Carte

(CULTURĂ) Ion Creangă, jucat la Cernăuți: REÎNTOARCEREA ÎN COPILĂRIE

Şi aşa cum Cocoşul (actriţa Amalia Chelaru), ca protagonist al reprezentaţiei „Punguţa cu doi bani”, a fost mereu pus pe şotii şi prins în aventura acţiunii, zâmbetul i-a dispărut doar la căderea cortinei.

Celor mai mărişori, elevi din clasele primare de la şcolile cu predarea în limba română din Cernăuţi, le străluceau ochii nu numai de la curcubeul penelor agerului Cocoş, ci şi de la fiecare cucurigu, de la fiecare gest, ce-i denota isteţimea. Dar şi celelalte personaje – Găinuşa (Mihaela Stempel), Baba (Aurica Dobrescu), Moşul (Claudiu Gălăteanu), Boierul (Marius Rusu). Vizitiul (Florin Iftode) i-au plimbat prin împărăţia minunilor. La final, pe micii spectatori îi aştepta surpriza de a fi invitaţi pe scenă pentru a se fotografia cu actorii, ei având grozava ocazie să-l mângâie pe Cocoş  pe creastă, să-i atingă ciocul pitoresc şi să primească de la el mici cadouri.

De rând cu cei mici, se veseleau şi însoţitorii lor, şi adjunctul Consulului General al României la Cernăuţi, Ionel Ivan. Pentru o oră ne-am preschimbat cu toţii în copii, mai ales cei care n-am crescut în faţa televizoarelor şi calculatoarelor, unica distracţie fiindu-ne călătoriile fantasmagorice în miraculosul univers al poveştilor lui Ion Creangă. Şi regizorul spectacolului, Valentin Dobrescu, mărturiseşte că a fost şi rămâne încântat de poveştile bunicului din Humuleşti, cea mai dragă fiindu-i „Punguţa cu doi bani”.

Găsesc de cuviinţă să le mulţumesc şi părinţilor acestor mici spectatori, că au stăruit în dorinţa de a-şi instrui copiii în limba maternă şi are pentru cine veni la Cernăuţi aceşti minunaţi actori din Botoşani. Îi aşteptăm şi pe alţii – din Iaşi, din Bucureşti…

Întâmpinat cu atâta căldură de micii românaşi din Cernăuţi, năstruşnicul Cocoş al moşneagului, în ciuda babei lăudăroase cu găina ei ouătoare, a pornit mai departe, să-şi etaleze şmecheriile şi să le dăruiască voia bună copiilor din raioanele Hliboca, Herţa, Noua Suliţă şi Storojineţ. Am avea şi noi, cei adulţi, ce învăţa de la faimosul pintenat al lui Creangă, mai ales meşteşugul de a ne război cu boierimea de astăzi, care ne fură până la ultimii bănuţi din pungă”, mărturisește Maria Andrieș, în ziarul ”Zorile Bucovinei” (foto: N. Hauca).

Sursa: Ioan Popescu
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *