Politică

Cvasi-protestul din Chișinău este o horă a hoților care au fugit din Moldova. „Plătesc oameni sărmani ca să răstoarne guvernarea PAS”

“Trebuie analizate distinct aceste două tipuri de proteste. Pe de o parte avem protestele agricultorilor care într-o anumită măsură sunt argumentate și pe altă parte avem așa-numitul cvazi-protest din centrul capitalei care nu e altceva decât o horă a hoților din afară care încearcă să finanțeze niște proteste aici, să plătească niște oameni sărmani ca să răstoarne această guvernare pentru ca să nu-i treacă la răspundere pentru că ei simt că deja reforma vine încet-încet peste ei, că dosarele avansează și degrabă se vor trezi la pușcărie și fără bani. Ei înțeleg că acum este vorba de totul sau nimic și încearcă aceste acțiuni”, a spus deputatul PAS, Vasile Grădinaru.

“La protestul agricultorilor, aș vrea să atragem atenția la ceea ce au spus agricultorii. Direcția pretențiilor dumnealor vin în special în necesitatea de a susține agricultorii pe câteva dimensiuni: 1: pe creditare, 2: pe creșterea prețurilor la input. Toată lumea cunoaște că aceste prețuri au crescut datorită invaziei Rusiei în Ucraina care a distrus toate liniile de aprovizionare, piețele de desfacere și toți au avut de suferit. Noi, ca și guvern, am încercat să intervenim să ajutăm fermierii. Guvernul a luat câteva măsuri: compensează 100% din plata pentru asigurare pentru agricultori, am și subvenționat acest aspect. Guvernul compensează 100% dobânda la credit până la 200 de mii de lei. Guvernul a negociat cu băncile și a scăzut cu 8,5% rata la dobânzi pentru agricultori. De asemenea, guvernul compensează 100% din acciza la motorină. La moment, din ceea ce am conchis eu din cerințele lor, am constatat câteva lucruri: una din pretențiile lor este că nu s-au întâlnit cu doamna Gavrilița. În opinia mea, când discuți un subiect din domeniul agriculturii, trebuie să discuți cu ministrul agriculturii. A doua pretenție a lor e că valorificarea plăților pe care le au în cont la TVA sa le treacă pentru alte cheltuieli, pentru alte plăți și acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare, vom înregistra în Parlament un proiect de lege care va fi similar cu cel din 2020”, adaugă deputatul PAS.

De asemenea, agricultorii cer declararea stării de urgență în toată țara, iar după părerea deputatului Vasile Grădinaru, nu toți agricultorii au suferit în aceeași măsură și pe toată suprafața Republicii Moldova. “În acest context, legislația Republicii Moldova asigură posibilitatea de a declara stare de urgență locală și acest lucru poate fi făcut fără intervenția statului. Acest lucru trebuie făcut punctat, local. Noi, ca și guvern, am luat măsuri până la apariția acestei probleme sau odată cu faptul când s-a constatat această secetă. Și respectiv, cerințele celelalte care pot fi întreprinse la nivel local să fie întreprinse la nivel local ca să ajutăm pe toată lumea, anume pe cei care au avut de suferit”, punctează deputatul PAS.

Alexandru Slusari, directorul executiv al asociației “Forța Fermierilor” susține că protestul agricultorilor nu poate fi comparat cu cel organizat de Partidul “Șor” din faţa Parlamentului Republicii Moldova.

“Ei, din păcate, sunt folosiți de grupările politico-criminale care dau acum bătălia să revină acum la putere. Noi știm cum trebuie de organizat și niciodată nu vom fi asociați cu criminalii și cu aceste proteste unde sunt oamenii amărâți, oamenii însăraciți, ei sunt exploatați la greu, în baza sărăciei”, accentuează Alexandru Slusari.

Amintim că deja de trei zile câteva zeci de susţinători ai Partidului ŞOR protestează în faţa Preşedinţiei şi Parlamentului de la Chișinău. Unii cer alegeri anticipate, alții însă nu știu de ce au fost aduşi la proteste.

Pe cealaltă parte, aproape o mie de fermieri din Republica Moldova și-au scos utilajele agricole pe drumurile naționale în semn de protest. Ei sunt nemulțumiți că autorităţile centrale nu le-au îndeplinit revendicările, după ce seceta și criza economică i-a adus în pragul falimentului. Protestatarii ameninţă că, dacă nu se va găsi o soluție, vor veni cu utilajele la Chişinău.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *