Ministerul Educației din Republica Moldova a cheltuit în ultimii patru ani peste 120 de milioane de lei pentru manuale școlare, însă sute de mii de elevi continuă să învețe după cărți uzate, incomplete sau necorespunzătoare programei. În anul de studii curent, 67 de titluri de manuale aveau termenul de utilizare depășit, unele fiind folosite de peste un deceniu. În paralel, părinții achită anual între 300 și 600 de lei pentru materiale auxiliare elaborate, adesea, chiar de foști și actuali funcționari din sistem cu legături profitabile în edituri. Investițiile publice și interesele private par să se intersecteze într-un mecanism netransparent, în care educația gratuită devine o promisiune tot mai greu de onorat.
S-a întâmplat vreodată, când ați fost elev să uitați vreun manual acasă? Probabil că da, și nu o singură data! Și atunci lecția la care ai uitat manualul devenea un chin – erai centrul atenției pentru toată clasa, iar după o replică de context a profesorului urma să rogi colegul de bancă să se împartă cu manualul.
Dar ce se întâmplă atunci când întreaga clasă nu are manuale? Sau când lecțiile din carte nu mai corespund cu programa de studii oficială? Sau când dirigintele, în prima zi de școală, anunță că elevii trebuie să-și cumpere singuri manualele?
Aceste situații nu sunt excepții. Ele sunt realitatea cu care s-au confruntat în ultimii ani elevii și părinții din Republica Moldova.
La începutul fiecărui an școlar statul trebuie să asigure cu manuale peste 330000 de elevi din școlile primare, gimnaziile și liceele Republicii Moldova. Pentru elevii din clasele I – IX-a, manualele se oferă gratuit, iar liceenii trebuie să achite o plata de închiriere a manualelor, care se stabilește în funcție de gradul de uzură şi costul fiecărui manual.
Legea spune că durata de utilizare a unui manual urmează a fi de patru ani în cazul manualelor destinate elevilor I-IX și de cinci ani pentru elevii claselor X-XII. Excepție sunt manualele de Limba și literatura română (Abecedar) și Limba și literatura rusă (Букварь) pentru clasa I, care sunt editate anual și oferite cadou elevilor care calcă pentru prima data pragul școlii.
Periodicitatea editării manualelor coincide cu termenul lor de utilizare, astfel că, la fiecare patru sau cinci ani, manualele învechite ar trebui scoase din uz și înlocuite cu cărți noi, proaspăt ieșite de sub tipar.
Pe hârtie lucrurile arată destul de clar și frumos. În realitate însă, sistemul e blocat, distorsionat de întârzieri cronice, proceduri confuze și, uneori, de interese ascunse.
Buget generos, manuale insuficiente
Pentru ca elevii din Republica Moldova să aibă din ce învăța, în ultimii patru ani (2021-2024) în bugetul Ministerului Educației și Cercetării au fost prevăzute peste 235 milioane lei, însă s-a reușit să fie utilizate doar 47% din bugetul aprobat. Cel mai prost au stat lucrurile în anul 2022, când, din aproape 65 milioane lei alocate inițial, s-au cheltuit doar 4,52 milioane. În 2021, scenariul a fost aproape identic – doar 6,16 milioane cheltuite din cele 44,8 milioane planificate la începutul anului. În 2023 lucrurile au început să se îmbunătățească, astfel că pentru achiziția manualelor s-au cheltuit 45,65 milioane lei din aproape 65 milioane planificate.
O cifră record a fost înregistrată în anul 2024, când Ministerul de resort a încheiat contracte de achiziție a manualelor în valoare totală de 62,94 milioane lei, chiar depășind suma inițial prevăzută.
În perioada anilor 2021-2023, în timp ce ministerul de resort nu reușea să cheltuie bani alocați, zeci de mii de elevii se confruntau cu o insuficiență acută de manuale, iar părinții acestora erau nevoiți să rezolve situațiile așa cum puteau – procurau din bani proprii manuale disponibile în librării, sau plăteau pentru fotocopii. Rețelele sociale păstrează numeroase anunțuri ale părinților disperați, care căutau să procure manualele, pe care școala fie că nu le-a oferit, fie că le-a oferit în stare neutilizabilă.
A complicat și mai mult lucrurile faptul că după aprobarea unui nou curriculum în anii 2018-2019, conținuturile manualelor încă disponibile nu mai corespundeau cu programa școlară actualizată.
Odată fiind modificată programa școlară, urmau să fie editate și manuale noi, care să corespundă cerințelor actualizate, doar că acest proces autoritățile din educație l-au început cu piciorul stâng. Din patru proceduri de achiziție, lansate în perioada 2019-2021, trei au fost anulate până la începerea perioadei de depunere a ofertelor, și cel puțin în cazul a două din aceste proceduri, în motivarea anulării, se face referință la art. 71, alin. (1) lit. g) al Legii nr. 131 din 03 iulie 2015 privind achizițiile publice:
- Autoritatea contractantă, din proprie inițiativă, anulează procedura de atribuire a contractului de achiziții publice, dacă ia această decizie înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de achiziție publică, în următoarele cazuri:
g) există abateri grave de la prevederile legale care afectează rezultatul procedurii de atribuire sau face imposibilă încheierea contractului. Prin abateri grave de la prevederile legale se înțelege faptul că pe parcursul analizei, evaluării şi/sau finalizării procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni, autoritatea contractantă aflîndu-se în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 7.
Aceste mențiuni sugerează că procesul de achiziție a fost deturnat din cauza că însuși autoritatea responsabilă, adică Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, a admis abateri grave de la prevederile legale, care ar fi afectat rezultatul procedurii de atribuire sau ar fi făcut imposibilă încheierea contractului.
În următoarea perioadă, adică în anii 2022 – 2024, au fost lansate încă trei achiziții de manuale, câte una în fiecare an, în rezultatul cărora s-a reușit achiziția mai multor titluri de manuale. Cel mai productiv a fost anul 2024, în această perioadă fiind încheiate 37 contracte pentru editarea manualelor în valoare totală de 62,94 milioane lei.
Totuși, conform informațiilor oferite de MEC, în anul de studii 2024-2025, din 277 de titluri de manuale destinate elevilor din clasele I- XII (inclusiv manuale traduse), 67 de manuale aveau termenul de utilizare depășit. Circa 10 % din numărul total de manuale utilizate în școli deja sunt „la a treia viață”, adică au ajuns să aibă o vechime de 10 și mai mulți ani de utilizare. Cel mai vechi manual, cu anul de ediție 2011, este Limba și literatura rusă pentru clasele a IX-a, care a trebuit să fie sursa de învățare 14 ani în loc de 5, prevăzuți de lege. Un „pic mai tinere” sunt manualele de Limba și literatura română, Literatura universală, Fizică pentru clasa a X-a, editate în anul 2012, care nu sunt singurele cu termenul de utilizare atât de depășit.
Drum tot mai lung, oferte tot mai puține
Labirintul procesului de achiziție a manualelor este unul foarte-foarte lung, întunecos și încurcat. Achiziția de manuale este una mai puțin obișnuită, fiindcă la concurs trebuie să fie prezentate conținuturi de manuale deja elaborate, care pot să conțină sute de pagini. Acest tip de produs este foarte specific și implică un volum considerabil de muncă a autorilor de conținut, dar care, evident, nu poate oferi o garanție că manualului va fi selectat pentru editare, iar autorii respectivi vor fi remunerați pentru munca lor.
În cazul când oferta de manual nu este selectată câștigătoare, aceasta poate fi la propriu aruncat la gunoi, fiindcă nu există alte posibilități de a-l vinde. Circumstanțele specifice ale achizițiilor de manuale sunt unul din factorii, care nu doar lungesc „drumul manualelor”, dar și îi cresc considerabil dificultatea și costurile editării acestora.
O componentă importantă a „drumului manualelor” o constituie perioada de așteptare a ofertelor, care începe la data publicării anunțului despre achiziția de manuale și până la data limită de transmitere a ofertelor de către agenții economici. Din anul 2019 și până în 2024 acest termen de așteptare a crescut de circa 9 ori, de la 31 la 288 zile.
Totuși extinderea acestui termen nu a adus la creșterea calității manualelor școlare, din contra, se constată că tot mai multe loturi de manuale rămân fără oferte din partea editurilor specializate.
Respectiv, indiferent cât de mare nu ar fi termenul pentru pregătirea ofertelor, pentru circa jumătate din titlurile de manuale solicitate se depune doar câte o singură ofertă, respectiv acolo unde nu există concurență, nu ai de unde alege un manual mai bun.
Totuși, necătând la toate provocările, tergiversările și eșecurile cu care se confruntă autoritățile din educație în asigurarea cu manuale a școlilor, chiar dacă luni și ani în șir elevii nu dispun de manualele strict necesare pentru procesul de învățare, iar scandalurile privind calitatea conținuturilor educaționale i-au amploare, Ministerul Educației și Cercetării păstrează editurile drept o veriga intermediară între minister și autorii de manuale.
Olga Diaconu, expertă în achiziții publice, cu referință la achizițiile de manuale prin intermediul editurilor, menționează:
„O problemă constatată de Curtea de Conturi ține de combinarea nejustificată a procurării utilizării dreptului de autor asupra manualelor și procurarea serviciilor de tipărire. În opinia auditorilor Curții de Conturi, aceste circumstanțe cauzează deficiențe la determinarea corectă a valorii estimate de achiziție și a criteriilor de alegere a câștigătorului, limitarea concurenței și transparenței. Auditorii Curții de Conturi și-au exprimat opinia că ar fi corect ca Ministerul Educației să desfășoare o achiziție de servicii de elaborare a manualelor conform Curriculum-ului național, la care ar putea participa mai multe grupuri de autori, iar ulterior, după ce a fost elaborat manualul, să fie achiziționate serviciile de tipărire. În acest caz, dreptul de autor asupra manualelor ar aparține Ministerului, care ar putea achiziționa, de câte ori este nevoie, servicii de tipărire/multiplicare a manualelor. Astfel, ar putea fi reduse costurile de achiziție a manualelor, dar și asigurată o calitate mai bună a conținutului și a aspectului fizic al manualelor școlare.”
Cine câștigă cei mai mulți bani din editarea manualelor
În perioada anilor 2019-2024 statul a cheltuit peste 179 milioane lei pentru procurarea manualelor, iar analiza informației publicate pe pagina web a Agenției Achiziții Publice aduc indici clari privind editurile, care au primit cea mai mare parte a banilor destinați pentru editarea manualelor. Din numărul total de 16 agenți economici cu care MEC a încheiat contracte pentru achiziția manualelor în ultimii șase ani, cinci edituri au avut contracte în valoare totală de la 11 până la 51 milioane lei. Celelalte 11 persoane juridice au beneficiat în perioada dată de sume mai modeste – între 1 și 8 milioane lei.
Intreprinderea de Stat Editorial-Poligrafica „Știința” este o entitate economică de stat, a cărui fondator este Agenția Proprietății Publice. În ultimii șase ani a încheiat cu MEC 23 contracte cu valoarea totală de 51,29 milioane lei. În anul 2023 această întreprindere a înregistrat profit în valoare de 817,8 mii lei, iar în anul 2022 – doar 103,7 mii lei. Printre autorii de manuale cu care colaborează ISEP „Știința” a fost identificat Anatol Gremalschi, fost ministru al educației în perioada anilor 1998 – 1999.
Editura „Prut International” este un SRL, care a reușit în perioada anilor 2019-2024 să semneze 20 contracte pentru editarea manualelor cu valoarea totală de 45,22 milioane lei. Căutările de informații din date deschise ne-au permis să identificăm că editura data a avut mai multe conexiuni cu persoane, care au ocupat funcții importante în sistemul educațional. Astfel, pentru anul 2020, Natalia Grîu, pe atunci Secretară de stat a MECC, a indicat suma de 11400 lei în calitate de „Redevente achitate” de către „Prut International” SRL. Și Anatolie Topală, ex-ministrul educației, a trecut în declarația sa de avere și interese personale pentru anul 2021, când era în fruntea MEC, suma de 19631,71 lei cu titlul de „royalty”, achitată de aceeași editură.
Editura Arc, care are statut de Asociație Obștească, în perioada de referință a semnat 10 contracte pentru manuale școlare în valoare totală de19,01 milioane lei. Această editură se poate mândri cu faptul că lista sa de autori de manuale o include pe dna Nadejda Velișco, care în perioada anilor 2022 – 2024 a deținut funcția de Secretar General al Ministerului Educației și Cercetării, iar anterior a activat în calitate de șefă a Direcției politici în domeniul învățământului superior la același minister. În acest context menționăm că și dna Velișco a primit de la Editura Arc mai multe remunerări, informația despre care a fost inclusă și în declarațiile sale de venit:
Anul 2020 – 347406,77 lei (drept de autor)
Anul 2021 – 1716,48 lei (drept de autor)
Anul 2023 – 70552,81 lei (drept de autor)
Anul 2024 – 62494,5 lei (drept de autor)
Editura Cartier se plasează pe locul patru în topul editurilor cu cei mai mulți bani primiți de la MEC pentru editarea manualelor școlare, acumulând 12,23 milioane de lei din 7 contracte de achiziție a manualelor, încheiate cu MEC în perioada 2019 -2024. Chiar dacă numărul și valoarea totală a contractelor de achiziție a manualelor școlare e de câteva ori mai mic decât în cazurile descrise mai sus, totuși, și această editură are în lista sa de colaboratori persoane cu funcții importante în domeniul educațional, precum Liliana Nicolaescu-Onofrei și Mariana Marin, ambele indicând în declarațiile sale venituri de la editura Cartier.
Liliana Nicolaescu-Onofrei a deținut în anii 2019-2020 funcția de Ministră a Educației, iar ulterior Consilieră a Președintelui Republicii Moldova. Din luna august 2020 dna Nicolaescu-Onofrei a devenit deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fiind în această funcție până la momentul actual. În perioada anilor 2020 – 2024 dna Liliana Nicolaescu – Onofrei împreună cu soțul ei au beneficiat cumulativ de la editura Cartier de 374883 lei, inclusiv 245195,9 lei în calitate de royalty. Alte 129687,19 lei au constituit salariul dlui Onofrei de la aceeași editură.
Și Mariana Marin, care de circa 15 ani este Președinta filialei din Republica Moldova a Asociației Generale a Învățătorilor din România, și care în anul 2020 a îndeplinit și funcția de șefă de cabinet a ministrului educației Igor Șarov, tot în același an a primit o remunerare considerabilă în valoare de 267636,82 lei de la editura Cartier. Sunt posibile să fi fost și alte plăți din partea editurii către Mariana Marin, dar acestea nu pot fi urmărite din motivul lipsei informațiilor publice.
Daniela Munca-Aftenev, șefa-adjunctă a Direcției Generale educație, tineret și sport din mun.Chișinău a reușit să realizeze colaborări fructuoase cu trei din cele cinci edituri de top și a fost remunerată cu 253298,9 lei, inclusiv:
Anul 2023 – 120394 lei de la editura Prut International;
Anul 2024 – 41824,89 lei de la editura ARC și 91080 lei de la editura Univers Educațional;
Prin intermediul rețelelor sociale și poștei electronice am expediat întrebări referitoare la achizițiile de manuale mai multor din persoanele menționate mai sus și am primit răspunsuri din partea Marianei Marin și a Nadejdei Velișco.
