Social

Cum poate fi tratat alcoolismul în cea mai bețivă țară?

Cei care suferă cel mai mult de pe urma bețivilor sunt apropiații lor. Aceștia caută diferite metode ca să-i ajute, dar de regulă nu reușesc. Chiar și mulți alcoolici își doresc să scape de acest viciu, dar nu găsesc forțe și modalități care le-ar face posibilă această misiune. Există diferite metode prin care alcoolismul poate fi învins, însă totul depinde de voința consumatorului.

În țara noastră statisticile cu privire la consumul de alcool sunt mai mult decât îngrijorătoare. Potrivit unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, realizat anul trecut, 80 la sută dintre moldoveni consumă în mod regulat băuturi spirtoase. Într-un top făcut de aceeași instituție, Moldova este pe primul loc în lume după consumul de alcool.

„Fratele meu mai mare este alcoolic și aș vrea să aflu cum aș putea să-l scap de acest viciu. Mă doare sufletul când îl privesc. Totul a început acum doi ani, când a divorțat de soție. Îmi pare rău că își îneacă tinerețea în alcool. Vreau să-l ajut și nu știu cum să procedez, el este mai mare decât mine și nu mă ascultă. Nici nu-și dă seama cât de mult a degradat. Știe cineva de la ce să pornesc, vă rog ajutați-mă”. Acest apel, făcut de o soră disperată, l-am găsit pe unul dintre zecile de forumuri unde se discută despre alcoolism. În această situație sunt soții, părinți, copii, bunei, ba chiar și soți. Asemenea mesaje demonstrează că în țara noastră alcoolismul este o problemă majoră.

Ce înseamnă „codarea alcoolică”

Una dintre posibilitățile de a învinge dependența de tărie este „codarea”. Această practică a folosit-o și Ludmila, o alcoolică din Chișinău. Femeia a încercat mai mulți ani să se lase de băut, dar nicidecum nu reușea. Chiar dacă avea doi copii, aceasta „intra în băutură” împreună cu soțul său, care tot era alcoolic. Ultima picătură a fost condiția care i-a fost pusă la serviciu. „Mi-au zis că dacă nu lepăd băutura, o să fiu concediată. Le-am promis șefilor și copiilor că n-o să mai pun alcool pe limbă, dar de fiecare dată ajungeam cu paharul în mână”, își amintește cu groază chișinăuianca.

La un moment dat, ea a înțeles că se poate abține de la băut doar până la primul pahar, după care își pierdea controlul. „Acum 10 ani eu m-am codat de la băutură și de atunci sunt curată. Acest lucru m-a ajutat să trec peste cea mai dificilă perioadă din viața mea. Pe soțul meu însă nu l-a ajutat nici „codarea” și mai mulți ani el a continuat să bea. Plângea și promitea că nu va mai consuma tărie, dar imediat cum ieșea în curte fugea la bar și se îmbăta cleampă. Totuși, cu 4 ani în urmă, el a mers la prima întâlnire cu alcoolicii anonimi și de atunci nu a mai gustat băuturi spirtoase”, recunoaște fericită Ludmila și susține că în prezent atât ea, cât și soțul, merg la întâlnirile alcoolicilor anonimi și împărtășesc experiențele lor.

Mihail Oprea, directorul Dispensarului Republican de Narcologie susține că așa-numita „codificare alcoolică” este de fapt o tactică psihoterapeutică pe care o aplică medicii deținători ai legitimației respective. „Aceasta este o procedură simplă, la fel cum ar fi un vaccin. De regulă ea este folosită atunci când pacientul a trecut deja perioada de reabilitare”, subliniază specialistul. De fapt, în literatura de specialitate găsim că așa-zisa „codare” constă din mai multe proceduri, iar costul uneia dintre ele în R. Moldova este de 400-600 de lei.

„Am o soție sfântă, care nu m-a părăsit în acele momente”

„Codarea” nu-i ajută pe toți. Pe Valerii, un alt chișinăuian, l-a ajutat doar grupul alcoolicilor anonimi. Acesta își „bea tinerețea” chiar dacă avea copii mici, risca să-și piardă soția și să fie concediat de la serviciu. „M-am luptat în tot felul cu această dependență. M-am codat, am stat la psihușkă (spitalul de psihiatrie), m-am adresat la specialiști, dar nimic nu m-a ajutat. Toți îmi spuneau să mă iau în mâini, dar mai mult îmi făceau rău”, recunoaște bărbatul.

El și-a făcut studiile la universitate și se descurca de minune la serviciu, dar atunci când vedea paharul își pierdea cumpătul. Totuși, într-un moment dat, Valerii a găsit calea cea dreaptă. „Eu am înțeles că trebuie să accept faptul că sunt alcoolic și am mers în grupul alcoolicilor anonimi, iar acolo am înțeles ce înseamnă să duci o viață având capul limpede. Deja de 23 de ani n-am mai băut absolut nimic și nici nu vreau. Am o soție sfântă, care nu m-a părăsit în acele momente și acum pentru asta îi spun că o iubesc în fiecare zi”, povestește fericit bărbatul.

Chiar dacă nu mai bea de mult timp, moldoveanul încă merge săptămânal la întâlnirile cu alcoolicii anonimi și speră să-i ajute pe cei ca el.

Consumul excesiv de alcool duce la cancer sau la disfuncții sexuale

Potrivit medicilor, cei care nu găsesc puteri să lupte cu acest viciu riscă să se îmbolnăvească de ciroză hepatică, de cancer la sân la femei, cancerul cavităţii bucale, al esofagului, al faringelui şi laringelui. Totodată alcoolul duce la disfuncţii sexuale şi la degenerare musculară. Băuturile spirtoase consumate de către o femeie, în timpul sarcinii, pot afecta negativ fătul.

În prezent nici savanții nu pot explica de ce unii oamenii au această dependență, iar alții nu. Există câteva teorii despre acest lucru, variind de la modelele sociologice la cele medicale. Cea mai acceptată teorie este că anumite persoane sunt născute cu o predispoziție genetică la alcoolism. Specialiștii explică totuși că există numeroşi descendenţi din familii de consumatori de alcool care, tocmai datorită acestui fapt, au un dezgust puternic faţă de tărie, fiind abstinenţi înrăiţi. Psihologii menționează că primul pas important spre recuperare a alcoolicului este susținerea familiei, ulterior acesta este mai motivat să lupte cu acest viciu.

Datele Ministerului Sănătății arată că în țara noastră, oficial, sunt circa 50 de mii de alcoolici, dintre care aproape 8000 – femei. Specialiștii susțin însă că neoficial numărul acestora este cu mult mai mare, dar nu toți sunt luați la evidență. Tratamentul bolnavilor de alcoolism este asigurat de către stat, inclusiv în cazul persoanelor care nu dețin poliță. Un tratament obișnuit costă 5.000 de lei, iar tratarea psihozei alcoolice costă aproximativ 7.000 de lei.

Conform studiilor, din cauza consumului excesiv de alcool au loc 80% dintre cazurile de sinucidere, 50% din crime, 30% dintre accidentele rutiere fatale şi 15% din cazurile de înec. De asemenea, consumul băuturilor spirtoase duce la divorţ (unul din trei cazuri) şi molestarea copilului (unul din trei cazuri). 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *