Cum e să fii soţia lui Ian Raiburg

Discretă, tacticoasă, această graţioasă făptură întruchipează femeia puternică, fragilă, înţeleaptă, în a cărei accepţiune în numele dragostei niciun sacrificiu nu este prea mare. A renunţat la statutul şi apelativul „Dr. Corin”, cum îi spuneau pacienţii săi din SUA, pentru simpla expresie „soţia lui Ian Raiburg”. Lina Raiburg, căci despre ea este vorba, şi-a abandonat visul american urmându-şi soţul pe drumul anevoios al muzicii, sprijinindu-l şi fiindu-i muză, deopotrivă… De la ea am aflat că dragostea este tangibilă, abrogând totodată şi proverbialul termen de durabilitate de cinci ani…

– Cum e să fii soţia lui Ian Raiburg?
– Este o provocare continuă, care presupune să ştii să accepţi, să asculţi, când te trezeşte noaptea că să-i asculţi noua melodie, să vorbeşti şi să taci atunci când trebuie. În orice caz, nu este simplu, fiindcă artiştii sunt oameni cu un temperament aparte şi presupune să fii „mereu pregătit”, fiindcă niciodată nu vei şti cum reacţionează.

– Vă temeţi de bătrâneţe?
– Nu, încă am timp să mă bucur de tinereţe. Important este să fim sănătoşi.

– Vă sperie moartea?
– Nu. Este un proces fiziologic firesc, inevitabil. Moartea este o continuare a vieţii. Am venit în această lume ca apoi să plecăm din ea, aşa ne-a făcut Dumnezeu. Slavă Cerului că în toată practica mea de medic nu am avut niciun deces.

– Vă place să munciţi?
– Da. Sunt împătimită de muncă. Şi de când m-am întors din SUA îmi lipseşte mult contactul cu oamenii, precum şi acea utilitate a mea în calitate de medic… Dar acum sunt la fel de dinamică ca şi înainte, gătesc, spăl şi îl însoţesc pe Ian la toate evenimentele.

– Ce vă place la copiii Dvs.?
– Avem doi băieţi, Gary şi Slava, care au rămas în SUA. Sunt nişte americani tipici, sunt isteţi, talentaţi, unul dintre ei este designer şi a lucrat chiar cu Roberto Cavalli. Sunt mândria şi fericirea mea, probabil asta spune tot.

– Câţi bani cheltuiţi pentru necesităţile personale?
– Nu sunt o amatoare a saloanelor de frumuseţe, de aceea nu cheltui bani pe mofturi.

– Cine-s naşii Dvs. de cununie?
– Ştiţi că KGB-ul era peste tot, de aceea am trecut peste cununia religioasă, motiv pentru care o vreme nu am avut naşi. Ulterior i-am luat pe Ion şi Nadia Suruceanu.

– Câţi fini aveţi?
– Două perechi de fini, una aici şi alta în America.

– Frecventaţi biserica des?
– Nu merg în fiecare săptămână, dar o dată pe lună obligatoriu. Chiar mâine voi merge.

– Sunteţi pentru sau împotriva avorturilor?
– Sunt împotriva lor, fiindcă acolo este o suflare mică, iar dacă o curmi, săvârşeşti un păcat. Chiar şi în cazurile când sarcina a survenit în urma unui viol, este mai bine ca acest copil să fie dat spre înfiere, dacă mama nu-l vrea, decât să fie omorât. Dincolo de oportunitatea femeii de a decide asupra propriului corp, nimeni nu are dreptul să ia o viaţă, nici măcar cea care i-o dă acestui copil, căci într-o zi va trebui să plătească pentru asta. Gândiţi-vă câte femei astăzi nu pot concepe copii… Mă bucur că am reuşit să întorc câteva femei din acest drum, iar astăzi ele se bucură de copiii pe care îi au.

– Ce credeţi despre homosexuali?
– Deocamdată, homosexualitatea nu a fost identificată drept o boală şi nu poate fi tratată nicăieri. Ea este mai degrabă o formă avansată de desfrânare care a pornit din rândurile artiştilor sau oamenilor celebri şi a coborât mai jos, fiind adoptată ulterior ca un mod firesc de viaţă. Important este ca să nu fie promovat şi practicat cu „uşile deschise”, lucru care ar dăuna educaţiei şi moralităţii.

– Unde vă place să vă odihniţi?
– În afară de China şi Australia, am fost în lumea întreagă, dar cel mai mult prefer Europa, pe care am colindat-o în lung şi în lat. Ador Milano, Veneţia, Parisul, dintre oraşele americane îmi place oraşul New Orleans – patria jazzului, Florida, Miami şi ne place să călătorim cu corabia.

– Ce ziare citiţi?
– Ziare propriu-zise nu prea citesc, citesc reviste şi materiale din domeniul medicinii, iar în ultimii ani am dezvoltat o pasiune pentru ontologie, filosofie, spirit şi Dumnezeu.

– Ce canale TV priviţi?
– CNBC, BBC News, Publika TV şi emisiunea „Ora de râs” de la Jurnal TV.

– Ce salariu aveţi?
– Nu sunt angajată.

– Ce slăbiciuni aveţi?
– Am o mare slăbiciune pentru plăcinte, pâinea proaspătă, clătite, pe care le consum în cantităţi foarte mari, însă am noroc că nu se pun pe mine. Şi înainte de a-mi fractura piciorul, am fost pasionată la nebunie de pantofi cu tocuri foarte înalte.

– Ce calitate nu aveţi, dar aţi vrea s-o aveţi?
– Să ştiu să cânt.

– Ce nu vă place cel mai mult la bărbaţi?
– Ipocrizia şi orgoliul ieftin.

– Ce apreciaţi cel mai mult la un bărbat?
– Sinceritatea, demnitatea şi să fie un om pe care să mă pot baza. Să fie un bărbat adevărat în deplinătatea sensului.

– Cum vă doriţi să fie nurorile Dvs.?
– Să fie nişte femei care să-şi susţină soţii, iar odată ce au intrat în acest joc al căsătoriei, să fie conştiente că este pentru toată viaţa. Să fie frumoase şi cu mult caracter, cinstite, să-şi respecte soţii.

– Ce este esenţial într-o relaţie?
– Comunicarea, în afara căreia căsnicia ar rămâne doar un simplu rebut.

– Credeţi în visuri, dar în vise?
– Cele care constituie un obiectiv primordial în viaţă cred că se împlinesc. La fel şi crezul în ce priveşte talentul soţului meu şi şansele ca el să devină un om cunoscut, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat. Cât priveşte visele din timpul nopţii, sunt o categorie cărora nu prea le dau importanţă… Deşi unele prezintă anumite semnale legate de boală sau vreo veste rea. Pe acestea din urmă le iau în calcul. Astea sunt mai degrabă nişte presentimente care apar în somn.

– Actorul preferat?
– Din foştii mari actori îl apreciez pe Rock Hudson. Îmi plac Elizabeth Taylor, Sophia Loren, Marilyn Monroe, asta mai degrabă pentru frumuseţea, graţia şi naivitatea ei decât pentru talent, iar din tânăra generaţie – George Cloney.

– Scriitorul preferat?
– Sunt mai mulţi. Joyce Meyer „Life is Good”, „Hearing from GOD each morning”; Dostoievski, Tolstoi, Bulgakov, Bunin, Maupasant, Victor Hugo, Mihai Eminescu. Şi am citit tot ceea ce a scris Grigore Vieru.

– Dacă aţi lua viaţa de la început, la ce aţi renunţa?
– La nimic. Nici nu-mi imaginez să acţionez altfel decât am făcut-o până acum sau să-mi schimb opţiunile, nici vorbă, categoric nu. Tot ce mi-a dat Dumnezeu am primit şi primesc totul aşa cum este – bune şi rele, cu sufletul deschis şi cu recunoştinţă.

– Vă place să gătiţi?
– Foarte mult.

– Care este specialitatea casei?
– Cartofii prăjiţi, pârjoalele, costiţa de porc, zeama şi borşul.

– Dar mâncarea preferată a soţului Dvs.?
– Pentru Ian este o mare sărbătoare atunci când gătesc cartofi prăjiţi, pârjoale, în special preferă carnea de porc.

– Ce obsesii aveţi?
– Curăţenia este obsesia mea cea mare, niciodată nu veţi găsi vraişte la noi în casă.

– Călătoriţi des? Unde?
– Da. Merg de două ori pe an în America, dar şi în Europa, în ţările unde soţul meu susţine concerte.

– Ce faceţi când sunteţi supărată?
– De obicei, supărarea nu se vede pe faţa mea, iar în asemenea situaţii mă întorc şi plec. Nu strig şi nu fac gălăgie. Foarte rar se întâmplă să plâng, dar şi de asta am grijă să nu se afle. Am fost învăţată ca nimeni să nu-mi cunoască slăbiciunile şi durerea, principiu după care i-am crescut şi pe cei doi fii ai mei. Nu poţi trata un pacient dacă tu singur nu eşti sănătos, de aici derivă crezul meu.

– Ce aţi dorit să fiţi când eraţi copil?
– De când aveam trei ani visam să devin medic.

– Cu ce nu merită în viaţă să-ţi pierzi timpul?
– Timpul este lucrul pe care îl avem cel mai puţin în viaţă, iar anii trec atât de repede, încât nu merită să-i pierdem certându-ne. Ajungi la un moment dat să realizezi că ai dormit prea mult, ţi-a trebuit prea mult timp să înţelegi nişte lucruri, că ţi l-ai consumat cu suspiciuni şi alimentat cu neîncredere. De aceea trebuie să iubim în fiecare zi, iar cel de lângă noi să ştie şi să simtă acest lucru.

– Care este crezul Dvs. în viaţă?
– Să fii cinstit şi să ştii să dăruieşti, lucru pe care trebuie să-l facem cu inima largă şi cu mâna plină. Fiindcă totul vine şi se duce în această viaţă, dar Dumnezeu nu trece cu vederea binele pe care l-am făcut.