DĂM START UNIRII: În culisele Istoriei. Liderul primului guvern al Basarabiei

„Născut la 1884, în com. Tănătari, jud. Tighina.

Absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău, apoi după studiile universitare din Petersburg devine profesor la liceul nr.1 din capitala Rusiei şi asistent universitar, după revoluţie este numit director al acestui liceu. Făcea parte din gruparea politică de stânga.

Se înapoiază în Basarabia în luna iulie 1917 în fruntea unui grup de soldaţi revoluţionari moldoveni, care făcuse cursuri de educaţie politică revoluţionară. Peste puţin timp după sosire în Chişinău intră ca membru în Sovietul deputaţilor ţărani şi muncitori ai Chişinăului, apoi ca membru în comitetul executiv al Administraţiei Sociale a întregii provincii, fiind ales ulterior preşedinte.

Bun conducător al problemei agrare, Domnia Sa a depus o intensă activitate în elaborarea reformei agrare pentru Basarabia, fiind coautorul ei împreună cu dl A. Crihan. Plin de energie şi foarte activ, constituia un element activ în frământările politice din Basarabia, 1917-1918, îşi remarca un talent deosebit pentru dezvoltarea celor mai delicate chestiuni, căpătând astfel multe simpatii din partea tuturor organizaţiunilor şi grupărilor publice locale. Este ales prim-director general în cel dintâi guvern al Republicii democratice moldoveneşti şi director-general al Agriculturii, iar în cel de al doilea guvern ocupă funcţia de director-general al învăţământului.

În epoca cea mai tenebroasă de frământări politice (6–16 ianuarie 1918), i-a revenit cea mai grea sarcină în funcţiunea ce o ocupase, îndurând multe acuzaţiuni şi ameninţări din partea diferitelor grupări revoluţionare şi chiar din partea „Blocului Moldovenesc” din Sfatul Ţării. A fost ales deputat de două ori în parlamentul român. A ocupat după unire postul de director general al învăţământului din Basarabia. Bucurându-se de mari simpatii din partea dăscălimii, era în permanenţă ales ca preşedinte al asociaţiei didactice basarabene”.

Aici am veni doar cu câteva precizări enciclopedice necesare:
Membru al Partidului Socialist-Revoluţionar. În Sfatul Ţării a fost ales de Sovietul Gubernial al Ţăranilor şi a aderat la Fracţiunea Ţărănească. Membru al Comitetului Executiv Gubernial al Deputaţilor Ţărani.
Mandat validat de la 21.XI.1917 până la 27.XI.1918.
Membru al Comisiilor: a II-a Agrară (de la 16 august până la 18 noiembrie 1918 – preşedinte) de Stat, Administrativă. La Chişinău locuia pe str. Jukovski 6.
La 21 noiembrie 1917, a luat cuvântul în cadrul adunării de deschidere a Sfatului Ţării.
La 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România.
Studii: Seminarul Teologic din Chişinău, Facultatea de Litere a Universităţii din Petrograd.
A activat în calitate de profesor la Liceul Principilor din Petrograd, a fost asistent universitar. În luna iunie a anului 1917, la îndemnul preşedintelui Guvernului Provizoriu Al. Kerenski, se întoarce, împreună cu Ion Inculeţ, în Basarabia, în fruntea unui grup de activişti revoluţionari ce trebuiau să facă agitaţie în favoarea revoluţiei ruse din februarie 1917.
Este ales preşedinte al Sovietului Gubernial al Deputaţilor Ţărani din Basarabia, organizaţie ce nu accepta orientarea Partidului Naţional Moldovenesc spre o revoluţie de eliberare naţională. Prin toate mijloacele se urmărea zădărnicirea tendinţelor separatiste ale basarabenilor. În iulie 1917 susţine propunerea lui Vl. Hertza privind formarea unui comitet pentru organizarea Sfatului Ţării şi elaborarea unui proiect privind autonomia Basarabiei.
În noiembrie 1917, este ales candidat pentru Constituanta rusă.
La propunerea lui, Sfatul Ţării îl alege preşedinte pe Ion Inculeţ.
La 7 decembrie, Sfatul Ţării îl desemnează pe Pantelimon Erhan prim-director general al republicii (cel dintâi prim-ministru al Guvernului Republicii Democratice Moldovenești). Constituind Sfatul Ţării, Basarabia şi-a ales un organ legislativ. Dar orice organ legislativ are nevoie de un organ executiv care ar realiza practic programele şi legile adoptate.
În şedinţa Sfatului Ţării din 28 noiembrie 1917, a fost pus în discuţie şi adoptat în prima lectură Proiectul organizării cârmuirii Basarabiei, în care erau stabilite principiile de organizare şi funcţionare a guvernului basarabean. Formarea primului Consiliu al Directorilor Generali a durat până la 8 decembrie 1917, când deja fusese proclamată Republica Democratică (Poporană) Moldovenească.
Evoluţia ulterioară a evenimentelor politice a demonstrat că principiile de formare a cabinetului de miniştri au fost elaborate corect. În baza Proiectului organizării cârmuirii Basarabiei au funcţionat trei guverne.

„1. Puterea înaltă în Basarabia o are Sfatul Ţării, care este cel mai înalt aşezământ de ocârmuire până la chemarea adunării poporane basarabene.

2. Organ (aşezământ) împlinitor al Sfatului Ţării este Sfatul Directorilor Generali, care este răspunzător pentru trebile şi măsurile sale numai înaintea Sfatului Ţării.

3. Sfatul Directorilor Generali are toată puterea împlinitoare şi lucrează în temeiul zacoanelor şi poveţelor date şi întărite de Sfatul Ţării.

4. Legătura între Sfatul Ţării şi stăpânirea centrală au să se facă prin Sfatul Directorilor Generali.

5. Sfatul Directorilor Generali este alcătuit dintr-un director-preşedinte şi 10 directori generali pe următoarele branşe: unul pe trebile dinlăuntru, al doilea pe învăţământul norodului, al treilea pe trebile pământului şi a gospodăriei săteşti, al patrulea pe trebile finanţelor, al cincilea pe treaba drumurilor de fier, pe poşte şi telegraf, al şaselea pe trebile ostăşeşti, al şaptelea pe judecători şi pe trebile credinţelor religioase, al optulea pe negoţ, industrie şi pentru apărarea muncii, al nouălea pe trebile străine (internaţionale) şi al zecelea – controlorul general.
6. Sfatul Directorilor Generali se alcătuieşte de o faţă, însărcinată cu această treabă de către prezidiumul Sfatului Ţării împreună cu o comisie mijlocitoare, în care intră 7 deputaţi de la toate fracţiile Sfatului Ţării. Sfatul Ţării are drept să-i întrebe pe directorii generali despre orişice treabă în ocârmuirea lor şi ei sunt datori să răspundă. Dacă Sfatul Ţării arată neîncredere directorilor generali, ei părăsesc slujba lor, toţi sau o parte din ei.

7.Trebile Ţării se hotărăsc după zacoanele de până acuma, care n-au fost desfiinţate de stăpânirea vremelnică (rusească) sau de Sfatul Ţării. Asemenea se iau în seamă măsurile şi poruncile stăpânirii vremelnice (ruseşti), care au fost scoase de la 1 martie 1917 încoace şi care se potrivesc cu împrejurările din ţara noastră”.
(Ciobanu, Ştefan. Unirea Basarabiei. – Chişinău, 1993).

Primul Consiliu al Directorilor Generali a activat de la 8.XII.1917 până la 13.I.1918.
Preşedinte al Consiliului Directorilor Generali şi director general la Agricultură a fost Pantelimon V. Erhan.
Director general de Interne (provizoriu) – Vladimir G. Cristi.
Director general de Instrucţie Publică – Ştefan N. Ciobanu.
Director general de Finanţe (provizoriu) – Theofil G. Ioncu.
Director general al Căilor Ferate, Poştelor, Telegrafului şi Telefonului – Nicolae N. Bosie-Codreanu.
Director general de Război şi Marină – Teodosie P. Cojocaru.
Director general de Justiţie şi Culte (provizoriu) – Mihail G. Savenco.
Director general al Industriei, Comerţului şi Muncii – Veniamin Grinfeld.
Director general pentru Afacerile Străine (Internaţionale) – Ioan G. Pelivan.

Printre obiectivele schiţate de acest cabinet de miniştri sunt câteva foarte importante, valabile pentru orice guvern. Soluţiile propuse pentru redresarea situaţiei concrete, în care se afla la acel moment Basarabia, denotă o maturitate a experienţei administrative şi o responsabilitate sporită pentru sarcina asumată:

„Consiliul Directorilor Generali îşi propune ca scop introducerea ordinii în toate ramurile vieţii ţării, înlăturarea anarhiei şi a dezastrului, organizarea administraţiei tuturor aspectelor din viaţa statului, angajarea raporturilor cu guvernul central al Republicii Federative Ruse.
Toate aceste probleme de o complexitate extraordinară vor trebui să aducă la restabilirea cursului normal al vieţii ţării, dar ele vor putea fi înfăptuite numai prin susţinerea solidară şi energică a Consiliului Directorilor Generali în activitatea lui de către toţi cetăţenii, toate instituţiile şi persoanele administrative ale ţării.

Sprijinit în munca lui viitoare pe susţinerea şi consimţământul tuturor, Consiliul Directorilor Generali declară, că din momentul publicării acestui decret toate instituţiile de stat, obşteşti şi particulare ale ţării, precum şi toate organizaţiile în toate chestiunile care privesc ocârmuirea superioară a ţării, se adresează directorului general respectiv prin cancelaria Consiliului Directorilor Generali, şi nici un fel de acte în sfera ocârmuirii administrative, săvârşite fără sancţiunea directorului general, respectiv nu au nici un fel de putere, şi pentru toate actele săvârşite fără o asemenea sancţiune, Consiliul Directorilor Generali nu are nici un fel de răspundere…” (Ciobanu, Ştefan. Unirea Basarabiei. – Chişinău, 1993).

Guvernul condus de P. Erhan a avut un termen scurt de activitate. La 13.I.1918, odată cu sosirea armatelor române în Chişinău, a început criza de guvern. Motivul principal care a provocat criza şi demiterea guvernului a fost anarhia. Deoarece armata naţională era în etapa formării, randamentul ei în lupta cu acest viciu social provocat de revoluţie nu era mare. Pe de altă parte, elementele bolşevizate reuşiseră să contamineze şi unele efective ale cohortelor moldoveneşti cu idei anarhico-revoluţionare.

În Consiliul Directorilor Generali s-au conturat două direcţii principale de soluţionare a acestei grave probleme.
Preşedintele Sfatului Ţării Ion Inculeţ, preşedintele Consiliului Directorilor Generali Patelimon Erhan, prin intermediul maiorului Cricopol, duceau tratative secrete cu şeful Statului Major al Districtului militar Odesa în vederea trimiterii în Basarabia a două divizii de cazaci. Aceste însă intenţii n-au dat rezultate – elementele naţionale conştiente din Sfatul Ţării i-au împiedicat să facă acest lucru.

A doua direcţie era orientată spre Iaşi şi-i avea drept lideri pe reprezentanţii Blocului Moldovenesc, conduşi de Ioan Pelivan. În scopul luptei cu anarhia, el a plecat la Iaşi împreună cu Vladimir Cristi, cerând ajutor de la generalul Şcerbacev (ca să nu provoace alergie socialiştilor şi elementelor minoritare ce-i suspectau pe basarabenii din acest bloc de separatism în favoarea României), dar au avut întrevederi în această chestiune şi cu reprezentanţi ai Guvernului Român şi ai aliaţilor.

Acelaşi rol l-au avut delegaţiile din care făceau parte Vasile Cijevschi, Vasile Ţanţu şi Vladimir Bogos, precum şi alte delegaţii care au vizitat Iaşiul, solicitând ajutorul României în lupta cu anarhia.
Reprezentanţii mişcării antinaţionale de la Chişinău interpretează în felul lor aceste tratative: Basarabia este vândută României.
La 20 decembrie 1917, pe străzile Chişinăului sunt difuzate proclamaţii în care Sfatul Ţării este învinuit de trădare.
La 23 decembrie 1917, se întrunesc în şedinţă plenară Comitetul Executiv al Sovietelor muncitorilor şi soldaţilor, Comitetul Executiv Gubernial al Ţăranilor şi, în rezultat, este difuzată o declaraţie conţinând câteva puncte importante pentru cunoaşterea obiectivă a desfăşurării evenimentelor:

„1) a se protesta contra introducerii armatelor străine…
2) să se depărteze din Sfatul Ţării elementele nedemocratice…
3) să se convoace constituanta basarabeană…
4) să se restabilească imediat legăturile cu comisarii poporului din Petrograd”.
(Cazacu, Petre. Moldova dintre Prut şi Nistru. 1812-1918. – Chişinău, 1992).

Protestând împotriva presiunii comitetelor executive de orientare probolşevică şi pentru a provoca o criză de guvern, directorul general V. Grinfeld îşi dă demisia.
La 27 decembrie 1918, Sfatul Ţării, în şedinţă plenară, discută problema introducerii armatelor străine.
Din planul discuţiilor şi tratativelor confidenţiale, această problemă este trecută în planul unor dezbateri publice. Căderea guvernului este iminentă odată cu intrarea armatelor române.
Având în vedere că unele soviete, urmând exemplul celor din Petrograd, încearcă să ia puterea în mâinile sale pe cale armată şi înlătură organele legale, Sfatul Ţării, prin Guvernul său, a cerut în decembrie ajutor militar reprezentanţilor Antantei (cu aveau reşedinţa la Iaşi), solicitând trimiterea unui regiment ardelenesc, care să stea la dispoziţia Guvernului. În ianuarie 1918, împreună cu I. Inculeţ, este adus în faţa unui tribunal revoluţionar, compus din reprezentanţii Frontotdelului, fiind acuzaţi de separatism şi solicitare de ajutor din partea Antantei. I-a salvat de la moarte comandantul Primului Regiment Moldovenesc, colonelul Mihail Popa.
Arestarea celor doi conducători şi judecarea lor explică într-un fel cererea de ajutor a Guvernului R.D.M. trimisă Guvernului României, stabilit la Iaşi şi apoi protestul împotriva introducerii trupelor române în Basarabia. După numirea lui D. Ciugureanu în fruntea Directoratului General, E.P. rămâne în calitate de director general la Instrucţie.
După Unire a fost director general al Învăţământului în Basarabia, senator în Parlamentul român. A fost director la Liceul „B.P. Hasdeu” din Chişinău.
În 1940, s-a refugiat în România, stabilindu-se cu traiul la Bucureşti.
A fost decorat de conducătorii României cu ordinele: Coroana României în grad de Ofiţer şi Ordinul Ferdinand în grad de Comandor. S-a născut la Tănătari, dar a decedat din viaţă la Bucureşti în 1971. Azi o stradă din Chişinău, fosta str. Pervomaisk, îi poartă numele.
Iar fostul lui elev, pictorul Glebus Sainciuc, în anul 2000, mi-a dăruit o caricatură a lui Pantelimon Erahan, executată în anii de liceu. Istoria își păstrează artefactele în formule nebănuite…