Social

De mâine, operațiunea „Nopți albe” REVINE pentru toate zilele săptămânii

Aceste măsuri vor fi introduse începând de joi, 15 august, şi vor continua pe tot parcursul verii, a anunţat astăzi şeful Inspectoratului Naţional de Patrulare, Igor Gori, în cadrul unui briefing.

Potrivit lui Gori, măsurile au fost luate după ce noaptea trecută s-au produs două accidente grave cu pierderi de vieţi omeneşti. În primul caz este vorba de o tânără de 24 de ani din oraşul Soroca, care a decedat după ce automobilul în care se afla s-a rostogolit pe şosea. În urma impactului, cinci persoane au fost traumatizate, trei dintre ele fiind internate în spital. Al doilea caz este accidentul ce a avut loc pe şoseaua Munceşti din capitală, în urma căruia au decedat opt tineri.

Şeful IGP a declarat că principalele cauze ale producerii accidentelor sunt excesul de viteză şi influenţa alcoolului la volan. Comercializarea băuturilor alcoolice tinerilor sub 18 ani este sancţionată de la 1600 la 2400 de lei pentru persoanele fizice şi de la 4000 la 7000 de lei pentru cele juridice, iar excesul de viteză se pedepseşte cu sancţiuni de la 400 la 1000 de lei cu aplicarea punctelor de penalizare.

Conform IGP, în intervalul 1 ianuarie – 14 august curent, numărul de accidente rutiere s-a redus cu 9,3 la sută faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *