ActualitateInternațional

Despre paritatea diplomatică moldo-rusă: Câți spioni acoperă ambasada Rusiei la Chișinău?

Darea pe față a esenței regimului Putin în urma invaziei militare în Ucraina și a atrocităților împotriva populației civile, comise în această țară, au determinat multe state ale lumii să-și revadă relația cu Rusia. Un stat paria[1], cum a ajuns să fie astăzi Federația Rusă sub bâta lui Putin, este privit în asemenea situații ca o amenințare, toanele lui trecute cu vederea pe timp de pace nu mai pot fi tolerate pe timp de război. Cu atât mai mult, cu cât războiul de exterminare a unui popor-frate a fost pornit dintr-o brambureală de minte a conducătorului sărit de pe fix al acestui stat. Iar toată forfota stârnită la Kremlin arată că Putin ar putea să nu se oprească la Ucraina, că o așa zisă „denazificare” a Europei până la Lisabona ar putea face parte din planurile lui nebune.

Mesajele care vin astăzi dinspre Kremlin întăresc temerile iminenței unei agresiuni reale asupra statelor Europei, iar incredibila până la 24 februarie invazie în Ucraina, nu mai lasă loc de ezitare în fața capabilităților Rusiei de a trece peste orice limită de moralitate, respect și corectitudine în relațiile cu vecinii în parte și cu o întreagă comunitate europeană în general. De aceea, în legătură directă cu comportamentul agresiv, ieșit din comun, al Rusiei, multe state au considerat necesar să-și facă o revizie fundamentală a stării propriilor sisteme de securitate, implicit, să slăbească puterea de fisurare a acestor sisteme de către rețelele extrem de răspândite ale spionilor ruși. Se știe: în cea mai mare parte a lor aceste rețele lucrează sub acoperirea misiunilor diplomatice rusești. Fiecare stat-gazdă are contabilizate persoanele care fac parte din corpul diplomatic ca atare și cele care sunt „delegate” de structurile de spionaj să activeze sub acoperirea misiunilor diplomatice.

Spuneam – pe timp de pace, aceste persoane se află sub supravegherea organelor naționale de contraspionaj, dar sunt lăsate să-și facă jobul „diplomatic”. Pe timp de război însă, atitudinea față de ele se schimbă radical, până la declararea lor drept indezirabile, persona non grata și expulzate.

Această aspră măsură de curmare a unei activități subversive sub acoperirea imunității diplomatice au luat-o zilele trecute autoritățile lituaniene. Ele l-au expulzat pe însuși ambasadorul Rusiei la Vilnius – persoana de cel mai înalt rang diplomatic al misiunii ruse în Lituania. Nu se pune la îndoială – autoritățile lituaniene au acționat în deplină cunoștință de cauză atunci când au luat decizia să aplice măsura cea mai radicală, procedând chiar la decapitarea rețelei ruse de spionaj.

La proceduri similare au recurs zilele trecute mai toate țările din Europa, în primul rând cele din Răsărit, vecine cu Rusia, dar nu numai. Așa, de exemplu, expulzări au efectuat:

Polonia – 45 de „spioni ruși care se dădeau drept diplomați”;

Republica Cehă – 21 de colaboratori;

România –  10 persoane care activează în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, având în vedere că activitățile și acțiunile acestora contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961;

Belgia – 21 de persoane „care lucrează la Ambasada şi Consulatul Rusiei, suspectate de implicare ”în operațiuni de spionaj şi de influențare care amenință securitatea națională”;

Olanda – 17 „ofițeri de informații ruși atașați diplomaților ruși”;

Irlanda – 4 „diplomați” ruși;

Germania – 40 de „angajați ai Ambasadei Rusiei” care constituie „o amenințare pentru cei care caută o protecție aici la noi”;

Franța – 35 de diplomați ruși „ale căror activități sunt contrare intereselor franceze”.

