Social

Decis! Ziua ocrotirii copilului va fi zi de sărbătoare nelucrătoare

Ziua ocrotirii copilului, marcată pe 1 iunie, va fi zi de sărbătoare nelucrătoare. Decizia a fost aprobată astăzi de Parlament, transmite MOLDPRES

Inițiativa de modificare a Codului Muncii a fost înaintată de deputații fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate, Marina Morozova, Artemie Cătănoi, Gheorghe Ichim și Boris Popa. Proiectul de lege a fost aprobat, în două lecturi, cu votul a 70 de deputați.

„Prin implementarea modificărilor operate în legislație, vom oferi părinților posibilitatea de a marca împreună cu ai lor copii ziua de 1 iunie”, a argumentat unul din autorii proiectului, Artemie Cătănoi.

De asemenea, a fost menționat faptul că interesul pentru copil trebuie să fie unul prioritar și că toți copiii au nevoie de sprijinul și atenție zi cu zi.

Ziua ocrotirii copilului, marcată pe 1 iunie, este sărbătorită în aproape 50 de țări. Alte peste o sută de state celebrează o zi a copilului la date diferite.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *