De ce putem spune că Rusia comite un genocid în Ucraina

Ce vedem în Ucraina acum este un genocid. E o încercare de a anihila o populație anume într-un teritoriu anume.

Și trebuie să înțelegem ceva: un genocid nu se întâmplă niciodată în mod accidental. Atrocitățile din Ucraina nu sunt aleatorii. Nu vorbim de câțiva soldați ruși, de ceva excepțional, sau de cazuri de tortură sau execuții izolate. Strategia rusă a fost de la bun început de anihilare.

Suntem în anul 2022 și istoria sângeroasă a omenirii se repetă.

Am studiat genocidele încă din 2006-2007, când mi-am scris lucrarea de licență pe genocidul din Rwanda. Am citit despre Cambodia, despre Turcia, despre Darfur, despre Holocaust și Holodomor, despre Timor, sau Bosnia și altele.

Ce am observat mereu, ce spune literatura din domeniu, este că toate au avut mereu două elemente esențiale în motivarea celor care le-au executat și îndeplinirea masacrelor sau epurărilor: 1. mesajul de dezumanizare și 2. organizarea logistică. Post-factum, istoricii dar și procurorii au petrecut mereu timp pe a demonstra fie discursul ucigaș care transforma victimele în ceva mai puțin decât oameni, dar și pe amplele pregătiri materiale, umane și cheltuieli necesare comiterii planurilor genocidare.

De aceea sunt acum convins că pozele și filmele din Ucraina sunt dovada unui genocid planificat de ceva vreme de către Federația Rusă, sau cel puțin de majoritatea care conduce Rusia.

Dezumanizarea

Primul ingredient este evident pentru orice persoană care a urmărit discursul rus despre Ucraina din 2014 încoace. Ucrainenii care au protestat în Kiev pentru libertate și pentru Europa au fost rapid egalați cu o grupare infimă de extremă dreapta cu apucături neo-naziste.

Cuvântul nazist a devenit un panaceu rus pentru orice fel de opoziție, critică, contră sau mișcare din Ucraina care nu era pe placul lui Vladimir Putin.

E ca și cum am spune acum că pentru că la protestul din 10 august 2018 au fost câțiva huligani din galeriile de fotbal, tot protestul a fost al golanilor microbiști.

Iar cuvântul nazist, după 77 de ani de obsesie națională cu Al Doilea Război Mondial, este ușor de înțeles pentru ruși, pentru soldații ruși. Nu are elemente de gri în el – reprezintă tot ce este mai rău pe lume. Nu există negociere cu ei, cu naziștii. Nu există povești cu naziști buni, sau naziști care s-au pocăit. Toate cărțile de istorie, toate monumentele și statuile, o mare parte din mândria națională rusă (și nu numai) este bazată pe faptul că au fost capabili să înfrângă naziștii. Fără milă. Pentru că naziștii nu erau, nu sunt oameni ca noi, ci un fel de monștri aproape mitologici, numai buni de eliminat.

Și termenul de nazist a luat după 2014 un alt sens – unul general, unde oricine (cel puțin din Ucraina, dar mai nou nu numai) poate fi etichetat ca atare. Iar scopul acestei campanii este clar: transformarea oricărui fel de opoziție din Ucraina la interesele ruse într-o gașcă de naziști.

Iar naziștii nu sunt oameni.

Nu au aceleași drepturi ca oamenii, în ochii celor care cred asta. Dreptul la viață, de exemplu. Un soldat rus care omoară un nazist este, așadar, un erou.

(Să ne înțelegem, aici nu discutăm despre ce înseamnă cu adevărat termenul, despre cei cu simpatii neo-naziste și nici nu fac vreo scuză neo-naziștilor, oriunde ar fi ei)

Și termenul se transferă. Copii naziștilor vor deveni și ei naziști. Soțiile naziștilor sunt și ele naziste.

Nu mai sunt oameni. Pot fi bombardați. Orice li se face, nu contează.

Sensul cuvântului s-a pierdut după 8 ani de campanii masive media în Rusia și Europa de Est. Nu mai știe nimeni de Bandera sau că mișcarea paramilitară Azov nu este sinonimă cu batalionul Azov. Toți sunt naziști. Toți sunt ținte legitime.

Astfel, soldații ruși, tineri din regiuni sărace, militari în termen, ba chiar voluntari, au scuza necesară pentru a îndeplini ordinele. La fel ca adevărații naziști față de ”sub-umani” sau trupele Hutu față de ”inyenzi/gândacii” Tutsi, Armata rusă are justificarea morală de a suspenda drepturile umane pe care, oricât de greu ne vine acum să credem, chiar și ei le-au învățat iar pe vreme de pace ar declara sus și tare că le respectă.

Și mai bizar, ultimele luni au scos la iveală și declarații și articole ruse despre naziștii ”liberali” europeni.

Organizarea

Dar să îți convingi soldații și populația că țintele tale nu sunt oameni nu este de ajuns. Orice crimă premeditată necesită arme, organizare. O crimă în masă necesită o planificare în masă. Chiar și cei mai cruzi soldați din istorie au avut limite în capacitatea lor de a ucide, viola sau tortura, iar masacrele și genocidurile au necesitat ordine de mai sus – mai ales dacă manifestarea lor s-a întâmplat în același timp pe un spațiu geografic amplu.

Iar dacă până acum am avut toate indiciile, pozele din ultimele zile ne ajută acum să le punem cap la cap și să vedem mai clar ce se întâmplă de fapt.

Când armata rusă a intrat în februarie în Ucraina urmată de camioane-crematoriu, mulți au spus că este vorba de un plan de a mușamaliza pierderile proprii și mulți am crezut asta. Acum ne gândim: dacă Rusia credea că va câștiga în 3 zile, ocupând Kievul cum a ocupat Crimeea, de ce s-ar fi pregătit așa de bine de a masca niște pierderi de soldați care nu păreau posibile ? De ce să fi cărat cu ei pungi de plastic în cantități complet peste orice estimare rusă a propriilor pierderi?

Când Rusia a publicat în decembrie 2021 regulamente pentru cum să se execute gropi comune, complet cu scheme și organizarea militară, mulți au crezut că este un gest de intimidare.

Când ziarele ruse, începând cu Ria Novosti, dar și mulți influenceri ruși, publică de multă vreme mesaje mai mult sau mai puțin directe că Ucraina ca țară nu există, că poporul ucrainean e unul fals, părea retorică agresivă. Acum pare mai mult a fi vorba de instrucțiuni de acțiune strategică.

Când s-a zvonit că pe cercurile de Telegram pro-ruse din Donbas și Crimeea circulă liste (cu tot cu adrese și rude) cu lideri anti-ruși din orașele ucrainene apropiate, a părut pentru unii incidental sau ca o exagerare de social media.

Când războiul a început și am început să vedem, inițial sporadic, semne de atacuri împotriva civililor, mulți au asociat asta cu pierderile colaterale relativ comune în spațiile de război. Cum Rusia nu dispune de gradul de precizie al munițiilor vestice, rateuri în bombardamentele lor au părut accidentale, cel puțin în prima săptămână a invaziei.

Dar apoi lucrurile s-au accelerat.

Au început să iasă video-uri și poze cu spitale, școli, clădiri civile, lovite de rachete și bombe. Cu tancuri care trag și distrug mașini cu civili în ele. Cu soldați ruși care trag în civili care merg pe stradă. Chiar cu jurnaliști vestici care sunt atacați.

Și mai mult. Cu bombe care cad fix pe oameni care stau la coadă la pâine. Cu bătrânei executați de aproape în mașina lor. Cu rachete care lovesc centre civile, piețe, mall-uri sau licee.

Și când rezistența dramatică și neașteptată a ucrainenilor a devenit evidentă, dovezile au devenit mai multe decât putem înghiți cu mințile noastre crescute pe timp de pace.

Civili executați cu mâinile legate la spate de trupe ruse în retragere. Gropi comune pe care rușii, goniți de ucraineni, nu au apucat să le astupe complet. Oameni ascunși în subsoluri, de frica bombelor, în Mariupol sau Melitopol, unde comando-uri ruse au intrat și au executat pe toată lumea.

Violuri, atât de multe violuri. Peste tot, împotriva unor femei, fete sau chiar copii, unele care au reușit să scape și să ajungă în România sau Polonia și să povestească. Multe, prea multe, care nu. Copile violate în fața familiilor lor. Copii executați împreună cu părinții, cu mâinile legate.

Toate fotografiate, filmate, documentate, adevărate. Nu manechine, nu actori, nu prelucrări sau poze mai vechi.

Dovezi venite din toate regiunile de conflict ale Ucrainei, executate de trupe ruse diverse, de Armata a 35-a din Belogorsk lângă Kiev, de Armata a 58-a din Vladikavkaz lângă Kherson, de Armata a 8-a de Gardă din Volgograd în Mariupol și de multe multe alte unități, regimente sau batalioane.

Un puzzle complet

În orice armată ai trupe mai disciplinate, mai bune, mai slabe. Regimente cu renume, de elită sau batalioane mai de duzină. Ai soldați mai bine educați sau mai cu viziuni mai înguste despre lume.

Dar chiar și în armata rusă, șansele ca toate trupele, din toate regiunile de invazie să comită, în paralel, omoruri în masă, crime împotriva umanității, violuri și atrocități, este o coincidență ce trece dincolo de dezumanizarea ”naziștilor” ucraineni.

Soldații nu sunt de capul lor. Ei urmează ordine. Iar ce vedem în Ucraina poate să fie ori un ordin de anihilare a populației civile ori un ordin de a ignora orice valoare umană sau regulă de război. Oricare ar fi, rezultatul e același: un act conștient, masiv, de distrugere a unei țări și a unei populații.

Cu imaginile în față, cu firul narativ al ultimelor cinci săptămâni în față, putem vedea aproape clar că planul rus a fost de la bun început anihilarea unei părți importante, dacă nu a întregii populații ucrainene, cel puțin a liderilor, intelectualilor și oricăruia care s-ar fi putut opune.

Armata rusă a intrat în Ucraina cu liste de oameni, cu instrucțiuni de omoruri în masă și echipamente de mușamalizare. Iar când nu au reușit să ocupe ce voiau și să îi omoare pe cei vizați inițial, probabil liderii politici, parlamentari, guvernanți și conducători militari, armele au fost întoarse asupra tuturor celorlalți, un plan B mai mult ca sigur gândit și el. Cu ordine, cu motivare și cu o intenție reală.

Concluzia este că asistăm la un genocid lansat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

Crima de genocid este considerată de legislația internațională, începând cu Convenția ONU din 1948, drept cea mai gravă crimă de pe această planetă. Semnatarii, printre care se află SUA, Rusia și toate statele UE (cu tot felul de excepții sau contestări) se angajează să facă tot posibilul să prevină, oprească și să pedepsească această crimă. Orice semnatar, inclusiv România, poate ridica problema în cadrul ONU și față de cele 152 de state semnatare ale Convenției. Cei vizați de acuzație pot fi oricine, lideri politici, soldați sau civili.

Guvernul României și Ministerul de Externe, dincolo de declarații publice, ar putea… ar trebui, să discute cu aliații noștri europeni și americani și să lanseze aceste proceduri de urgență. Orice altceva ar însemna o violare a condițiilor Convenției. Orice altceva ar însemna o repetare a greșelilor trecutului. Orice altceva ar fi, din nou, pasivitate și lipsă de acțiune în fața unui genocid.

Bogdan Deleanu