„Dezoligarhizatorii” bântuiți de stafia lui Plahotniuc

Site-ul cu hostingul în Amsterdam
Primii care au distribuit această „știre”, a fost un site anonim scheme.md, creat la 30.07.2019 cu hostingul în Amsterdam. Autorii sau proprietarii acestuia pe care nu am reușit să-i identificăm, au ascuns pagina pe internet în Țara Lalelelor, pentru a nu li se da de urmă. Site-ul dat conține doar 3 materiale. Cu toate acestea, natura informațiilor conținute pe acel site, merită toată atenția, deoarece indică asupra unei conexiuni cu MAI, Procuratura Generală, sau alte instituții abilitate cu activități de investigații. Concluzia rezultă din analiza celor trei materiale publicate pe acest site.
Primul material conține o „investigație” referitoare la Ministrul Finanțelor – Natalia Gavriliță, al doilea se referă la Vladislav Gribincea și la Milioanele SUA tocate în Moldova pe reforma justiției. Al treilea material îl vizează pe ex-premierul Iurie Leancă care „a fost prins la Sculeni cu $50 000”. Este cazul să menționăm că primii doi, – ministrul Natalia Gavriță cât și Vladislav Gribincea, fiind apropiați ai premierului Maia Sandu, în ultimele săptămâni au devenit ținta mai multor atacuri din partea activiștilor PPDA precum și a presei din dotarea PPDA. Astfel, compromiterea celor doi, se încadrează destul de bine în logica rivalităților tot mai accentuate dintre liderul PPDA Andrei Năstase și liderul PAS Maia Sandu.
Analizând textul acestor trei articole vom observa câteva elemente, care fac posibilă identificarea autorilor – dacă nu nominali, cel puțin a zonelor din care vin.
Primul element care iese în evidență ține de calitatea informațiilor cu care se operează. Cele trei persoane au fost documentate într-o manieră destul de profesionistă, specifică Ministerului Afacerilor Interne. Este evident că la baza acestor investigații stau așa numitele „materiale operative”, prezentate într-o manieră distorsionată. Un simplu jurnalist nu ar fi avut niciodată acces la asemenea informații.
Al doilea element, ține de stilul redacțional-jurnalistic al acestor „investigații”. Ele seamănă uimitor de mult cu stilul publicistic al „investigațiilor” și materialelor difuzate ani în șir de presa din dotarea PPDA (Jurnal TV, Cotidianul, etc). Un expert în materie, comparând câteva investigații de la Jurnal TV cu cele trei știri de pe acest site, va stabili cu ușurință similitudini de stil, care nu sunt întâmplătoare. În acest context, este cazul sa amintim că Șeful IGP este în relații de rudenie cu Ministrul de Interne Andrei Năstase, iar șeful Poliției de Frontieră este un apropiat al său, fost activist PPDA – Rosian Vasiloi.
„Investigația” referitoare la Iurie Leancă
Aceasta conține un set de informații la care puteau avea acces un cerc limitat de persoane. Sistemul „Frontiera” unde sunt consemnate datele referitoare la intrările și ieșirile de pe teritoriul Republicii Moldova poate fi accesat de către Poliția de Frontieră MAI, PG, CNA sau SIS. Orice accesare a sistemului este înregistrată și poate fi urmărită.
Pagina scheme.md publică intrările și ieșirile premierului din luna iulie
Se întoarce în aceeași zi, la ora 18.03.
07 iulie, ora 13.05, la volanul unui Mercedes, cu numere de înmatriculare K** 077.
Revine pe 8 iulie, ora 21.05.
12 iulie, ora 17.49, la volanul aceluiași Mercedes.
Revine pe 13 iulie, ora 15.48.
29 iulie, ora 16.24, la volanul unei mașini de model AUDI A7, cu numere de înmatriculare R** 077.
Revine pe 30 iulie, ora 19.02.
La data de 01 august, ora 00.24, la volanul aceluiași automobil, pleacă prin vama Sculeni.
Revine la ora 01.02.
În aceeași zi, la ora 08.46, Iurie Leancă, împreună cu fiul său, este înregistrat deja în punctul de trecere Leușeni, la volanul aceluiași AUDI A7.