Fiind întrebată „Cum explicați faptul că manualele semnate de dvs au devenit constant câștigătoare de licitații în cadrul achizițiilor publice organizate de MEC?” dna Velișco a comentat următoarele:
„Câștigarea licitațiilor de manuale școlare organizate de Ministerul Educației se bazează pe criterii de evaluare riguroase și transparente, stabilite prin regulament oficial.
Acestea sunt evaluate de comisii independente de specialiști, care nu cunosc identitatea autorilor, ceea ce elimină riscul de influență.
Rezultatele pozitive reflectă munca unei echipe competente și respectarea cerințelor educaționale actuale. Consider că rezultatele obținute în urma licitațiilor reflectă această muncă în echipă, dar și încrederea acordată de evaluator unor materiale care s-au dovedit utile și eficiente în procesul didactic.
Manualele de chimie menționate sunt, în opinia mea, un angajament profund față de calitate, claritate și relevanță educațională. Echipa de autori din care fac parte a încercat să conceapă manualele care să răspundă real nevoilor elevilor și profesorilor, să explice chimia într-un mod logic, accesibil și aplicabil.”
Totuși, chiar dacă se face referință la anonimatul autorilor de manuale drept un factor de transparență și imparțialitate, există situații în care acesta este mai mult formal decât real. Mulți autori sunt deja cunoscuți de comunitatea educațională, iar proiectele lor de manuale pot fi identificate cu ușurință după stil, structura lecțiilor sau conținutul temelor. Evaluatorii sunt deseori profesori care predau disciplina, pentru care evaluează manualul și care au lucrat anterior cu conținuturile respective și pot identifica autorii fără mari dificultăți.
Educația pe interes: autorii de manuale domină și piața de materiale didactice auxiliare în Republica Moldova
Asigurarea dreptului la învățământul general obligatoriu gratuit este asumat de statul Republica Moldova în baza art.35 alin. (1) din Constituție. Mai mult, decizia Curții Constituționale din 16 februarie 2017 menționează că „în virtutea prevederilor constituționale, potrivit cărora învățământul general este obligatoriu şi gratuit, cheltuielile pentru formarea educaţională în instituţiile de învăţământ general obligatoriu trebuie să fie acoperite totalmente de la bugetul de stat”. Prin aceiași decizie a Curții Constituționale a fost declarată neconstituționalitatea aplicării sistemului de închiriere a manualelor în raport cu elevii din învățământul gimnazial.
În teorie, educația este gratuită. În realitate, părinții sunt adesea impuși să cumpere materiale auxiliare: caiete de exerciții, culegeri, teste. Acestea nu sunt aprobate oficial de Minister și nu sunt gratuite. Sunt scrise deseori chiar de autorii manualelor oficiale printre care se regăsesc funcționari publici de rang înalt din sistemul educațional.
Un exemplu relevant în acest context este Mariana Marin, ex-șefă de cabinet la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Fiind coautoare a manualului de Limba română pentru clasa a II-a, pentru manualul menționat s-au mai elaborat alte patru materiale auxiliare (Caietul elevului în două părți, Carte de lectură și Teste de evaluare), acestea fiind ulterior impuse către procurare părinților.
Daniela State, care în perioada martie – iulie 2000 a făcut parte din cabinetul Ministrului Educației și din luna iulie 2020 până în iulie 2021 a deținut funcția de directoare interimară la Fondul special pentru manuale, este coautoare a materialelor auxiliare elaborate de Mariana Marin. Mai mult, Daniela State a participat și la elaborarea unei serii de caiete de exerciții pentru clasele a II-a, a III-a și a IV-a la disciplina Științe, precum și pentru colecția Formula Succesului, destinată claselor I-IV. Această prezență constantă în elaborarea materialelor auxiliare pentru diverse discipline a ciclului primar subliniază influența și implicarea sa semnificativă în piața educațională.
