(CUTREMUR ÎN NEPAL) Bilanțul victimelor ar putea ajunge la 10.000. Trei zile de doliu național
”Guvernul face tot ce poate pentru salvarea de vieți și acordarea de ajutor (…) E o provocare. Sunt vremuri grele pentru Nepal”, a declarat Koirala pentru Reuters.
Ultimul bilanț furnizat de Ministerul nepalez de Interne este de 4.349 de morți. Dacă bilanțul victimelor ar ajunge la 10.000, cum a estimat premierul, atunci l-ar depăși pe cel al cutremurului din 1934, soldat cu 8.500 de morți, cel mai mare înregistrat în Nepal.
Premierul Koirala se afla în străinătate sâmbătă, când s-a produs seismul, el revenind în țară duminică. Koirala a ordonat guvernului să coordoneze mai bine eforturile de acordare de ajutor.
Făcând apel la ajutor internațional, Koirala a afirmat că Nepalul are nevoie de corturi și medicamente. Multe persoane dorm sub cerul liber, pentru că nu mai au un adăpost sau de teama replicilor seismului.
”Guvernul are nevoie de corturi și de multe medicamente. Oamenii dorm în câmp și în ploaie. Sunt peste 7.000 de răniți. Îngrijirea și recuperarea lor vor fi o mare provocare”, a afirmat premierul nepalez.
Potrivit DPA, guvernul nepalez a ordonat marți trei zile de doliu.
sursa. agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!