Conștientizarea faptului alegerii de către R. Moldova a vectorului european de dezvoltare

Astăzi, după 23 de ani de independenţă, am ajuns iarăşi la o răscruce şi ne întrebăm încotro să mergem – spre Uniunea Europeană (UE) sau spre Uniunea Vamală (UV). În articolul de faţă venim cu un răspuns ştiinţific argumentat la această întrebare.

Scopul – dăinuirea. Orice societate în demersul ei istoric urmăreşte scopul de a dura în timp. O societate însă este o structură de mare complexitate, evoluţia căreia este determinată de mulţi factori, dependenţa de care nu este liniară, care ar permite să facă previziuni deterministe de lungă durată, ci una neliniară, fapt care necesită corectarea permanentă a traiectoriei dezvoltării societăţii. Şansa societăţii de a supravieţui stă în capacitatea oamenilor de a sesiza tendinţele invizibile integratoare ale societăţii şi a face la timp corecţiile (reformele) necesare.

Principiile scrise şi nescrise ale dăinuirii unei societăţi

Pentru a-şi asigura un drum la nesfârşit în istorie, societatea, conştient sau inconştient, urmează permanent după unele principii. Primul, orice societate trebuie să conştientizeze faptul că ei însăşi îi revine să-şi rezolve problemele cu care se confruntă şi că pentru aceasta se cer depuse eforturi considerabile. Alt principiu, dacă o societate doreşte să progreseze, orice activitate în cadrul acesteia trebuie să aibă în vizor omul, cel de aici şi de acum, ţările care nu respectă aceste cerinţe periodic o iau de la început, „se restructurează”. Încă un lucru important, societatea trebuie edificată cu concursul membrilor săi, enoriaşii care au contribuit la înălţarea unui locaş sfânt niciodată nu-i vor da foc acestuia. Ca dezvoltarea să fie cu adevărat durabilă, societatea trebuie să aleagă calea evoluţiei, nu a revoluţiei, să se dezvolte într-un cadru etic, să promoveze ierarhia valorilor, stabilite în baza unor acte normative, criterii şi standarde clare, raţionale, eficiente. Orice atestare să se facă în baza acestor criterii şi standarde, aplicate în condiţii de transparenţă. Pentru a fi eficientă şi flexibilă la solicitările externe, societatea nu trebuie să funcţioneze după principiul feudal, cu directive care merg într-o singură direcţie, de sus în jos, ci ca un sistem cu conexiune inversă, astfel ca structurile subordonate să poată influenţa (corecta) hotărârile factorilor de decizie. Participarea membrilor societăţii la luarea de decizii duce la sporirea responsabilităţii fiecăruia, la sesizarea operativă a lacunelor şi divergenţelor care apar, permite să se intervină la timp în tensiunile latente care vin în sistem, asigurând prin aceasta o funcţionare îndelungată şi fără convulsii a structurilor sociale. Un alt principiu este cel al deciziei colective: în momentele cheie structurile sociale trebuie să ia decizii colective, care sunt net superioare celor individuale, evitând astfel paşii greşiţi. O societate trebuie să funcţioneze ca un organism viu (sistem deschis, care interacţionează cu mediul înconjurător), altminteri ea degradează. Adică o ţară trebuie să se integreze armonios în comunitatea statelor lumii. De mare însemnătate este şi principiul libertăţii de gândire şi de exprimare a oamenilor, numai în asemenea condiţii se poate obţine o eliberare maximă a energiei creatoare a persoanei, o societate poate progresa cu adevărat numai în condiţiile utilizării plenare a capacităţilor intelectuale ale omului. 

Ştiinţa – unica locomotivă ce poate duce omenirea pe calea progresului

Probleme deloc uşoare, teritoriile ţărilor nu cresc, bogăţiile subpământene nu sporesc, baza resurselor materiale mereu diminuează. Sigura cale a progresului rămâne de a dezvolta o economie eficientă, de a folosi raţional resursele energetice şi materiale disponibile, de a găsi noi surse de energie şi noi materiale, de a folosi tehnici şi metode mai eficiente de dirijare. Acestor sarcini poate să le facă faţă doar ştiinţa, unica modalitate de a lărgi orizontul cunoaşterii, de a multiplica puterile fizice şi intelectuale ale omului, de a găsi factorii care ameliorează performanţele materialelor, de a crea tehnici şi metode de sporire a randamentului activităţii umane. Fără factorul creator şi inovator al ştiinţei nu poate exista progres. Dezvoltarea durabilă poate avea loc numai în cazul în care toate activităţile din societate sunt puse pe baze ştiinţifice solide, când orice corectare a traiectoriei societăţii (reformă) reiese dintr-un demers ştiinţific. Viitorul aparţine societăţilor inteligente, cunoscătoare şi sensibile la achiziţiile ştiinţei.
Implicarea ştiinţei în toate sferele de activitate, utilizarea pe larg a rezultatelor acesteia în industrie, agricultură, transformă locul de lucru la uzină, pe terenul agricol ori în altă parte, mai mult sau mai puţin, în laborator ştiinţific. Munca omului devine tot mai intelectualizată, se şterge linia de marcaţie între creator şi producător, fapt care cere de la cel care vine în câmpul muncii o nouă mentalitate: cunoştinţe profunde în domeniu, aptitudini şi deprinderi de cercetător, capacitatea de a însuşi critic ceea ce produce ştiinţa. În ţările avansate ştiinţa a devenit deja o componentă inseparabilă a vieţii oricărui producător, acesta văzându-se nevoit să muncească, să facă investigaţii ştiinţifice şi să se instruiască concomitent, fapt care determină sectorul privat să se implice masiv în dezvoltarea ştiinţei a ţării şi în procesul de pregătire a cadrelor ştiinţifice.

Pentru ştiinţă este important ca ideile noi pe care le enunţă să fie valorificate la maximum, pentru aceasta este necesar ca ele să fie puse în mişcare, discutate de comunitatea ştiinţifică, ca să evolueze, lucru care poate fi asigurat prin cooperarea internaţională a cercetătorilor. Pentru ca instituţiile preocupate de cercetare să funcţioneze cu maximă responsabilitate, să prelucreze fără întârziere semnalele realităţii şi să găsească soluţiile optime, lor le este asigurată autonomia, dreptul la libera asociere cu alte instituţii de profil din ţară şi din lume. Principiul democrat de descentralizare a puterii este factorul care asigură randament sporit administrării unei ţări. O ţară însă nu poate să se ocupe concomitent de toate problemele cu care se confruntă, ea trebuie să aleagă ce poate face cel mai bine cu resurse minime şi să dea prioritate anumitor probleme, periodic revizuindu-şi direcţiile prioritare de cercetare, fapt care necesită stabilirea unei politici ştiinţifice adecvate, avându-se în vizor problemele majore ale ţării. Aici se află răspunsul la multe întrebări, inclusiv şi la accea de ce RM trebuie să aleagă vectorul european de dezvoltare.

Conştientizarea la scară internaţională a factorului ştiinţific în dezvoltarea societăţii

La începutul secolului XX, SUA a conştientizat faptul că fără o ştiinţă modernă nu va putea să prospere şi a început să trimită pe cei mai buni elevi ai săi la studii în cele mai prestigioase universităţi din Europa (continent vestit prin universităţile sale, prima fiind fondată la Bologna, în anul 1088), statul american acordându-le studenţilor burse mai mari decât salariile profesorilor universitari europeni. După cel de al II-lea Război Mondial, SUA şi-a dat seama că fără a revigora economia Europei, aflate în ruine, n-are să poată ea însăşi să progreseze. Planul Marshall elaborat de SUA pentru ţările europene a permis acestora, cu sprijinul SUA, dar depunând eforturi proprii, ca într-un termen scurt să-şi pună economia pe picioare. Dezvoltarea vertiginoasă a ţărilor Uniunii Europene la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI, precum şi a altor ţări dezvoltate, demonstrează că ştiinţa este unica locomotivă eficientă care permite societăţii să progreseze. Astăzi în majoritatea ţărilor lumii creşte importanţa rolulului ştiinţei, ponderea ei în economie, din an în an ştiinţei i se alocă investiţii tot mai mari, ea plasându-se astfel spre centrul activităţii umane, căpătând caracter de masă, în cercetare fiind antrenate tot mai multe persoane. Concepţia care domină azi lumea civilizată este formarea unei societăţi bazate pe cunoaştere, în care să domine spiritul şi metodele ştiinţifice, angajarea plenară a ştiinţei la soluţionarea problemelor economice şi sociale ale ţării, organizarea şi gestiunea ştiinţifică a muncii, studiul ştiinţific şi promovarea principiului optimizării fiecărei operaţii, utilizarea pe larg a tehnologiilor informaţionale, transferul de cunoştinţe de la un domeniu la altul. În fig. 1 – 2 este prezentat numărul de cercetători ştiinţifici ce revin la 100 000 de locuitori în ţările UE (fig. 1) şi în ţările CSI şi, pentru comparaţie, ale unor ţări ale lumii (fig. 2).

În medie, CSI dispune de 189 de cercetători ştiinţifici la 100 000 de locuitori (curba 1, fig. 2), dar ar dori să se apropie de indicatorul UE, de 332 lucrători ştiinţifici la 100 000 de locuitori (curba 2, fig. 2). Acest indicator însă nu satisface UE, care doreşte să atingă performanţa SUA – de 447 de cercetători la 100 000 de locuitori (curba 3, fig. 2). SUA, însă, nu stă locului, caută să îmbunătăţească indicatorii săi, având de exemplu Japonia şi Coreea de Sud cu 696 şi, respectiv, 692 de cercetători la 100 000 de locuitori (curba 4, fig. 2). La rândul lor, Japonia şi Coreea de Sud au în faţă exemplul Finlandei, cu 1029, şi cel al Norvegiei, cu 894 de cercetători la 100 000 de locuitori. Şi China se mişcă cu paşi giganţi, pornind de la indicatorul Indiei (13) în scurt timp a ajuns să aibă 85 de cercetători la 100 000 de locuitori. Fostele republici baltice ale URSS, deşi se află în cadrul UE de puţin timp, şi-au ameliorat simţitor aceşti indicatori (fig. 1 – 2), spre deosebire de RM aflată în cadrul CSI 23 de ani. Aceşti factori şi fac atractivă UE pentru RM. Numărul de cercetători ai unei ţări însă nu e tot, depinde mult şi de faptul cum sunt ei finanţaţi.

Conştientizarea în RM a factorului ştiinţific în dezvoltarea durabilă

Comunitatea ştiinţifică din Republica Moldova a conştientizat la timp însemnătatea factorului ştiinţific pentru dezvoltarea durabilă a societăţii. Exemplară poate fi numită activitatea profesorului Nicolae Testemiţanu (1927 – 1986), care a pus sistemul de asigurare a sănătăţii şi cel de pregătire a cadrelor medicale (inclusiv ştiinţifice) pe o bază ştiinţifică solidă, de asemenea, activitatea acad. Sergiu Rădăuţanu (1926 -1998), care a pus baza pregătirii cadrelor tehnice de toate nivelele în RM. Moldova dispune azi de un sistem de pregătire şi atestare a cadrelor ştiinţifice bine consolidat şi cu oameni bine instruiţi, conştienţi de faptul că această cale de dezvoltare a UE este una din cele mai eficiente, cu întreg setul de acte normative, racordate în mare parte la cele ale UE.

Indicatorii privind nivelul intelectual al ţării. Un indicator important al nivelului de inteligenţă al unei societăţi este numărul de persoane cu vârsta mai mare de 25 de ani care deţin grad ştiinţific, gradul dovedind nivelul înalt de creativitate a persoanei, capacitatea acesteia de a formula şi soluţiona probleme, de a prognostica. În SUA acest indicator este 1,2%, în Germania şi mai mare – 1,8%, în RM – nu depăşeşte 0,3 %. Un alt indicator însemnat este numărul de persoane care obţin anual grad ştiinţific (care asigură sectoarele economiei cu cadre ştiinţifice de înaltă calificare) la 100 000 de locuitori. Pentru Portugalia, bunăoară, acesta este egal cu 50, Elveţia – 43, Germania – 31, UE – 21, SUA şi Coreea de Sud – 18, România – 16, Lituania – 10, Tadjikistan – 3. Pe parcursul anilor 1993 – 2013 în RM au fost conferite anual grade ştiinţifice în medie la 5 persoane la 100 000 de locuitori. Şi la acest indicator ar fi de urmat SUA şi ţările UE.

