Cum arăta TERRA în urmă cu 220 milioane de ani
Dupa ce cu ani in urma informatiile de presa au adus in discutie Atlantida, o lume disparuta despre care Platon vorbise pentru prima oara in doua din dialogurile sale, Timaios si Critias, iata ca acum o recenta stire pomeneste despre stravechiul super-continent Gondwana, cel care domina planeta, reunind toate continentele care exista astazi in emisfera sudica, adica America de Sud, Africa, Australia, insula Madagascar si Antarctida, candva, cu mai multe milioane de ani in urma, in timpul Cretacicului.
Daca despre pozitia geografica a Atlantidei parerile sunt in continuare impartite, in legatura cu Gondwana, exista doar teoria unanim acceptata, cea a derivei continentelor, conform careia, la inceputuri, uscatul era format dintr-un singur continent inconjurat de oceanul planetar. Ulterior, ca urmare a fortelor centrifuge produse de rotatia Pamantului si a intensei activitatii vulcanice, acesta s-a fragmentat, emisfera nordica fiind dominata de super-continentul Pangaea, iar cea sudica de Gondwana.In privinta Gondwanei, noutatea cea mai recenta este adusa la cunostinta de o echipa de cercetatori australieni, care, explorand la bordul unui sumersibil de supraveghere, timp de trei saptamani, o zona din Oceanul Indian, a ajuns la concluzia ca au descoperit fragmente din stravechiul Gondwana. Mai exact, cercetarea a vizat explorarea in luna octombrie a anului trecut, a unor "insule" scufundate, mai exact doua, necunoscute pana acum, aflate pe fundul oceanului in apele internationale, undeva la aproximativ 1.600 km de coasta vestica a Australiei. Aceste insule scufundate contin fosilele unor vietuitoare obisnuite sa traiasca in ape putin adanci, ceea ce inseamna ca acele stanci se aflau, la un anumit moment, la nivelul marii sau chiar deasupra marii, a explicat Jo Whittaker, geofizician la Universitatea din Sydney, care a facut parte din misiunea de explorare. Desi insulele ar fi putut fi create de o activitate vulcanica, cercetatorul australian respinge aceasta posibilitate, Jo Whittaker fiind convinsa insa ca aceasta descoperire ar putea sa ii ajute in viitor pe specialisti sa inteleaga mai bine felul in care Gondwana s-a rupt, dand nastere Australiei, Antarcticii si Indiei, in urma cu 80-130 de milioane de ani.
Mai mult, cercetatoarea australiana are de gand sa studieze in continuare deriva Indiei mai intai spre nord-vest, apoi spre nord, deoarece partea de nord-est a peninsulei indiene, in trecut unita cu Australia, s-a ciocnit de Eurasia, dand nastere muntilor Himalaya. Cercetarile urmeaza sa fie aprofundate deoarece pentru oameni de stiinta inca nu este limpede care era locul exact in care se gaseau aceste continente. "Oceanul Indian oriental este una dintre zonele lumii oceanice cel mai putin explorate in termeni tectonici", mai spunea Jo Whittaker.
Fragmentele despre care este vorba sunt practic niste esantioane de granit care au fost recoltate de pe faleza uneia dintre "insule", la o adancime de 2.000 de metri sub nivelul marii. Ele ar trebui insa, mai intai, datate, un lucru nu foarte simplu chiar daca nu insurmontabil. Pana la datele exacte, oamenii de stiinta estimeaza deja ca aceste roci au o vechime mai mare decat se credea initial. Pentru o datare exacta este nevoie si de o munca de comparare.
In primul rand, esantioanele granitice vor trebui comparate cu mostre recoltate de pe coasta de vest a Australiei, pentru a determina zona in care continentul Gondwana s-a spart in bucati. Apoi ar fi fost interesant pentru stiinta daca rocile descoperite de australieni ar putea fi comparate cu esantioane din India, dar acest lucru nu este posibil deoarece "zona de fractura s-a prabusit in momentul formarii muntilor Himalaya", asa cum a explicat cercetatoarea australiana.
Dr. Jacqueline Halpin de la Universitatea din Tasmania este de parere ca esantioanele de roca granitica prelevate din zona cercetata ar putea avea o vechime de miliarde de ani. Deocamdata parerile individuale urmeaza a fi sustinute de cercetari mai amanuntite. Asa incat, cu toate aceste necunoscute, mai numeroase decat cele cunoscute recent descoperite, este important ca interesul cercetatorilor se indreapta acum dincolo de Atlantida, direct spre Gondwana.
Via Mediafax.ro/Wikipedia.org
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!