De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania a urmat o politică externă relativ blândă. Dar, în ultimul timp, Berlinul pare că a recunoscut nevoia unei schimbări destul de dramatice. Liderii germani, inclusiv cancelarul, președintele, ministrul de Externe și ministrul Apărării au cerut un nou cadru, care contravine restricției pe care Germania a practicat-o atât de mult timp. Ei vor ca Germania să-și asume un rol internațional mai mare, prin a deveni și mai implicată în afara granițelor sale din punct de vedere politic și militar.
Pentru Berlin, anunțarea acestei schimbări strategice la nivel înalt vine pe fondul unui vârtej de curenți geopolitici. Ca lider de facto al Uniunii Europene, Germania trebuie să se confrunte și să corecteze eșecul lent al proiectului european. Ea trebuie să se adapteze politicii Statelor Unite de dezangajare la nivel global și trebuie să gestioneze o relație complexă, necesară și periculoasă cu Rusia. O politică externă blândă nu este foarte potrivită pentru a se confrunta cu situația în care Germania se află acum. Dacă Germania nu acționează, atunci cine o va face? Și dacă altcineva o va face, va fi în interesul Germaniei? Acesta din urmă este, probabil, întrebarea cea mai intrigantă.
Setând limite
O astfel de reconfigurare arată că Germania are propriile interese naționale, care pot fi diferite de cele ale partenerilor săi de alianță. Pentru cele mai multe țări, acest lucru ar părea de la sine înțeles. Dar pentru Germania este o poziție radicală, având în vedere experiența sa în Al Doilea Război Mondial. Aceasta s-a abținut de la a afirma o politică externă puternică și de la a promova interesul national, care i-ar reînvia temerile legate de o agresiune germană și naționalismul german. Germanii poate au decis că această poziție nu mai poate fi susținută și că promovarea intereselor lor naționale nu presupune riscul pe care l-a făcut cândva.
Momentul anunțului, având în vedere că poziția strategică a Ucrainei între Rusia și Europa continuă să facă știri de primă pagină, nu a reprezentat o coincidență. În timp ce calendarul i-a adus beneficii Germaniei, ar fi o greșeală să atribuim o prea mare importanță Ucrainei în sine, în special din punct de vedere german. Ca o frontieră între Peninsula Europeană și Rusia, viitorul potențial al Ucrainei contează în Germania – dacă nu acum, atunci, probabil, în viitor, atunci când realitățile regionale neașteptate ar putea să se arate.
Ucraina este o frontieră indispensabilă pentru Rusia, dar are o valoare mică pentru orice putere modernă, care nu are planuri împotriva Rusiei. Aceasta este una dintre porțile de acces spre inima Rusiei. O putere ostilă ocupând Ucraina ar pune în pericol securitatea națională a Rusiei. Dar inversul nu este adevărat: Ucraina nu reprezintă un traseu principal din Rusia spre Europa (Al Doilea Război Mondial este o excepție notabilă), pentru că Munții Carpați descurajează invazia. Deci, numai dacă germanii planifică un nou război cu Rusia – dar nu este cazul – Ucraina contează prea puțin pentru Europa sau pentru germani.
Același lucru este valabil și în domeniul economic. Ucraina este importantă pentru Rusia, în special pentru transportul de energie în Europa. Dar, în afară de transportul energiei, Ucraina nu este atât de importantă pentru Europa. Într-adevăr, pentru tot ceea ce s-a spus despre relația Ucrainei cu Uniunea Europeană, nu a fost niciodată clar de ce blocul a creat o astfel de problemă controversată. Uniunea Europeană se clatină sub greutatea ratei extrem de ridicată a șomajului în sudul Europei, incertitudinea din Europa de Est cu privire la valoarea de a face parte din sistemul bancar european și uniune monetară și o ruptură politică tot mai mare între Franța și Germania. Șansele ca europenii să adauge Ucraina unei organizații care are deja Grecia, Cipru și alte economii ciuntite sunt atât de mici încât considerentele contrare ar fi iraționale. Faptul că Ucraina nu face parte din blocul european face ca politica germană să fie și mai greu de înțeles.
Desigur, unele țări europene au mai multe interese în Ucraina decât altele, în special cele din sfera de influență sovietică. Pentru Polonia și statele baltice, Rusia rămâne dușmanul geopolitic major într-un mod în care Europa de Vest nu îl poate înțelege pe deplin. Acești membri relativ mici și noi nu pot obliga greii UE să se angajeze într-un plan de acțiune care ar merge prea departe în a provoca Rusia, dar ei își pot împinge în continuare colegii să ia o acțiune mai măsurată.
În timpul Revoluției Portocalii, puterile occidentale conduse de SUA au finanțat deschis grupurile de opoziție din fostele state sovietice, care amenință interesele strategice ale Rusiei până la punctul în care a trebuit să invadeze Georgia în cele din urmă pentru a arăta consecințele amestecului din Vest. În ultima lună, Germania a avut un comportament similar, deși într-o măsură mai mică: deschiderea legăturilor partizane și acordarea unui sprijin financiar și retorică relativ low-cost pentru grupurile de opoziție, care poate irita Rusia, fără a provoca de fapt o pauză imediată cu Moscova.
În ultimul deceniu, Germania nu și-a putut permite să se înstrăineze de Rusia, despre care Berlinul a crezut că ar putea fi răspunsurile la unele dintre problemele Germaniei. Ar putea furniza fiabil energie relativ ieftină, a fost o potențială sursă de forță de muncă low-cost și a fost o potențială piață de destinație pentru exportatorii germani care caută alternative la piețele în stagnare ale UE.
Moscova ar fi putut devein un aliat apropiat şi un partener strategic
Diplomatic, Moscova ar fi putut deveni un aliat apropiat și un partener strategic, întrucât aliații de odinioară păreau să fie din ce în ce mai ostili Germaniei. Relațiile cu Statele Unite au fost tensionate încă de când Berlinul a refuzat să participe la invazia americană din 2003 din Irak, iar sprijinul cancelarului Angela Merkel (foto) față de măsurile de austeritate la nivelul UE au tensionat relațiile Germaniei cu Europa de Sud și Franța.
Dar realitatea era alta. Există o asemănare între Germania și Rusia, dar este una imperfectă. Rusia nu a industrializat sau modernizat cum a făcut-o Germania și mulți alții au sperat că aceasta a cules profiturile din prețurile ridicate ale materiilor prime. Sub conducerea președintelui Vladimir Putin, Moscova a devenit din ce în ce mai autocratică și a trecut la ofensivă politică și economică în Europa Centrală și de Est.
Acest lucru intră în conflict cu obiectivele strategice din Germania. Berlinul vrea să își păstreze puterea economică, care este foarte dependentă de exporturi. Criza economică europeană a determinat o scădere a consumului în Uniunea Europeană, ceea ce a determinat Berlinul să căute piețe de export mai îndepărtate. În timp ce țara a avut un oarecare succes în China și Statele Unite ale Americii în anumite industrii, Germania nu a fost în măsură să scape de dependența sa copleșitoare de piețele europene ca destinație generală pentru produsele sale. Astfel, singura cale de acțiune a Germaniei este conservarea și, în cele din urmă, revigorarea zonei de comerț liber în Europa.
Renaștere Rusiei în Europa Centrală a vizat statele membre ale UE în această regiune. La suprafață, germanii s-au pregătit să trăiască cu această revenire, chiar dacă părea că amenință să destrame blocul. Polonia, Republica Cehă și Slovacia sunt componente indispensabile ale lanțului industrial de aprovizionare german și o sursă de forță de muncă relativ ieftină, calificată. Faptul că aceste lucruri ar trebui să rămână în sfera de influență germană este o poziție non- negociabilă pentru Berlin.
Aceste probleme nu sunt noi, dar până acum Germania a fost constrânsă în modul în care putea stabili limite ferme cu Moscova. Berlinul a crezut că dependența de energia rusească a fost o vulnerabilitate pe care Rusia ar putea să o exploateze în cazul în care ar fi ales acest lucru. În plus, nemții au fost preocupați de capacitatea Rusiei de a smulge Europa Centrală de sub controlul UE. În cel mai rău caz, Germania ar putea sfârși într-o Europă fragmentată, o SUA distantă Statele Unite și o Rusie ostilă.
Faptul că Germania a sprijinit în mod activ grupurile de opoziție din Ucraina, în special în absența unei strategii imperative presantă de a face acest lucru, este un semn că ceva s-a schimbat în relația Berlinului cu Rusia. Se pare ca Guvernul german a stabilit că Rusia se confruntă cu ”provocări majore la domiciliu”, că poziția sa în Europa este mai slabă decât se pare, că riscul întreruperilor de energie sunt minime și că nu există beneficii economice pe termen lung în relații economice cu Rusia care să depășească schimburile comerciale de energie. Ultimul punct nu poate fi supraevaluat. Rusia este gata să rămână cel mai important furnizor de energie al Europei și, în timp ce dependența funcționează în ambele sensuri – Europa este cel mai mare client al Rusiei – Germania se va asigura că fluxul de energie continuă nestingherit.
În timp ce Statele Unite depind tot mai mult de un echilibru de putere apropiat politicii sale externe, bazându-se mai mult pe actorii regionali pentru a gestiona amenințările, garanțiile de securitate pe termen lung ale SUA, care au fost semnul distinctiv al apărării europene din 1945, nu se mai poate conta pe acestea în Berlin. Întrucât NATO continuă să se destrăme, Germania pare a lua primul pas înapoi în stabilirea unui nou cadru la nivel național și regional de securitate.
Un element nou
Discuțiile Germaniei privind o politică externă nouă, mai asertivă, care se bazează mai mult pe armata este, cu toate acestea, nu doar legată de preocupările asupra Rusiei sau Statelor Unite. Germania a acceptat că singura sa opțiune este de a se ralia Europei, dar, după cum s-a văzut în ultimii șase ani, aceasta a avut un succes limitat în frontul economic. Uniunea Europeană este o entitate economică, dar economia s-a transformat din a fi elementul obligatoriu în a fi o forță centrifugă. Ar trebui să fie introdus ceva nou în experimentul european.
Berlinul consideră că a ține Uniunea Europeană împreună necesită adăugarea unei alte dimensiuni: relațiile politico-militare. Aluziile Germaniei că își va extinde operațiunile militare internaționale, în special în Africa, este un semn clar pentru Franța, care și-a exprimat în mod constant dorința pentru un parteneriat militar și politic mai profund cu Germania.
Încercarea de a aduce Germania mai aproape de Franța, pe termen scurt, ar putea crea tensiuni între ele pe termen lung. Summit-ul recent dintre prim-ministrul britanic David Cameron și președintele francez Francois Hollande a fost o reamintire a faptului că Franța și Regatul Unit pot avea puncte de vedere extrem de diferite în ceea ce privește Uniunea Europeană, dar se văd în continuare unii pe alții ca un partener militar și, mai important, ca o contrapondere către Germania.
Desigur, Germania nu este în măsură să ia măsuri militare. Se află într-o poziție de a postula posibilitatea într-un mod vag, generând, astfel, forțe politice, care poate ține temporar lucrurile împreună. Berlinul are nevoie să câștige timp, în special în Europa Centrală, unde Ungaria a demarat un curs independent și este urmărită cu atenție de alții. Statele Unite nu doresc să se implice, iar Germania fie devine contragreutatea, fie trăiește cu consecințele.
La început, acțiunile Germaniei păreau confuze și neobișnuite. Dar ele devin mai sensibile, atunci când consideră că Berlinul este în căutarea unor alte instrumente de a ține Uniunea Europeană împreună, în timp ce reevaluează Rusia. Până în prezent, anunțul Germaniei a fost întâmpinat în mod pozitiv, în special în afara Germaniei, dar tensiunea puternică și mai fermă pe care Berlin o exercită pe continentul european și scena globală este sigur că vor veni în prim-plan din nou. Dar, pentru moment, cu toate acestea, Merkel nu are de ales.
Sursa: focus-energetic.ro