Observați că numerele mașinilor au fost anonimizate în modul în care o face MAI sau PG. Este o tehnica specifică anumitor instituții de a exlclude divulgarea datelor cu caracter personal. De ce ar proteja aceste date niște autori anonimi pe un site din Amsterdam? Mai jos vedeți o poză care denotă „preocuparea” sefului Poliției de Frontieră referitoare la protecția datelor cu caracter personal.
Nu putem afirma cu certitudine, dar cel mai probabil, aceste date puteau fi preluate doar din sistemul informațional al Poliței de Frontieră. Nu cunoaștem dacă ex-premierul Leancă va cere Procuraturii Generale investigarea accesului ilegal la această bază de date, dar în cazul în care ar face-o, va fi destul de simplu de identificat cine și când a accesat această bază de date.
Același pseudo-site scheme.md menționează că „nota informativă internă cu privire la incidentul cu implicarea lui Leancă a fost emisă”. Informațiile privind notele interne ale Poliției de Frontieră nu sunt publice, ele fiind strict secrete, sunt destinate pentru a fi aduse la cunoștința conducerii de vârf, la nivel de Ministru. În cazul lui Iurie Leancă, cel mai probabil așa și a fost – Ministrul de Interne a fost informat despre acest caz imediat.
Care a fost traseul diseminăriii acestei informații?
Primii care au preluat știrea de pe scheme.md a fost portalul de știri cotidianul.md, aflat în proprietatea fruntașului PPDA Alexandru Machedon. Cotidianul.md aranjează accentele într-o manieră manipulatoare în stilul fake news, venind cu titlul „Iurie Leancă a încercat să scoată din țară 50.000 de euro după miezul nopții, folosindu-se de pașaportul diplomatic”. Imediat știrea de pe cotidinaul.md a fost preluată de postul TV afilat PPDA – Jurnal tv.
Un observator neinițiat, trebuie să înțeleagă că fostul premier „este un bandit care sub acoperirea nopții, cu ajutorul pașaportului diplomatic scoate banii din țară, iar banii evident că sunt murdari”. Mai mut ca atât, el a ieșit din țară în ultima lună de șase ori și de fiecare dată desigur că… scotea bani”. Restul presei pro-guvernamentale a preluat informația de la cotidianul.md fără a o verifica.
Dacă vom analiza faptele, vom constata că realitatea este total diferită de cât o prezintă cei la scheme.md, cotidinaul.md sau jurnal.tv.
Aceasta este explicația lui Iurie Leancă pentru postul PRO TV :
La rândul său, Reprezentantul Serviciul Vamal, Olesea Pușcașu, a comunicat poziția Serviciului Vamal. „Serviciul Vamal comunică faptul că, în cazul invocat, nu a fost semnalată o fraudă vamală.”
Mai mult ca atât, Leancă comentează și faptul că, deși nu deține la moment nicio funcție publică, este posesor legal al unui pașaport diplomatic.
Consultând Articolul 31, (2) lit. z) al Legii 273 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte vom constata că „Paşaportul diplomatic se eliberează cetăţenilor Republicii Moldova care au rangul diplomatic de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova, precum şi soţiilor/soţilor acestora;”.
Astfel, în calitatea de titular al gradul de ambasador extraordinar și plenipotențiar, (care este deținut pe viață), Iurie Lenca are tot dreptul să posede pașaport diplomatic.
Suma de 50 000 Euro a fost declarată de Iurie Leancă în declarația pe venit
În concluzie, dl Leancă deține pașaportul absolut legal, banii pe care îi avea îi deținea absolut legal, i-a declarat la vamă așa cum cere legea, iar atunci când ofițerul vamal i-a mai cerut un act suplimentar s-a conformat imediat.
Această intoxicare grosolană a opiniei publice nu putea avea loc fără concursul nemijlocit al MAI, al Poliției de Frontieră, Vama și posibil alte instituții ale statului. Am făcut radiografia acestui caz, pentru a demonstra cât de ușor poate fi manipulată opinia publică cu știri fake news, atunci când ai controlul asupra presei si organelor de stat.
Cineva se bucura zilele trecute că de două luni „ se simte în siguranță când vorbește la telefon”. Se pare că mulți s-au cam grăbit cu bucuria. Plahotinuc nu mai există în politica moldovenească, în schimb, din câte se observă, „deozligarhizatorii” nu ezită să folosească cele mai predilecte metode din arsenalul acestuia.
Timpul.md