrivit. La ce crezi că s-a gândit mai întâi, intrând în moșie? Ascultă.

Și-a reparat radical casa, care era încă destul de prezentabilă; și-a instalat cai și trăsură de lux; a dat jos magaziile care mai puteau dura cel puțin trei ani, și și-a angajat lucrători să-i facă altele; a cheltuit o mie de lei cu reparația fântânii din drumul ce trece pe moșie, pentru ca oamenii călători să știe că de acum înainte e un alt arendaș; și-a cumpărat mobile și mai ales un birou care ar putea să figure în comptuarul unui milionar; apoi registre, atât de multe, că are să mai lase câteva nescrise și celui ce va veni după dânsul la moșie.

„Se duc după croiala pe care le-a dat-o natura”

Despre acest tânăr în vremea când era la școală, directorul menționa că „era dintre cei mai ordonați și mai silitori”. Povestea continua:

Nu-l mai recunosc, cum nu mai recunosc de altfel pe atâția alții. Cât sunt în școală par așa de docili, că n-ai crede vreodată să-ți iasă din sfaturi; dar după ce părăsesc școala se schimbă. Noi profesorii ne uităm după ei, cum se va fi uitând cloșca rămasă pe marginea bălții după puii de rață… Sfaturile din școală rămân nimic, ei se duc după croiala pe care le-a dat-o natura.

„Sunt oamenii cei mai sinceri din lume”

O observație „repetată în nenumărate rânduri” și de alții, cum preciza Rădulescu-Motru. Surpriza, neașteptată, comenta psihologul, este răspunsul pe care îl dau „acești cheltuitori” când sunt întrebați „asupra principiilor după care un comerciant trebuie să se conducă”:

Toți acești generoși consumatori sunt perfect încredințați că urmează după principiile de economie învățate în școală. Sunt ei niște prefăcuți? Nu. Sunt oamenii cei mai sinceri din lume.

„N-au înțeles averea decât în lucruri care se văd”

Pentru a înțelege această sinceritate a lor, trebuie să treci dincolo de vorbe – „care nu oglindesc din sufletul lor decât o mică partea, aceea de împrumut” – și „să te scobori în adâncul sufletului lor inconștient”.

Astfel, „surpriza” inițială dispare și „consumatorul român îți apare ca o ființă logică cu sine însăși”. Constantin Rădulescu-Motru explica mai departe:

Atunci regăsești, sub haina românului de oraș, «om de afaceri modern», pe vechiul păstor și agricultor primitiv, pe acei strămoși care timp de veacuri n-au înțeles averea decât în lucruri care se văd; care n-au știut de bani și de credit, ci de locuințe încăpătoare, de vite numeroase și de moșii întinse.

„El închiriază de la sfântul Dumitru…”

Autorul comenta: „În oraș, românul face închirierea unei case nu pe termene împărțite matematic, bunăoară pe trei luni, pe un an,… ci pe termenele în care e deprins el din viața păstorească. Astfel, el închiriază de la sfântul Dumitru sau de la sfântul Gheorghe, date care corespund, una cu intrarea vitelor în iernat, și alta, cu începerea pășunatului de vară. Viața oamenilor de oraș nu a putut să schimbe aceste date impuse exclusiv de interesele celor de la țară.”

În acest fel, se poate explica și înțelege „pentru ce vlăstarele acelor strămoși, dezrădăcinate din mediul lor natural și aruncate în vârtejul comerțului european, se joacă cu împrumuturile la credit, se prind și se îneacă în numeroasele obligațiuni ce subscriu, cum se prinde musca în pânza de păianjen”.

„Să-și lepede opincile obișnuite și să îmbrace cizmele fermecate”

Constantin Rădulescu-Motru conchidea:

Acest nevinovat consumator, care în afacerile lui personale, n-a ajuns încă a stabili o distanță convenabilă între porunca instinctului organic și deliberarea voluntară, este chemat acum să-și dea părerea în afacerile cele mai complicate ale statului, să prevadă, să delibereze…

[…]

El, vechiul păstor, deprins să-și evalueze din ochi bogăția, este chemat să țină de acum înainte locul burghezului, oțelit în lupta aprigă a concurenței și priceput în valoarea banului și a creditului… Bietul păstor, pentru a face un așa de mare salt, a trebuit să-și lepede opincile obișnuite și să îmbrace cizmele fermecate, despre care basmul politicienilor îi spunea că ajută pe om să pășească peste nouă țări și nouă mări…

Constantin Rădulescu-Motru: „Suntem toți meșteri de gură și răi de faptă”

„Între rolurile filosofiei, cel mai de seamă este rolul educativ. De la origine, gândirea filosofică a fost îndreptată spre perfectarea omului, sub raportul conduitei şi al mentalităţii. Filosofia a fost şi este, în primul rând, înţelepciune; adică: gând şi faptă cumpănite”, spunea Constantin Rădulescu-Motru, filozof, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, activist pentru drepturile omului, academician și președinte al Academiei Române între 1938 – 1941, personalitate marcantă a României în prima jumătate a secolului al XX-lea, cum este prezentat în multe cărți și lucrări.

Sufletul neamului nostru

În 1910, Constantin Rădulescu-Motru a susținut în cadrul conferințelor de la Ateneul din București lucrarea Sufletul neamului nostru: Calități bune și defecte. Din această lucrare, am extras câteva fragmente.

„Sufletul neamului nostru s’a format ca o rezultantă din sufletele Românilor cari au trăit și trăesc ; el își are firea sa proprie pe care o putem explica din sufletele Românilor, dar pe care nu o putem confunda cu firea vreunuia dintre aceștia. El este în fiecare dintre noi, și cu toate acestea este în afară de noi : noi îi împrumutăm viața organică, el ne dă continuitatea și durata istorică ; el este chipul în care ne întrupăm pentru ochii altor neamuri. Cum însă să deosebim și să caracterizăm un așa suflet, care este în noi și totuși trăește în afară de noi. Pe vecinul de lângă tine îl vezi și îl judeci după faptele sale și totuși este așa de greu să știi ce suflet are ! Este crud și merge la biserică; este mincinos și pe buzele lui numai legea și adevărul ! Adeseori o viață întreagă trăești cu el alături și tot nu ajungi să-l cunoști sufletește ! Dar să mai cunoști sufletul unui neam întreg, din care tu însuți faci parte ! Cum ai să te ridici peste amărăciunile tale personale, pentru a vedea și călități în afară de defecte ; cum ai să te ridici peste amorul tău propriu, pentru a vedea și defecte în afară de calități ?”, a subliniat la începutul expunerii.

A cunoaște sufletul unui neam, cu defecte și calități, a precizat de la bun început, „nu este o operă de patriotism, ci este o serioasă operă de știință”.

Gura lumei

În opinia lui Constantin Rădulescu-Motru, „gura lumei”, „gura satului” are mare influență în viața românului: „Cele mai multe dintre convingerile noastre sunt întemeiate pe «svonul public», și numai foarte puține pe dovezile adunate de noi personale. «Se zice», «lumea zice» ; și dacă «lumea zice» Românul, individual luat, pare că înțelege că tot așa trebuie să zică și el.”

Spirit de turmă

În ce privește opinia personală, aceasta lipsește aproape cu desăvârșire: „Indiferent de chestiunea în care cineva este chemat să zică ceva: fie în politică, fie în știință, fie și în literatură, părerea de grup primează celei individuale. Fiecare grup își are părerea sa bloc, căreia toți se supun, întocmai cum și la tuemele de oi este un clopot la al cărui sunet se adună toate oile laolaltă”, spune Rădulescu-Motru.

Așa definește și omul de caracter, văzut la români ca „acel care n’a eșit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. […]  Nu este vorba cum sună clopotul, ci dacă sună ; a sunat, ai fost prezinte și ești Român, atunci ești om de caracter.”

Despre curaj

Autorul a analizat și curajul la români și iată ce spune că a constatat: „Nu este țară cu oameni mai curagioși, ca țara noastră românească. Românii sunt eroi, dar cu deosebire când sunt în grup. În front, la războiu ; în ceată, la revoltă ; în cârd, la vânătoare … curagiul Românului nu are pereche. Iureșurile dela asaltul Griviței au rămas legendare ; și tot așa tind să devină legendare atacurile îndrăsnețe din primăvara anului 1907. Dar Românul izolat este blând ca mielul. Când îi bate din picior cineva, el tace. […] «Capul plecat sabia nu-l taie», de aceea la oricine arată sabia, el pleacă capul. Când simte însă cotul tovarășului, adică când este în ceată, atunci, deîndată el ridică capul : și atunci ferește, Doamne, pe oricine de dânsul, căci este repede la mânie.”

Despre naționalism

În privința naționalismului, „tot românul face paradă de sentimentele sale naționaliste. Dar numai până la faptă. […] Fiecare se codește să înceapă munca specială a profesiunii sale până ce mai întâiu nu știe pe toți Românii treziți la naționalism, și pe toți gata să înceapă munca cea serioasă. Ca să înceapă unul după altul, nu-i vine nimănui în minte. Lasă să începe cu toții. Să ne știm mai întâi cu toții naționaliști, pe urmă vom începe și cu fapte. Negreșit la începerea cu fapte sunt mai multe dificultăți de biruit ca la începerea cu vorba ; dar deocamdată scapă fiecare de muncă. Și așa suntem naționaliști. […] și lucru important este nu să-ți faci datoria de cetățean, ci să te știe lumea că ești naționalist…”

Influența

Tot spiritul de grup este cel care îl animă în orice, zicea autorul. „Să apucă Românul cu greu de câte ceva, dar de lăsat se lasă ușor, zice proverbul. Mai exact ar fi însă să se zică : sub influența mulțimei, Românul se apucă de orice, dar când este să execute prin o faptă individuală lucrul de care s’a apucat, atunci se lasă de el foarte ușor. Nu este inițiativă pe care să nu o ia Românul în grup ! […] Dar când vine rândul fiecăruia să pună în execuție hotărârea luată în grup, atunci fiecare amână pe mâine, sau se face nevăzut. Când se adună din nou grupul, atunci încep recriminările și noile hotărîri. Este rușine, Domnilor, trebue să începe odată! Patria își are ochii îndreptați asupra noastră ! Ne privesc străinii, râd străinii. Să ne punem pe lucru. A doua zi aceeași indiferență. În grup, și ca grup, fiecare se judecă sever, foarte sever ; în parte, individual, fiecare se judecă foarte indulgent. Lasă să înceapă ceil’alți, ca să nu rămân eu singurul păcălit ! Apoi ce sunt eu ca să îndrept lumea !”

Politica, bagheta magică

Nu a scăpat din analiza omului de cultură nici politica. Constantin Rădulescu-Motru spunea că acolo unde omul e preocupat de activitățile lui personale și știe să pună preț pe virtuțile ce rezultă din acestea, așteaptă puțin de la politică, deoarece „o lege politică bună sporești numai posibilitatea faptelor bune”, cu alte cuvinte, pot exista legi bune însă faptele sociale depind de fiecare cetățean în parte.

Pe de altă parte, dacă omul nu are o activitate personală și nici o înțelegere a proprii valori, atunci politica pune stăpânire pe el.

Oameni mari

„De aceea Românul este pasionat de politică. Pentru el politica este ca o baghetă magică prin care totul se poate transforma ; fericirea neamului întreg, ca și fericirea personală, poate fi adusă prin politică. «Dacă aș fi eu la guvern ; dacă aș face eu legea», cum s’ar mai îndrepta lucrurile ! […]  Cel mai anonim dintre anonimi intrat în politică devine dintr’odată «om mare». Și cum Românii au râvna să ajute și să îndrumeze neamul, țara este copleșită de «oameni mari». Nu mai știe neamul pe cine să urmeze. Mare a devenit și Ion, mare a devenit și Gheorghe, mare a devenit și Petre… S-a zăpăcit aproape neamul, că prea are mulți «oameni mari»!”

Mentalitatea «ca lumea»

Preocupat de părerea celuilalt, de ce vor zice alții, românul, spunea Constantin Rădulescu-Motru, își face casa după „obiceiul românesc” și nu „după gustul său personal.” La fel cu toate cele: „…masa lui de asemenea; haina lui, de asemeni; până și mormântul părinților săi de asemeni”.

„Fiecare își face casă «ca lumea»; mănâncă «ca lumea» și se îngroapă «ca lumea». Cine ar face altfel, ar face «ca nelumea»; și aceasta ar fi cea mai mare crimă.”

Suflet gregar

Sufletul românului, potrivit analizei autorului, este unul gregar, nu unul solidar, iar „gregarismul se produce prin imitațiune, pe când solidaritatea prin încordarea și stăpânirea de sine. […] Gregarismul este o stare obișnuită la toate popoarele tinere, cari n’au avut ocaziunea să se cultive mai adânc din cauza tinereței lor; și de tinerețe nu are să se rușineze nimeni.”.

Autorul observa că, datorită firii sale incendiare, poporul trece deseori prin ceea ce numește „crize sufletești”.

Ca un foc de paie

„Ne aprindem ușor ca un foc de paie, fiindcă sufletele luate în parte sunt prea puțin personale ca să opună rezistență, și odată ele aprins au prea puțin substrat propriu ca să nu să se și stingă ușor.” Concluzia: „Sacrificiul există, când știm că-l facem : turmele de oi cari se aruncă prin imitațiune în apă și se îneacă, nu fac nici un sacrificiu, fiindcă ele nu știu ce fac.”

Despre acel spirit gregar, filosoful nota că, în trecut, era folositor pentru a face pericolelor; însă pentru pericolele ce vor veni, ar fi dăunător poporului.  În final, Constantin Rădulescu-Motru nu a oferit răspunsul la „ce trebuie să facem”, ci mai degrabă la „ce trebuie să nu facem”, și a conchis: „Suntem toți meșteri de gură și răi de faptă”.

Cum am menționat și la începutul articolul, acestea au fost câteva idei extrase din conferința susținută de Constantin Rădulescu-Motru în 21 februarie 1910 la Ateneu. Pe cei curioși, pentru a-și formula opinia personală, îi invit să citească întreaga prezentare.