Lista poate continua, și ea se va completa în zilele următoare cu alte țări. De remarcat, că problema destructurării spionajului din interiorul misiunilor diplomatice a făcut ravagii în relațiile ruso-americane din ultimii ani. Implicarea serviciilor secrete rusești în alegerea lui Trump la Casa Albă în 2016 și apoi în acțiunile de menținere a lui acolo în alegerile din 2020, au motivat administrația Biden să limiteze la maximum numărul spionilor ruși adăpostiți în Ambasada de la Washington și în cele câteva Consulate Generale. Americanii au expulzat „diplomați” ruși în mai multe rânduri, dar și în legătură cu prima fază a războiului de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, în 2014, soldat cu ocuparea Crimeii și separarea celor două regiuni din Est. Cu măsuri de expulzare în oglindă au ripostat și rușii. Anul trecut, numărul colaboratorilor diplomatici ale misiunilor celor două țări a ajuns la cea mai coborâtă cotă istorică. Cu scopul impunerii unei echități în acest proces, Statele Unite a insistat pe relații construite pe  principiul parității diplomatice, ceea ce înseamnă că una din părți își poate majora numărul de colaboratori doar dacă cealaltă parte este dispusă să procedeze la fel.

Pe exemplul americanilor, ar putea și Republica Moldova să-și construiască relațiile diplomatice  cu Rusia: „partener strategic” – după Dodon; stat agresor și ocupant – după Încheierea CEDO din 2004 și Rezoluția APCE din 15 martie 2022. Asta înseamnă că Ambasada Rusiei la Chișinău să aibă exact atâția colaboratori, câți îi are Ambasada Republicii Moldova la Moscova.

Aplicarea principiului parității diplomatice ruso-moldave ar scoate din zona speculațiilor (date publice nu există) afirmații de genul că în Ambasada Rusiei la Chișinău ar „activa” peste trei mii de colaboratori, majoritatea dintre care ar fi, nediplomatic vorbind, spioni. Cifra asta am auzit-o vânturată în popor în toți anii de relații diplomatice moldo-ruse și este promovată cu toată convingerea populară mai ales după lărgirea, adâncirea și înălțarea noului sediu al Ambasadei ruse din Ștefan cel Mare. În mentalul popular, disproporționată cu dimensiunea statului-gazdă pare nu clădirea impunătoare a Ambasadei ruse, ci numărul de „ambasadori” încăpători în ea. Contemplând-o estimativ, lumea devine pe cât de curioasă, pe atât de suspicioasă: ea vrea să știe câți emisari speciali sunt trimiși prin măruntaiele ei cu treabă neagră la Chișinău? De câți „specialiști” are oare nevoie Rusia ca să dirijeze eficient la Chișinău, la Bălți, la Comrat, la Tiraspol, etc., activitatea coloanei a cincea, cea a corpului său de propagandă, să administreze conform agendei Kremlinului zona ocupată transnistreană și să lege noduri separatiste cât mai complicate în cea găgăuză?

Știm, Guvernul de la Chișinău nu va proceda ca cel de la Vilnius în privința ambasadorului rus, chiar dacă acesta a fost surprins de nenumărate ori în acțiuni, precum au formulat belgienii, „suspectate de implicare în operațiuni de influențare care amenință securitatea națională”.

Știm, toate Guvernele de la Chișinău ne-au spus la fel: suntem vulnerabili, să lăsăm lucrurile așa cum vor rușii, să nu facem valuri, fiindcă suntem neputincioși: ce vom face cu merele, perele, pătlăgelele, conservele, brațele ieftine de muncă dacă rușii se supără și ne blochează drumul spre piața lor fără reguli.

Acum, când toate acestea au rămas în urmă, după ce am trecut prin embargouri, prin umilințe, acum când piața europeană ne e deschisă și toate drumurile spre Rusia sunt blocate, când însăși Rusia și-a arătat adevărata față hâdă, de ce nu am recurge măcar la cel mai nevinovat act de echitate în relația cu ea – să reașezăm pe mai departe această relație pe principiul parității diplomatice cu statul rus. Adică, Chișinăul să aibă diplomați și spioni sub acoperire la Moscova tot atâția, cât Moscova – la Chișinău. Măcar atât. Câștigul nostru în urma acestui efort al inocenței ar putea fi enorm dacă ne gândim că numărul de spioni ruși în Republica Moldova ar putea să scadă cu câteva sute, poate chiar cu câteva mii.

Valeriu Saharneanu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *