Contrabandă „intelectuală”

Numai în anii 2006-2009 în R. Moldova persoanele depistate de poliţie au provocat titularilor drepturilor de autor un prejudiciu de circa 18,9 milioane de lei, dintre care 14 milioane deţinătorilor de drepturi asupra operelor audio şi video, iar 4,9 milioane de lei titularilor de drepturi asupra soft-urilor. Însă o mare parte dintre „piraţi” încă nu au fost depistaţi deoarece, odată cu dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, după cum spune şi Iurie Caţer, şeful Direcţiei prevenirea şi combaterea delictelor cibernetice, informatice şi transnaţionale în cadrul MAI, nu mai este o problemă contrabanda cu discuri piratate importate din afară, ci este o problemă piratarea acestora din Internet. În ultimul timp au apărut, ca ciupercile după ploaie, „businessmeni” care fac comerţ deschis cu CD-uri şi DVD-uri cu conţinut audio sau video copiate de prin Internet. Practic, oraşul este împânzit de anunţuri de genul: „Găsim orice film, telenovele vechi. Livrare la domiciliu gratis. Reduceri”, ale unor firme ce „produc” discuri în condiţii casnice. Şi dacă e să judecăm după mentalitatea utilizatorilor, mă îndoiesc că aceştia ar ignora o astfel de propunere în favoarea unor produse licenţiate. Unde mai pui că preţurile produselor diferă considerabil. Iurie Caţer a declarat pentru TIMPUL că la moment există doar două dosare intentate pentru comerţ cu discuri piratate. „Au fost efectuate achiziţii de control şi stabilit prejudiciul. Sunt intentate două dosare penale şi două cazuri contravenţionale. La moment este cercetată o persoană care, în condiţii casnice, multiplica la comandă conţinut audiovizual pe CD-uri şi le comercializa”, a subliniat Iurie Caţer.
Deşi poliţia spune că persoanele care afişează anunţuri similare celui de sus sunt cercetate, am telefonat totuşi pe un număr indicat şi… la celălalt capăt al firului mi-a răspuns o voce un pic grosolană, dar gata de a primi comanda pentru unul, cinci sau chiar zece discuri, spunându-mi că dacă procur zece discuri voi avea reduceri enorme, iar discurile îmi vor fi aduse acasă. Practic, „firma” nu şi-a întrerupt activitatea. Era şi de aşteptat, dacă ţinem cont de diferenţa dintre amenda pe care trebuie să o achite şi veniturile neimpozitate pe care le are insul.
Lilia Bolocan, directorul general al AGEPI, spune că legislaţia R. Moldova este armonizată în cea mai mare măsură cu directivele, tratatele europene însă „problema cea mai mare e legată de implementarea legilor”. O problemă ar fi faptul că cetăţenii nu sunt obişnuiţi să-şi apere drepturile. „Înşişi autorii nu-şi cunosc drepturile. Uneori nu vor să le ştie, alteori nu vor să depună un efort în plus ca să cunoască ce trebuie să facă pentru a lansa pe piaţă un produs licenţiat de calitate bună”, conchide Lilia Bolocan.
Conform datelor operative, în anii 2006-2009 au fost iniţiate 158 de cauze penale, în baza articolului 185(1), Cod Penal, privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe şi trei cauze penale în baza articolului 185(2), Cod Penal, referitor la încălcarea dreptului asupra obiectelor de proprietate intelectuală.
În cazurile de încălcare a dreptului de autor şi a comerţului cu discuri piratate, au fost pronunţate doar două sentinţe de privare de libertate, care mai târziu au fost revizuite şi modificate în infracţiuni contravenţionale.
În 2010 au fost intentate 30 de dosare penale şi 16 contravenţionale. Conform Codului Penal, persoanele care săvârşesc astfel de infracţiuni se pedepsesc cu amendă de la 800 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore. Iar în cazul în care prejudiciul produs este în proporţii deosebit de mari, persoana în cauză riscă privaţiune de libertate de la trei la cinci ani.