Are un băiețel de 8 ani. Ora 7, zori de ziuă. Ger cumplit afară. Ger și în casă. Ferestrele au flori groase de gheață. Soba e rece, nu s-a mai făcut focul de câteva săptămâni. Aculina nu a pus nimic în gură de o săptămână. Ultima dată a mâncat când a tăiat motanul. Fiul ei, învelit într-o pufoiacă veche, e umflat, abia mai suflă. Aculina toată noaptea s-a gândit cum să-l taie, ca să-l mănânce, nu se putea decide cum să înceapă. În sfârșit, s-a decis: e ora 7. Se târâie în tindă, scoate toporul de sub lăicioară și se apropie de fecior. Acesta mai sufla. Deschide ochii, vrea să zică ceva, dar nu reușește. Mamă-sa nu are de gând să renunțe, se uită atent chitind cum să înceapă. Ridică toporul și-l lovește în cap. Cu muchia toporului. Fiul scoate un horcăit moale. Aculina ridică toporul și mai lovește o dată, apoi încă o dată, mai hotărât. Copilul nu mai suflă. Ea îl dă jos de pe laiță, îl culcă jos. Că câteva lovituri îi tăie capul – toporul nu e ascuțit, mai mult rupe decât taie. Învelește capul în niște terfe și-l vâră sub laiță. Apoi, taie mâinile și picioarele. Găsește cuțitul și tăiat părțile moi (fesele) și le pune în ceaun. Apă în găleată e înghețată, o sparge cu toporul și toarnă în ceaun. Acționează calculat. Aduce de afară un braț de vreascuri și ațâță focul. Peste vreo jumătate de oră în casă începea să miroase a carne. Aculina a prins la puteri. Ceea ce rămăsese din fiul ei aruncă sub pat. Acum ea vrea să mînânce. Nu mai are puteri să aștepte. Scoate o bucată de carne din ceaun și, frigându-se, începe să o rupă cu dinții.
Era ziua de 24 februarie, 1946. Locul acțiunii: satul X din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
Aceasta e versiunea mea „artistică”. În limbajul rapoartelor vremii relatările sunt cu mult mai laconice și mai tehnice. Iată doar câteva exemple.
1. La 23 decembrie 1946, in satul Taraclia, raionul Taraclia, cetățeanca Randopula M.I., născuta în anul 1919, bulgăroaica săracă, la 21 decembrie 1946 a născut un copil, iar la 23 decembrie 1946 l-a omorât si l-a mâncat.
2. La 25 ianuarie curent, locuitorii sătucului Tresteni, judetul Chișinău, Caracuian Grigorii Andreevici, născut în 1903, țăran mijlocaș, l-a tăiat pe fiul sau, Iacob, născut in 1933, și l-a mâncat împreună cu toata familia.
3. La 23 decembrie, anul 1946, locuitorii satului Mileștii Mici, raionul Chișinău, Stici Eudochia Constantinovna, născută în 1910, moldoveancă, și Popov Vera Ivanovna, născută în 1914, moldoveancă, în complicitate au tăiat și întrebuințat ca hrană pe fiica lui Stici, Stici Maria Petrovna, în vârstă de 10 ani. Stici si Popov sunt bolnave de distrofie.
4. La 17 ianuarie, anul 1947, în satul Caracui, raionul Kotovsk, tăranca săracă Svet E.E. a plecat de acasă lăsându-i singuri pe copii ei Serghei de 11 ani, Maria, de 8 ani, Vasile de 5 ani și Vasilisa de 2 ani. În lipsa mamei, fiul mai mare, Serghei, a omorât-o pe sora sa de 2 ani, iar părțile moi ale corpului le-a fiert si le-a mâncat cu ceilalți copii. Toți copii sunt bolnavi de distrofie de gradul 2 si 3, anterior, ei mâncaseră carne de pisici și câini.
5. La 27 ianuarie 1947, locuitorul satului Sofia, raionul Bujor, Cazac Pavel Vasilevici, născut în 1904, în complicitate cu fiul său Alexandru, născut în 1931, si cet. Petruhin – 1933, au invitat în casa lor pe adolescentul Cristea Vascu Horolovici, născut in 1934, l-au tăiat si l-au consumat ca hrana.
……………………………………………………………………………..
Nu mai continui. Cine e amator de asemenea „senzații tari” poate citi lucrările istoricilor noștri care studiază această temă.
Repet: aceste cazuri înfiorătoare de canibalism au avut loc în anii 1946-47 în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, azi Republica Moldova, stat care are pe teritoriul său armata de ocupație a țării care a organizat foametea din acești ani.
Potrivit Constituției, Republica Moldova este un stat neutru.
Treziți-vă, moldoveni!
