Actualitate

Declarațiile săptămânii la COD GALBEN

Metodele prin care agenții economici înșală consumatorii

Se întâmplă uneori să cumpărăm produse alimentare expirate, îmbrăcăminte necalitativă sau tot felul de lucruri de proveniență dubioasă. Puțini cunosc, dar banii pot fi recuperați dacă reușiți să demonstrați că marfa nu corespunde calității. Una dintre cele mai rapide și eficiente metode este să vă adresați la Agenția pentru Protecția Consumatorilor.

Ce metode folosesc agenții economici ca să înșele consumatorii și la ce trebuie să fim atenți atunci când mergem la cumpărături, a încercat să afle prezentatorul emisiunii Dorin Galben de la Veaceslav Ciuhrii, șeful adjunct al Direcției control, produse alimentare și servicii, din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor. „În primul rând apreciați ce doriți, cât doriți și la ce preț. V-ați apropiat, ați luat și ați văzut indicatorul de preț și spunem, ca exemplu, un produs alimentar, dacă el este preambalat de producător foarte atent, citim informația care este pe dânsul, termenii, cum este denumirea produsului, de exemplu, procurăm brânză sau produs de brânză?!

Brânza este brânză, fără adaosuri, când este produs de brânză avem și soia și alte adaosuri, în aceste cazuri este scris cu caractere mai mici cuvântul produs, iar cuvântul brânză cu caractere mai mari. Atunci când ați observat că vi s-au lezat drepturile, în primul rând, anunțați vânzătoarea. Când această persoană nu rezolvă situația, sunteți în drept de a nota toate aceste pretenții în registru care este afișat la loc vizibil și accesibil pentru consumatori, dacă nu-l găsiți, îl cereți de la operatorul de la masă care este în drept să îl prezinte și dacă nici atunci nu se rezolvă, imediat sunați la Agenția pentru Protecția Consumatorilor sau formați 902”, a declarat Veaceslav Ciuhrii, în cadrul emisiuni „Cod Galben” de la 10 TV.

În cazul în care vă pomeniți într-o asemenea situație sunați la numărul fierbinte: 022741464.

Cum (nu) este respectată legea anti-tutun?

Au trecut deja mai bine de patru luni de la implementarea legii anti-tutun. La început, după mult tam-tam în presă, fumătorii erau foarte atenți unde-și aprind țigara și dacă respectă prevederile stabilite. În prima lună au fost aplicate chiar și două amenzi în sumă totală de 6400 de lei. Între timp însă, unii fumători au revenit la obiceiurile vechi și trag din lulea unde le poftește inima. Metode alternative caută și proprietarii de localuri, care nu sunt tocmai mulțumiți de acest act normativ.
Despre cum se respectă legea anti-tutun în R. Moldova și cum decurge de fapt implementarea acesteia, au relatat Antonița Fonari, secretar general al Consiliului Național al ONG-urilor, și Ghenadie Țurcanu, reprezentant al Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate, în cadrul aceleiași emisiuni.

„Legea a fost dictată anume de starea sănătății cu care se confruntă populația din Moldova, deoarece tutunul este singura cauză a morții care poate fi prevenită, dacă alte cauze ale decesului prematur nu pot fi prevenite și nu te poate ajuta niciun medic, nici nimeni. Cum imediat stopezi consumul de tutun sau expunerea la consumul de tutun, atunci rezultatele benefice se observă din start. Anual în Moldova mureau din cauza fumatului și a expunerii la fumul de tutun 5600 de oameni, deci ca să va imaginați aceasta, în medie constituie cinci sate, deci cinci sate anual se șterg de pe teritoriul țării anume din cauza tutunului. Legea prevede cele mai rezultative măsuri pentru a atinge scopurile cât mai curând și anume interzicerea fumatului în spații publice va aduce cel mai bun rezultat în urma implementării legii”, a declarat Ghenadie Țurcanu în cadrul emisiunii.

Vârstnicii din R. Moldova, victime ale discriminării și violenței în familie

În 2007 a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Persoanelor în Vârstă. Acest eveniment este organizat anual la începutul lunii octombrie. În lume o persoană din zece are peste 60 de ani, iar generațiile în vârstă sunt în creștere. Se estimează că în 2050, pe glob, o persoană din cinci va avea peste 60 de ani. Trăim într-un stat unde oamenii sunt discriminați și pe criteriul de vârstă, iar mai grav e faptul că mulți dintre ei ajung și victime ale violenței în familie.

Ce se face la noi pentru a preveni abuzurile persoanelor în etate și cum unii dintre ei depășesc provocările, jurnalistul Dorin Galben a încercat să afle de la Aliona Crețu, șefa Direcției politici de migrație și demografice din cadrul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, și de la Dina Ciubotaru, coordonator de Program HelpAge International.

„Ultimele studii demonstrează că Moldova deja a intrat într-o fază de îmbătrânire demografică și procentul de îmbătrânire crește anual. Se estimează că în anul 2035 vom avea cam 25 procente de persoane cu peste 60 de ani”, a declarat Aliona Crețu, șefa Direcției politici de migrație și demografice din cadrul Ministerului Muncii. „Violența în familie asupra persoanelor în etate a devenit un fenomen în primul rând, deoarece bătrânii, chiar dacă sunt abuzați, mai mult din jumătate nu caută ajutor și ar părea un paradox, deoarece mecanisme sunt, măsuri de protecție de asemenea sunt, însă ei nu se adresează și rămân să sufere în tăcere și acest lucru nu mai poate fi lăsat în umbră, deoarece numărul lor este în continuă creștere. Cel mai des este întâlnit abuzul soțului asupra soției, mai puțin este întâlnit abuzul asupra bărbaților, după aceasta urmează abuzul persoanelor care au grijă de bătrâni și de obicei aceste persoane sunt copii, rudele sau persoanele care sunt plătite pentru a avea grijă de ei, a relatat Dina Ciubotaru, coordonator de Program HelpAge International.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *