De ce Putin este un „exemplu” pentru mine
Să nu uităm că și Voronin îl adora pe Putin, în 2002, chiar i-a făcut cadou un crocodil de cristal și i-a spus: „Crocodilul niciodată nu dă înapoi”.
Și totuși de ce îl „iubesc” pe Putin?
Pentru războiul din Cecenia, unde au murit circa 200 de mii de cetățeni, și aproape 40 de mii de copii. Pentru că în Cecenia erau bandiți și „boieviki”, care vroiau să dezmembreze Rusia, iar în Donețk și Lugansk sunt insurgenți care apără poporul ucrainean de hunta de la Kiev de banderoviști, jidofasciști etc.
Pentru că a distrus orașul Groznîi și nu numai, și l-a întronat pe Kadîrov cu escadroanele morții lui.
Pentru că a distrus presa liberă din Rusia.
Pentru că a construit „verticala puterii” și a distrus instituțiile statului, unde este parlament, dar nu-i parlamentarism, unde este guvern, dar care nu guvernează, unde este instanță de judecată, dar nu este justiție.
Pentru că a întors drapelul roșu sovietic sub care au fost uciși la noi zeci de mii de cetățeni de diferite etnii, inclusiv rudele mele. Au murit sute de mii de basarabeni în timpul foametei din 1946-47, inclusiv rudele mele, au fost deportați în Siberia zeci de mii de gospodari, inclusiv rudele mele.
Pentru că a adoptat Legea lui Dima Iakovlev în urma căreia de la 1 ianuarie 2013 nu se mai permit adopțiile de către străini și, în primul rând de americani, a copiilor din Rusia, în special a copiilor cu maladii și handicap. Numai din 2002 până în 2011, americanii au înfiat din Rusia 29407 de copii din cei 75100 de copii. În aceeași perioadă cetățenii ruși au înfiat 79279 de copii. Pentru adopția unui copil din Rusia, o familie de americani cheltuia de la 24 de mii de dolari la 50 de mii.
Pentru că în perioada domniei țarului rus, în urma vânzării petrolului, țara a primit 3,2 trilioane de dolari SUA, dar n-au fost construite drumuri și spitale moderne, iar rușii cu maladii grave adună bani ca să se trateze în străinătate, cu medicamente bune, aparataj sofisticat, medici competenți.
Pentru morții din Nord-Ost, care și după 12 ani, rudele lor nu pot afla cu ce gaz au fost asfixiați și pentru copiii din Beslan.
Pentru anexarea Crimeii și războiul din estul Ucrainei, unde au murit și au fost răniți zeci de mii de ucraineni, inclusiv soldați și ofițeri ruși, care, chipurile, nu luptă în Ucraina.
Pentru că a devenit paria pentru liderii mondiali, avându-i prieteni pe Asad, Kim Jong-un, frații Castro.
Pentru lichidarea opoziției și formarea unui stat polițienesc.
Pentru nivelul înalt al corupției care ne afectează și pe noi.
Pentru că nu se respectă drepturile și libertățile fundamentale ale omului. La acest capitol Rusia a fost printre lideri la CEDO.
Dar cea mai mare „dragoste” pentru Putin o au mamele, soțiile, surorile și copiii ucrainenilor, morți în regiunea Donețk și Lugansk.
„Cea mai mare” dragoste a mea față de Putin este pentru că nu respectă acordurile și tratatele internaționale. Pentru că l-a susținut pe Ianukovici, care a distrus toate instituțiile statului, iar organele de forță erau la pământ.
În Rusia, dar și la noi, noțiunile de patriotism și statalism au devenit măsurabile în dolari sau euro, iar politicianul care are mai multă valută, acela este considerat „patriot”.
Leonid Adarii
P. S. Datele pe care le-am expus mai sus sunt luate din acea brumă de presă liberă care mai există în Rusia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!