Chiar și Liliana Nicolaescu-Onofrei, actuală președintă a Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media din Parlamentul Republicii Moldova și fostă ministră a Educației (anul 2019), este autoare de materiale didactice auxiliare (precum Albinuțe pentru clasa a III-a și Caietul elevului pentru clasa a VI-a la limba română), care vin la pachet cu manualele pe care le elaborează.
Faptul că, reprezentanții autorităților decizionale de cel mai înalt nivel din sfera educației sunt profund implicați și în elaborarea de materiale educaționale comerciale, creează un teren favorabil pentru apariția presiunilor subtile sau directe asupra cadrelor didactice, care ar putea fi „încurajate” să recomande sau chiar să impună anumite auxiliare în instituțiile de învățământ. Practicile date nu sunt o raritate în școlile din Republica Moldova și generează o presiune financiară asupra părinților, care ajung să achite în mediu între 300 și 600 lei anual pentru procurarea materialelor didactice „recomandate”.
Chiar dacă fenomenul e unul de amploare, cadrul normativ al Ministerului Educației și Cercetării nu conține reglementări ferme care să prevină sau să limiteze implicarea funcționarilor publici și a autorilor de manuale în piața materialelor didactice comerciale și acest lucru lasă sistemul deschis la influențe comerciale.
Mai mult, nu există nici o politică publică clară, care să apere părinții și elevii de abuzuri pe partea de materiale didactice auxiliare. Unicul document oficial care menționează aceste materiale este „Reperele metodologice privind organizarea procesului educațional în învățământul primar”, elaborată pentru fiecare an de studii. Respectiv, prevederile documentului pot varia în funcție de viziunile echipei care îl elaborează, mai ales că în componența grupului de lucru sunt incluse persoane implicate în elaborarea auxiliarelor.
Ca exemplu, reperele metodologice menționate, în varianta pentru anul de studii 2019-2020, conțineau fraze, care în mod subtil îndreptățesc utilizarea suporturilor didactice auxiliare, dar includeau și obligațiunea de a solicita acordul părinților prin fixarea acestuia într-un proces verbal.
În anii de studii următori, aceste condiționalități nu se mai regăsesc în documentele similare, iar conform Reperelor metodologice pentru anul 2022-2023, utilizarea materialelor suplimentare este practic permisă și încurajată, fără ca să mai fie luate în considerație posibilitățile financiare și acordul părinților pentru procurarea lor.
Evident că apare întrebarea: Cine sunt persoanele implicate în elaborarea acestor documente? Și deloc neașteptat, observăm că chiar dacă lista persoanelor implicate în redactarea Reperelor metodologice menționate diferă de la un an la altul, totuși, în ea se regăsesc constant autorii de materiale didactice comerciale.
De exemplu, în 2019-2020, grupul de lucru includea cel puțin cinci persoane:
- Mariana Marin, dr., conf. univ., AGIRoMd
- Angela Curacițchi, dr., conf. univ., UPS „Ion Creangă” din Chișinău
- Ludmila Ursu, dr., prof. univ., UPS „Ion Creangă” din Chișinău
- Stela Gînju, dr., conf. univ., UPS „Ion Creangă” din Chișinău
- Angela Teleman, dr., conf. univ., UPS „Ion Creangă” din Chișinău,
cu implicări în domeniul elaborării suporturilor didactice auxiliare și respectiv nefiind interesate de a întroduce limitări sau restricții în utilizarea acestora.
Cu referință la elaborarea materialelor auxiliare și modul în care astfel de practici se încadrează în obligația statului și a ministerului de resort de a asigura dreptul constituțional al copiilor la învățătură, dna Marin a oferit următorul comentariu:
„Sunt pe deplin conștientă că statul are obligația constituțională de a asigura accesul gratuit și echitabil la educație. De aceea, nu am susținut niciodată impunerea acestor materiale în școli și nu încurajez utilizarea lor în mod obligatoriu. Consider că decizia de a folosi materiale auxiliare aparține exclusiv cadrului didactic, în baza autonomiei profesionale asigurată de Codul Educației și cu respectarea specificului clasei. Important este ca orice astfel de resursă să fie folosită cu discernământ, cu transparență și fără a crea presiune financiară asupra părinților.
În plus, niciun material dintre cele propuse de mine nu a fost asociat vreodată cu vreo practică de impunere în școli, iar în cazul solicitărilor din partea instituțiilor, multe dintre aceste resurse au fost puse la dispoziție gratuit, ca parte a unor activități de formare sau proiecte educaționale.”
Deși legea spune clar că educația este gratuită, iar materialele didactice auxiliare nu sunt obligatorii, în practică părinții achită anual sute de lei pentru diverse materiale „recomandate” în mod insistent în școli. Iar ceea ce nu ar trebui să depășească limitele unei simple sugestii din partea profesorilor, devine, în multe cazuri, o obligație pentru părinți. Un sondaj realizat online, la care au participat 90 de părinți, confirmă amploarea fenomenului: doar unul dintre ei a declarat că nu a cumpărat materiale auxiliare în anul școlar 2024–2025. Restul au fost puși în fața faptului împlinit și majoritatea, 53,3% dintre respondenți, au indicat că au cumpărat între 4 și 6 materiale auxiliare pentru copilul lor.
Cheltuielile pe care le suportă în acest scop părinții variază. Cei mai mulți părinți au cheltuit până la 300 de lei pe an, însă există și cazuri în care costurile pentru materialele didactice suplimentare au trecut de 600 de lei și mai mult.
La capitolul – modul de achiziție, răspunsurile arată distribuție practic egală între (1) efectuarea plății direct cadrului didactic, (2) achitarea către un părinte sau reprezentant al comitetului părintesc și (3) procurarea de la librărie. O astfel de distribuție indică că în cel puțin o treime din cazuri, cadrele didactice sunt cele care intermediază procesul de procurare a materialelor didactice comerciale și aici apar riscurile să fie „motivați” de unii autori sau edituri pentru a le asigura un nivel mai înalt de vânzări a conținuturile didactice.
Răspunsurile oferite de respondenți confirmă existența practicilor de impunere a procurării materialelor didactice comerciale, astfel că 41 de părinți din 90 afirmă că nu au fost consultați referitor la procurarea acestor conținuturi și același număr de părinți au indicat că nu au semnat careva acorduri în acest sens.
Circumstanțele elucidate în cadrul acestei investigații, de comun cu recentele rezultate a examenelor de gimnaziu vorbesc despre faptul că interesele materiale în zona de vârf a sistemului educațional au lăsat în umbră deziderate ce țin de calitatea educației, dar și interesele beneficiarului nemijlocit – elevului.
Mulți dintre cei care au deținut (și încă mai dețin) funcții importante în ierarhia sistemului educațional au avut legături directe cu editurile de manuale. Unii dintre acești funcționari au elaborat manuale sau materiale auxiliare, fiind ulterior plătiți de aceleași edituri care participă la licitațiile organizate de Ministerul Educației. Relațiile dintre autorii de manuale, editurile câștigătoare și funcționarii publici nu mai pot fi privite ca simple coincidențe. Aceste legături directe, documentate prin declarații de avere și contracte de drepturi de autor, arată existența unei rețele de interese care nu doar că limitează puternic concurența pe piața de manuale școlare, dar și a sabotează buna realizare a întregului procesul educațional, totodată afectând considerabil dreptul copiilor la educație de calitate gratuită.
