Construcția podului peste Nistru de la Cosăuți–Yampil, relansată cu sprijin european

Relansarea proiectului de construcție a podului transfrontalier Cosăuți (Republica Moldova) – Iampil (Ucraina) a fost unul dintre subiectele discutate de viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, cu viceministrul pentru Dezvoltarea Comunităților și Teritoriilor al Ucrainei, Serhiy Derkach, în cadrul Summitului pentru Investiții în Transporturi, desfășurat în Grecia.
Oficialii au analizat identificarea unor soluții pentru continuarea proiectului și atragerea surselor de finanțare necesare pentru construcția podului și a infrastructurii conexe.
În cadrul întrevederii a fost discutată inclusiv posibilitatea unei adresări comune către Comisia Europeană pentru identificarea resurselor financiare destinate realizării proiectului.
„Pentru Republica Moldova, conectivitatea înseamnă drumuri, căi ferate și coridoare de transport care aduc investiții, dezvoltare economică și oportunități pentru oameni. Un subiect prioritar a fost podul Cosăuți–Iampil, un proiect strategic pentru ambele state, precum și dezvoltarea coridoarelor de transport TEN-T dintre Republica Moldova și Ucraina”, a declarat Vladimir Bolea.
Totodată, oficialii au discutat inițierea unui Memorandum de înțelegere privind dezvoltarea coridoarelor de transport TEN-T dintre cele două țări. Documentul ar urma să faciliteze coordonarea proiectelor de infrastructură rutieră și feroviară, atragerea investițiilor și a finanțărilor europene, precum și armonizarea standardelor în domeniul transporturilor.
Părțile au convenit să continue dialogul tehnic și coordonarea acțiunilor pentru promovarea proiectelor comune de infrastructură și consolidarea conectivității regionale în contextul integrării europene.
Podul transfrontalier Cosăuți–Iampil este un proiect planificat peste râul Nistru, care ar urma să creeze o nouă conexiune rutieră între Republica Moldova și Ucraina. Acordul privind construcția acestuia a fost semnat la 12 iunie 2023, la Kiev. Conform proiectului, podul va lega drumul național R14.1 R14 – Cosăuți – frontiera cu Ucraina de traseul ucrainean T-02-02 Mohyliv-Podilskyi – Iampil – Kryzopil – Bershad – Uman.
Construcția este prevăzută cu o lungime de peste 1,4 kilometri, două benzi de circulație și trotuare pietonale. În prezent, proiectul se află în etapa de pregătire și coordonare între cele două state, iar lucrările de construcție propriu-zise nu au început încă. Realizarea acestuia este considerată importantă pentru dezvoltarea comerțului, reducerea presiunii asupra altor puncte de trecere a frontierei și conectarea Republicii Moldova la rețeaua europeană de transport.