Eficienţa activităţii ştiinţifice. Unul din indicatorii care determină eficienţa activităţii ştiinţifice este numărul şi calitatea articolelor (brevetelor) publicate în reviste cu factor de impact mare şi cel al inovaţiilor implementate. Aici vom determina ţările care promovează cel mai eficient ştiinţa mai simplu. Drept culmi ale puterii creatoare a omului se consideră descoperirile ştiinţifice de răsunet, în lume existând şi o apreciere supremă a acestora – Premiul Nobel. Analizând lista laureaţilor în domeniul fizicii, chimiei, fiziologiei, medicinei şi economiei, se observă că majoritatea savanţilor cărora li s-au decernat premiul dat au efectuat cercetările lor de vârf în laboratoarele din SUA şi din ţările UE. SUA şi UE, luate împreună, le revin 581 (= 299 + 282) de premii, din 640 decernate în total pe parcursul anilor 1901-2013, altor ţări ale lumii revenindu-le doar 59. Aceasta înseamnă, că concepţiile noastre fundamentale despre lume au fost şi sunt formate în mare parte de oamenii de ştiinţă din SUA şi UE. Din 282 de laureaţi ai Premiului Nobel cetăţeni ai UE, 188 sunt ai Marii Britanii, Germaniei şi Franţei, 94 – cetăţeni ai altor state ale UE, ceea ce înseamnă că practic fiecare ţară europeană are laureaţii săi. Prin urmare, cetăţenii SUA şi cei ai UE pot să se realizeze profesional şi creativ la cel mai înalt nivel în propriile lor ţări. Nu întâmplător fluxul migraţiei în lume (îndeosebi cel al „materiei cenuşii”) este îndreptat spre aceste regiuni ale lumii. Aceste fapte şi determină într-o măsură mare dorinţa RM de a se asocia UE, duhul vieţii democratice şi a societăţii bazate pe cunoaştere este atrăgător pentru orice naţiune care doreşte să dăinuie în timp. Este firesc ca în dezvoltarea lor ţările să urmeze unor modele cunoscute. UE, de exemplu, studiază cu atenţie practicile bune ale SUA şi urmează un parcurs istoric similar. Alte ţări, inclusiv cele din CSI, urmează pilda SUA şi UE, acestea din urmă, la rândul lor, studiază cu atenţie practicile bune ale Japoniei şi Coreii de Sud.

Valorificarea factorului sinergetic. Exemplul UE e valoros şi din alt motiv. O societate bine pusă la punct trebuie să aibă rentabilitatea unui sistem sinergetic. O societate nu este suma indivizilor săi, care echivalează cu o gloată, ci suma relaţiilor dintre aceştia (Arnold J. Toynbee). Dezvoltarea societăţii este un rezultat al muncii colective bine coordonate, sursa esenţială de creştere a randamentului oricărei activităţi fiind ascunsă în relaţiile umane. Pentru a spori plusvaloarea părţii sinergetice se cere integrarea armonioasă a individului în colectivitate şi al instituţiilor în comunitatea celor de acelaşi gen din ţară şi din străinătate, pentru a asigura masele critice necesare ca anumite activităţi să devină productive. Din acest motiv, se cere ca şcoala modernă să promoveze ideea puterii în comun a oamenilor şi necesitatea de integrare a activităţii lor, astfel ca interesele individului să armonizeze cu cele ale colectivităţii, iar făgaşul propriu al lui să fie în consonanţă cu dezvoltarea economică şi culturală a ţării. Pentru a spori contribuţia factorului sinergetic, ţările se asociază, atingând şi depăşind astfel masele critice la tot mai mulţi indicatori economici, făcându-i astfel să devină înalt productivi. Efectul asocierii e relevant însă doar în cazul în care ţările au grad ridicat de independenţă unele faţă de altele şi parteneriatul se face în baza liberului consimţământ şi în deplină conştiinţă a intereselor (între ţări subordonate colaborarea nu poate fi reciproc avantajoasă). Constituite astfel, asociaţiile de state sunt mai adaptabile la nou şi mai puţin vulnerabile la neprevăzut. UE, bunăoară, este formată din 28 de ţări suverane, care au o piaţă unică şi stabilesc o monetă comună. În 2012, UE a avut un produs intern brut (PIB) de 16 641 de miliarde de dolari (23% din cel mondial), fiind cea mai mare economie a lumii, tab. 1. UE şi SUA ocupă o poziţii de vârf în economia mondială, în 2012 au avut împreună un PIB de 32 328 de miliarde de dolari, 45% din cel mondial. 

Un indicator dinamic al nivelului de inteligenţă a unei ţări este numărul de persoane antrenate în cercetare. Prin asociere, ţările UE au obţinut cel mai mare potenţial de cercetători ştiinţifici şi o capacitate mare de a-i finanţa (la acest indicator fiind întrecută doar de SUA), tab. 1. UE întrece ţările / regiunile nominalizate în tab.1 la numărul de cercetători şi, corespunzător, la finanţele repartizate, după cum urmează: SUA (1,18; 0,78); China (1,45; 2,23); Japonia (1,88; 1,74); CSI (3,16; 13,45); Coreea de Sud (4,83; 7,81). Graţie colaborării eficiente dintre ţările membre, UE îşi permite şi luxul de a efectua cercetări de anvergură în domeniile fundamentale ale ştiinţei, care formează concepţiile noastre despre lume, cum este microcosmosul (deţine cel mai mare accelerator de particule din lume, cel de la Geneva) şi macrocosmosul (a scos în spaţiu faimosul telescop Hubble), cercetări foarte costisitoare, care nu sunt pe puterea unei ţări luate aparte, fie ea chiar SUA. Pe deasupra, UE acordă ajutor statelor din vecinătate, pentru a le aduce la standardele de viaţă ale ei. Şi în domeniul sportului UE merge mai bine ca alte ţări. La Olimpiada de la Soci, 2014, sportivilor din UE le-au revenit 133 de medalii, celor din SUA – 27, China – 9, Japonia – 8, CSI – 41, Coreea de Sud – 8, celor al altor state – 64 (37 dintre care sportivilor din Norvegia (26) şi Elveţia (11), state care colaborează strâns cu UE, 24 – celor din Canada, partenerul SUA, şi 3 – celor din Australia. Datele prezentate mai sus sunt argumentele forte care determină Republica Moldova să aleagă univoc vectorul european de dezvoltare.

Sporirea nivelului intelectual al societăţii

Ca ştiinţa să cunoască o dezvoltare durabilă, ea trebuie să fie asigurată de un aflux continuu de cadre ştiinţifice tinere. Orice subţiere a acestuia provoacă convulsii în funcţionarea sistemului de cercetare şi dezvoltare al ţării. Între sfera cercetării şi cea a pregătirii cadrelor ştiinţifice trebuie să existe o legătură strânsă. Una din grijile statului este să sporească nivelul intelectual al societăţii, lucru care poate fi realizat prin educaţie continuă, toată viaţa, a locuitorilor, dezvoltarea la ei a unor abilităţi de formulare şi rezolvare a problemelor, de a da produse creative. Pentru aceasta este nevoie de strategii educaţionale avansate, care să ia în calcul experienţele cunoscute, tradiţiile ştiinţifice, nivelul actual de dezvoltare a ştiinţei, aspiraţiile societăţii. În ţările avansate şcoala devine azi o instituţie centrală, în care se investeşte mult. SUA şi UE, de exemplu, promovează un spirit şi o educaţie intensiv ştiinţifică de la cea mai fragedă vârstă, în perpetuă modernizare, bazată pe programe de studiu concordate cu rezultatele ştiinţelor şi cu marile mişcări de idei de pe tărâmul acestora şi orientată spre nevoile sociale, economice, culturale şi spirituale ale societăţii, şcoala urmând ştiinţa la mică distanţă. Rapiditatea cu care cunoştinţele azi se înnoiesc determină sectorul de producere să solicite actualizarea şi aprofundarea cunoştinţelor, reciclarea, perfecţionarea sau conversiunea calificării multor oameni, în concordanţă cu ultimele achiziţii ale pedagogiei, psihologiei, tehnologiilor informaţionale şi celor de cercetare. Educaţia modernă trebuie să orienteze elevul (studentul, masterandul, doctorandul) spre o muncă concretă, constructivă, creatoare, să-i dea acestuia sentimentul scopului, al sforţării personale, să-l transforme în explorator, cercetător, descoperitor, să-i insufle dragoste de progres, să-l motiveze să se perfecţioneze, să-i dezvolte capacităţile de comunicare, să-l înveţe a munci în echipă, eficient. Şi în privinţa educaţiei SUA şi UE deţin poziţii de frunte. UE consideră că SUA este înaintea sa în multe privinţe graţie faptului că SUA aplică în administrare, cercetare şi educaţie un management mai performant, structurile de organizare şi de luare a deciziilor acolo au un grad mai sporit de autonomie, fapt ce le permite să-şi concorde mai bine organizarea internă cu solicitările externe, să devină mai deschise spre cooperare, mai receptive la nou şi la raportul muncă investită – rezultate obţinute, adică mai eficiente. Pentru aşi asigura o dezvoltare durabilă, Republica Moldova trebuie să-şi creeze un sistem de învăţământ flexibil, adaptabil la necesităţile societăţii, optimizat la nivelul individual de învăţare, în baza celor mai noi achiziţii ale ştiinţei.

Neîncrederea – factorul principal care îndepărtează apropierea RM de UV

De ce oamenii din RM au rezerve faţă de asocierea cu Uniunea Vamală? Istoria ne-a demonstrat nu o dată că parteneriatul cu FR este unul inegal. În 1812 Basarabia a fost ocupată, chipurile, ca populaţia ei creştină să fie protejată de musulmani. În perioada anilor 1812 – 1918 în Basarabia n-a funcţionat nici o şcoală naţională. În timpul sovietic au fost distruse sau vandalizate cca 1000 de biserici. În 1940, URSS a acaparat din nou Basarabia, motivând că ea este locuită de ucraineni (afirmaţie mincinoasă). După ce s-au instalat în Basarabia, autorităţile ruso-sovietice au deportat în Siberia zeci şi zeci de mii de oameni, alte zeci şi zeci de mii de oameni au fost omorâţi prin înfometare, ca să-i determina pe ceilalţi cetăţeni să intre în colhoz cu tot cu avere. După care a urmat un şir întreg de neodeportări, la minele de cărbune, pământurile de ţelină, construcţiile de şoc etc. Basarabia a fost decapitată de intelectualitate, populaţia izolată de arealul de cultură românesc (de Eminescu, Creangă, Enescu, Brâncuşi…), alfabetul latin înlocuit cu cel rusesc, limba română exclusă din instituţiile statului şi din instituţiile de învăţământ superior, numărul de şcoli cu instruire în limba română redus la minim. Vestitele cetăţi ale Moldovei medievale, de la Ismail, Cetatea Albă, Hotin şi mai recent cea de la Tighina au ajuns pe hărţi străine. La fel s-a întâmplat şi cu oraşul Cernăuţi, în care a învăţat Eminescu, şi cu fosta capitală a RASSM, Balta. Investirea preponderentă în partea stângă a Nistrului, în detrimentul celei drepte a RM, a fost o acţiune cu bătaie lungă. Când în 1989 Sovietul Suprem al RSSM discuta problema revenirii la alfabetul latin, Secretarul general al PCUS a telefonat personal, insistând să nu fie admis acest lucru. Pentru faptul că RM a ales calea independenţei, ei i s-au creat două autonomii (ca şi altor foste republici sovietice). În stânga Nistrului se află şi azi trupe militare ruseşti, deşi la Summitul de la Istanbul din 1999 Rusia s-a obligat ca până în 2012 să le retragă. Ca să „ţină în şah” fostele republici ale URSS (RM, Georgia şi Azerbaidjanul), Rusia foloseşte pârghiile autonomiilor autoproclamate, acestea având la Moscova cereri de aderare la CSI. Faptul că CSI pe parcursul a 23 de ani n-a avansat cu nimic în soluţionarea „conflictelor îngheţate”, precum şi lipsa unei atitudini faţă de evenimentele din Ucraina din 2014, vorbeşte despre ineficienţa acestei comunităţi de state. Revoltătoare este conduita reprezentantului FR în Pridnestrovie, Rogozin (dar şi a altor emisari moscoviţi), care se comportă ca un vechil pe moşia boierului. Asemenea comportament cu partenerii de cooperare se datorează mentalităţii conducerii FR. În Rusia niciodată nu s-a suferit disidenţa (o altă opinie decât cea oficială, începând cu împuşcarea decembriştilor, culminând cu nimicirea fizică a tuturor oponenţilor politici în timpul sovietic şi terminând cu persecutarea disidenţilor din timpul lui Soljeniţîn şi Saharov). Se spune cu dreptate, că lucrurile ascunse ies la suprafaţă în faptele mici. Stilul intolerant de a conduce stabilit în FR şi-a dat arama pe faţă la Olimpiada de la Soci din 2014. Pentru a asigura securitatea jocurilor olimpice, au fost folosiţi cazacii, lumea rămânând stupefiată de imaginile în care aceştia lovesc cu cnutul nişte doamne. Aceasta în mileniul trei. Pentru cei care cunosc puţină istorie, cazacii se asociază cu nişte trupe gen SS ale lui Hitler. Să ne aducem aminte de poezia lui Vasile Alecsandri „Pohod na Sibir”, de soarta inochentiştilor hăcuiţi de cazaci, descrisă de scriitorul ucrainean Les Homin în cartea „Holhofa”, iar mai recent, de cazacii care au împuşcat cca o mie de apărători moldoveni la Nistru în 1992. Cu sprijinul FR, în ultimii ani se încearcă formarea unor detaşamente de cazaci şi în Moldova, la Comrat, pe lângă o întreagă coloană a 5 –a de luptători clandestini ai fostei metropole. Referendumul organizat la 2 februarie 2014 la Comrat a fost o lovitură dată RM pentru intenţia de a adera la UE, totodată aceasta fiind şi o repetiţie generală pentru ceea ce urmează să aibă loc, doar circumstanţele au făcut ca acest scenariu să fie aplicat mai întâi în Crimeea (RM urmărind cu atenţie ce se întâmplă acolo). Ţinând cont de nivelul de democraţie din FR, nu-i exclus ca într-o bună zi să devină preşedinte al Rusiei Ramzan Kadîrov, lucru care cu totul înspăimântă. Nu întâmplător, Finlanda, Polonia, trei republici baltice, care cândva erau părţi componente ale Rusiei, au tăiat poala şi au fugit. Până şi Bulgaria, despre care pe timpuri se spunea că va deveni cea de a 16-a republică sovietică, s-a distanţat de URSS şi a aderat la UE şi NATO. În cadrul UE, Bulgaria se foloseşte în pace de grafia chirilică, nimeni n-o impune să treacă la cea latină, cum li se întâmplă moldovenilor din Transnistria, impuşi să scrie cu litere ruseşti. Deşi n-a trecut mult timp de când ţările menţionate mai sus au aderat la UE, ele şi-au redresat economiile şi-au reformat învăţământul, asocierea cu UE fiind benefică pentru dânsele. Vorbind de UE, nu trebuie să uităm şi faptul, că aceasta s-a format după un război devastator, din ţări sărăcite, suspicioase unele faţă de altele, unele dintre care se urau de moarte (Franţa cu Germania, de exemplu), altele sfârtecate de război civil (bunăoară, Spania). Cu muncă asiduă şi multă răbdare, toate dificultăţile au fost depăşite în scurt timp, UE devenind o comunitate a toleranţei, un exemplu de armonizare a intereselor statelor. Dintr-o colaborare de la egal la egal toate ţările au de câştigat, din cea neegală puţine, câte odată nici una. Spania, de exemplu, astăzi este vizitată de cca 60 milioane de turişti (FR de 25 de milioane). Credem că cu timpul Rusia va depăşi bariera psihologică care o desparte de democraţiile apusene şi va păşi pe calea colaborării cu UE şi SUA, unica cale care poate să-i asigure o dezvoltare durabilă. Oamenii de ştiinţă ruşi în multe privinţe urmează practicile bune ale SUA şi UE. În viitor, suntem încrezuţi, FR se va asocia cu UE, acolo ne vom reîntâlni ca parteneri egali. Istoria a demonstrat, că ţările totalitare totdeauna regresează, în cele din urmă ele se văd nevoite s-o ia de la început. Din colaborarea cu SUA, Japonia (duşmanul nr. 1 al SUA în timpul celui de al doilea război mondial) şi Coreea de Sud, de exemplu, au avut doar de câştigat, rezultatele sunt vizibile. Alegând calea dezvoltării pe bază de cunoştinţe şi de deschidere către lume, China se mişcă cu paşi giganţi pe calea progresului, pe când Coreea de Nord, alegând calea izolării, a lunecat în prăpastia duşmăniei şi sărăciei.  

dr. Ion Holban, 
Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare, Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale al AŞM