Actualitate

Descoperire cosmică: aceasta e cea mai veche stea din Univers

Steaua se numește 2MASS J18082002–5104378 B și se numără printre cele mai bătrâne stele din Univers. Cercetătorii și-au dat seama de vârsta acestei stele după conținutul de metal din ea. La început, în Univers nu erau prea multe metale.

Ele se formau în inima primelor stele, care – atunci când mureau – eliberau tot acel metal în spațiu, unde alte stele îl captau când începeau să se formeze. Astfel, generațiile noi de stele au început să fie din ce în ce mai bogate în metale. Însă 2MASS J18082002–5104378 B are cel mai mic nivel de metale din orice stea descoperită până acum de oameni.

Steaua aceasta bătrână este foarte mică, având doar 10% din masa Soarelui. „Nu am descoperit niciodată o stea cu o masă atât de mică și care să fi făcut atât de puține grame de metale”, a explicat astrofizicianul Andrew Casey, de la Universitatea Monash din Australia.

„Descoperirea nee spune că primele stele din Univers nu trebuie să ie neapărat stele masive care au murit cu mult timp în urmă. Aceste stele antice s-ar putea forma din cantități foarte mici de material, ceea ce înseamnă că unele din relicvele de după Big Bang încă există și astăzi”.

Motivul pentru care cercetătorii au descoperit această stea abia acum, deși se afla în galaxia noastră în tot acest timp, este că lumina ei este extrem de slabă. Astronomii au observat-o în timp ce studiau altă stea.

Descoperirea ei schimbă ceea ce credeau aceștia înainte – anume că stelele bătrâne sunt mari, departe de tot de galaxia noastră și, cel mai probabil, moarte. Tocmai de aceea, cercetătorii cred că multe alte stele precum 2MASS J18082002–5104378 B – bătrâne, mici și slabe – ar putea fi mai apropiate de noi decât am crede. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *