Finanţe

Datoria externă a fiecărui moldovean a atins valoarea de 1530 dolari

Potrivit unui comunicat al Băncii Naționale (BNM) datoria externă anul trecut s-a majorat cu aproape 14 la sută față de anul 2010 și este de trei ori mai mare față de valoarea înregistrată acum zece ani. Prin urmare, datoria externă pe cap de locuitor constituie circa 1530 dolari. 

Peste 20 la sută din datoria externă totală este angajată de sectorul guvernamental, 6% vizează autorităţile monetare, zece procente se datorează sectorului bancar. Totodată, statisticile arată că circa 17 la sută din datoria externă reprezintă angajamentele față de investitorii străini direcți.

Peste jumătate din valoarea datoriei externe, circa 3401,12 mln. dolari, reprezintă împrumuturi pe termen lung, în timp ce restul – 2041,49 mln. dolari – constituie creditele comerciale neachitate, datoria istorică pentru importul de resurse energetice, angajamentele neonorate la scadență la serviciul împrumuturilor externe, depozitele bancare.

Pe parcursul anului 2011, R. Moldova a beneficiat în continuare de sprijinul organizațiilor internaționale, BNM valorificând 135,37 mln. dolari, iar Guvernul – 96,81 mln. dolari, pentru proiecte finanțate din surse externe. În această perioadă, R. Moldova a contractat împrumuturi de la Fondul Monetar Internațional în valoare totală de peste 327 mln. dolari, cu peste 120 milioane mai mult decât în 2010.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *