Nu, nu-mi voi înşirui aici proprietăţile (pe care nu le am) şi nici conturile bancare (pe care le am, dar care sunt mult prea modeste). Pur şi simplu, când am stat să analizez ce am acumulat în aceşti ani, am înţeles o dată în plus că cea mai mare avere a mea sunt oamenii pe care i-am cunoscut. Sunt oameni-cifre – câteva sute în agenda de pe masă şi câteva sute în cea din telefonul mobil, câteva sute în Gmail şi alte câteva sute pe Facebook. Sunt oameni-nume – pe care n-o să le dau, căci sunt prea multe, dar pe care o jumătate de ţară ar vrea să-i vadă pe viu măcar o dată. Sunt oameni-suflete, pe care i-am îndrăgit pentru pasiunea cu care trăiesc şi de la care, pe furiş, mă inspir şi eu.
Nu e serios pentru o declaraţie de avere?! Nu e serios, de acord. Dar în viaţă e mai simplu şi uşor să iubeşti şi să oferi, decât să urăşti şi să aştepţi onoruri. Şi ştiţi ce lumină specială are toamna, când realizezi că în nouă ani te-ai îndrăgostit de atâtea mii de ori?!. Sper că textul de alături vă va convinge.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
